X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Geografia exportului moldovenesc

12 noi. 2016,, 18:00   Economie
3219 2
География молдавского экспорта
Foto: dosug.md

Exportul de produse moldovenești continuă să scadă, în pofida creșterii înregistrate a volumului mărfurilor reexportate, relatează NOI.md.


Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în ianuarie – septembrie 2016 Moldova a exportat produse în valoare de 1 miliard 432,7 milioane de dolari, ceea ce este cu 1 la sută mai puțin decît în perioada similară a anului 2015.

Totodată, în primele 9 luni ale anului 2016 exportul de mărfuri autohtone a constituit 913,4 milioane de dolari (63,8 la sută), diminuîndu-se cu 3,6 la sută față de perioada similară a anului trecut. În același timp, reexportul a însumat 519,3 milioane de dolari (36,2 la sută din volumul total), depășind cu 3,9 la sută nivelul înregistrat în perioada analogică a anului 2015. Totodată, reexportul mărfurilor după prelucrare a constituit 23,5 la sută din volumul total al exportului, iar reexportul clasic de mărfuri – 12,7 la sută.

În ansamblu, în ianuarie-septembrie 2016 livrările de mărfuri moldovenești în țările CSI s-au micșorat în raport cu perioada similară a anului 2015 cu 17,9 la sută – pînă la 300,9 milioane de dolari. Exportul moldovenesc în țările Uniunii Europene în aceeași perioadă a sporit cu 1,7 la sută – pînă la 914,5 milioane de dolari, iar în alte țări – s-a majorat de la 12,6 la sută, pînă la 217,3 milioane de dolari.

Ponderea țărilor CSI în volumul total al exportului moldovenesc s-a redus în perioada menționată de la 25,3 la sută pînă la 21 la sută, ponderea țărilor UE a crescut de la 62,1 la sută pînă la 63,8 la sută, iar ponderea altor țări – a sporit de la 12,6 la sută pînă la 15,2 la sută.

Totodată, în primele 9 luni ale anului 2016 Moldova a redus față de perioada similară a anului 2015 exportul în Kazahstan (-81,4 la sută), Belarus (-22,7 la sută), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-17,9 la sută), Italia(-5,1 la sută), Federația Rusă (-3,5 la sută), Letonia (-59,8 la sută), Elveția (-12,5 la sută), Statele Unite ale Americii (-27,9 la sută), Spania (-47,2 la sută), Cipru (-62,1 la sută), Georgia (-18,4 la sută), Indonezia (-40,5 la sută), Grecia (-6,0 la sută), Slovacia (-15,1 la sută), Lituania (-15,9 la sută), Uzbekistan (-27,9 la sută), Danemarca (-43,6 la sută) și Suedia (-71,9 la sută).

În același timp, s-au majorat exporturile moldovenești în Bulgaria (de 2,2 ori), România (+6,8 la sută), Irak (de 2,6 ori), Ucraina (+16,3 la sută), Malaysia (de 3,5 ori), Germania (+5,2 la sută), Polonia (+9,6 la sută), China (de 1,9 ori),Israel (de 3,9 ori), Austria (+16,0 la sută), Liban (+55,0 la sută), Egipt (de 8,1 ori), Myanmar (de 6,8 ori), Franța (+3,0 la sută), Republica Cehă (+5,1 la sută), Ungaria (+49,0 la sută), Macedonia (de 2,3 ori), Iordania (de 4,8 ori), India (de 7,5 ori), Bangladesh (de 2,6 ori) și Arabia Saudită (de 3,4 ori).
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?