X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3995

O consultație a medicului ar putea să se scumpească de cinci ori

10 noi. 2016,, 12:25   Societate
3515 0
Консультация врача может подорожать в пять раз
Foto: deschide.md

O vizită la medicul-specialist ar putea să se scumpească de cinci ori. Cel puțin, asupra acestui lucru insistă asociațiile medicale teritoriale.


Angajații din domeniul sănătății publice comunică că actualele tarife la serviciile medicale denotă faptul că activitatea spitalelor și policlinicilor este una nerentabilă, relatează NOI.md.

Ministerul Sănătății intenționează să reexamineze operativ tarifele după ce medicii au amenințat că vor refuza să presteze o serie de servicii. Șeful Direcției buget, finanțe și asigurări a Ministerului Sănătății, Denis Valac, a declarat că Ministerul practic a finalizat scara tarifară ținînd cont de cerințele instituțiilor medicale și intenționează să remită în viitorul apropiat noile tarife spre aprobare Guvernului.
Potrivit lui, inovațiile vor contribui la îmbunătățirea calității serviciilor prestate de instituțiile medicale. Totodată, modificările vor afecta doar pacienții care nu au polițe de asigurare obligatorie de asistență medicală.

De asemenea, se propune introducerea a peste 1,5 mii de servicii noi în Catalogul tarifelor unice pentru serviciile medico-sanitare. Experții au propus, în special, să se introducă în Catalog tarifele la transplantul de organe și investigarea pacienților cu cancer de col uterin.

Ministerul Sănătății a revizuit, practic, toate tarifele la serviciile medicale prestate.Cum a menționat Denis Valac, tarifele au fost instituite în funcție de serviciu. De exemplu, după aprobarea proiectului de către Guvern, consultarea repetată a unui medic-specialist nu va mai costa 11 lei, ci 56 de lei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?