Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Cele mai prietenoase oraşe din lume

9 noi. 2016,, 16:14   Externe
2376 0
Названы самые развитые города мира
Foto: korrespondent.net

Charleston din Carolina de Sud este cel mai în vogă oraş anul acesta, potrivit Conde Nast Traveler.


Charleston a fost desemnat cel mai prietenos oraş, în cadrul celei de-a 29-a ediţii a premiilor Conde Nast Traveler Reader's Choice.

"Tot mai mulţi oameni vin în Charleston. Europenii se îndreaptă spre Charleston, pentru că au auzit de mîncarea excelentă şi de superba arhitectură", spune Laura Redman, de la Conde Nast, potrivit CNN. Este o plăcere să-l descoperi mergând pe jos, iar oamenii care locuiesc aici sînt minunaţi, afirmă unul dintre turiştii impresionaţi de farmecul acestui loc.



Podiumul este completat de Sydney, pe locul doi, oraş care a devenit un rai pentru iubitorii gastronomiei. În Dublin, aflat pe trei în preferinţele votanţilor, punctul forte îl reprezintă localnicii, care te ajută oricînd ai nevoie. Iar dacă vrei să te împrieteneşti cu cât mai mulţi oameni, mergi la The Temple Pub, foarte popular în oraş.

Pe 4, Queenstown este preferat de cei care iubesc aventura, datorită munţilor Remarkables şi lacului Wakatipu. În Park City, locul 5, industria turismului se dezvoltă fantastic, devenind locul preferat al schiorilor. În Irlanda, Galway, poziţia 6, este considerat scena celor mai tari concerte live în puburi.

Savannah, pe locul 7, este celebru pentru petrecerile incredibile de St. Patrick s Day, cu peste 300.000 de participanţi. Pe 8, Cracovia, unul dintre cele mai vechi oraşe din Polonia, garnisit cu o superbă arhitectură medievală, atrage tot mai mulţi turişti. Ciocolata delicioasă, berea pe gustul tuturor şi localnicii prietenoşi sunt atuurile oraşului Bruges, aflat poziţia 9.

Farmecul sudului şi muzica country i-au cucerit pe turişti, care au inclus Nashville, pe 10, în lista oraşelor prietenoase.

Mai mult de 100.000 de cititori au participat la studiul Conde Nast, dezvăluind preferinţele lor în materie de oraşe, hoteluri, insule, companii aeriene sau linii de croazieră, dar şi impresiile despre locuitorii acestor zone.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?