Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Platon refuzat: Mărturii fără poligraf (DOC)

31 oct. 2016,, 10:45   Societate
4483 1
Платону отказали в детекторе лжи (ДОК)
Foto: crimemoldova.com

Mărturiile lui Veaceslav Platon nu vor fi verifice prin intermediul unui poligraf (detector de minciuni).


Procuratura Anticorupție (PA) a respins petiția respectivă a omului de afaceri reținut, adresată procurorului Andrei Băeșu. Informații despre acest lucru au apărut astăzi, 31 octombrie, în cadrul grupului lui Veaceslav Platon de pe rețelele sociale, comunică NOI.md.

În petiție suspectul cere permisiunea de a efectua procedurile de verificare a mărturiilor sale la poligraf cu implicarea experților din Germania, Franța și Statele Unite ale Americii. De asemenea, el a dat permisiunea de a-i fi preluate teste de sînge pentru a determina prezența sedativelor sau a substanțelor echivalente acestora. El a și-a exprimat încrederea că în rezultatele acestei acțiuni de anchetă ar putea fi dovedită nevinovăția sa în crima care-i este incriminată.


Însă autoritățile de urmărire penală ale procuraturii au respins această petiție, ca și pe cele anterioare, care au fost semnate Veaceslav Platon. "Fărădelegile, chiar și la un nivel atît de înalt nu pot avea loc la infinit. Veaceslav continuă lupta, folosind toate drepturile și posibilitățile legale. Am adresat încă una dintre petițiile sale procurorului PA, Andrei Băeșu. "Dle procuror, amintiți-vă, vă rugăm, despre îndatoririle dvs. nemijlocite. Este timpul să se pună capăt fărădelegilor, care au loc", se spune în adresarea avocaților lui Platon, atașate la documentul cu refuzul sosit din partea Procuraturii la petiția clientului lor.

Anterior, Veaceslav Platon, prin intermediul avocaților săi, a trimis organelor de drept mai multe petiții. Într-una dintre ele, cerîndu-se ca mărturiile bănuitului să fie verificate la poligraf, menționîndu-se, totodată, că clientul lor e gata să-și asume costurile procedurii. De asemenea, o scrisoare deschisă cu semnătura businessmanului a fost trimisă pe numele procurorului general interimar Eduard Harunjin, precum și ambasadorului SUA, James Pettit și șefului delegației UE Pirkka Tapiola UE. În scrisoare omul de afaceri insistă asupra interogării unui număr de reprezentanți actuali și foști din eșalonul autorităților superioare de stat, care ar trebui să fie audiați pe cazul sustragerii 1 miliard $ din sistemul bancar al Republicii Moldova.

Vă reamintim că Veaceslav Platon a fost dat în urmărire internațională, la 25 iulie, în baza mărturiilor depuse de primarul Orheiului Ilan Shore. În seara aceleiași zile a parvenit informația despre reținerea sa la Kiev de către Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). În noaptea de 30 august el a fost extrădat în Moldova.

După sosirea lui Platon la Chișinău, Judecătoria sectorului Buiucani a prelungit de trei ori mandatul de arestare provizorie al acestuia: pe 1 și 24 septembrie, precum și pe 22 octombrie. Avocații suspectului au depus recursuri la Curtea de Apel din Chișinău, care au fost respinse de fiecare dată.

Platon este suspectat de implicare în sustragerea ilegală de fonduri în proporții mari de la «Banca de Economii». Prejudiciul cauzat de către el băncii, este estimat de procurori la suma de circa 800 de milioane de lei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?