Cine trebuie să emită un decret pentru ca legile să fie respectate?

Foto: mail.ru

Dumitru Barbalat

Cetățeni deseori numesc printre nemulțumirile din țara noastră ignorarea și neîndeplinirea prevederilor legislației în primul rînd de către reprezentanții puterii.

Problema nu constă în faptul că avem legi proaste (în opinia experților, cadrul legal din Moldova este destul de bun), dar în faptul că ele sînt scrise doar pentru o parte a populației. Pentru asta trebuie să existe vreo răspundere?

Potrivit Legii privind actele legislative, „pentru asigurarea reglementării tuturor domeniilor de raporturi sociale, a transparenţei procesului decizional, precum şi pentru armonizarea actelor legislative cu legislaţia comunitară, Parlamentul adoptă programe de elaborare a actelor legislative (…). După adoptare, programul legislativ este făcut public conform legii, inclusiv prin plasare pe pagina web oficială a Parlamentului.”

Iar conform Legii privind Regulamentul parlamentului, „organele și persoanele competente trebuie să asiste direcția juridică a secretariatului parlamentului și alte comisii create de parlament în acest scop, sînt obligate să exercite controlul executării și să determine eficiența acțiunii legilor”

Totodată, legea cere revizuirea a cel puțin o dată la doi ani a actelor legislative în vigoare și analiza conținutului lor pentru evaluarea eficienței juridice a aplicării/neîndeplinirii la etapa respectivă.

Cîte legi avem și cum se respectă acestea

Pînă pe 30 septembrie au fost adoptate în total 4517 legi, inclusiv 2166 referitoare la completarea și modificarea legilor în vigoare. În pofida acestui număr impunător de legi, numărul așa-ziselor legi de bază este de doar 404 (restul – ratificarea diferitor documente – 567 etc.). Astfel, dacă respectăm legea, atunci organele competente sînt obligate să revizuiască anual cîte 200 de legi.Adică aproape cîte o lege pe zi. Cu un aparat al secretariatului parlamentului de 600 de unități, această sarcină poate fi realizată – doar cîte o lege la trei angajați pe an! Însă analizele legislației în vigoare, rezultatele, cu atît mai mult propunerile de modificare sau completare nu au fost niciodată publicate. Cel mai probabil, acestea nici nu au fost efectuate.

În pofida cerințelor legii de adoptare și publicare a programului legislativ, în toți acești 25 de ani doar o dată a fost adoptat și publicat programul legislativ pentru 2005-2009. Pentru acea perioadă, timp de patru ani, a fost planificată ratificarea a 38 de acorduri, adoptarea a 107 legi și revizuirea a 88 de acte în vigoare. Mai tîrziu, alte programe legislative publicate în „Monitorul Oficial” și pe portalul parlamentului nu au fost și nici nu sînt.

Despre faptul cît de intens lucrează organul legislativ putem judeca după numărul legilor de bază adoptate anual. În 1989 – 3, 1990 – 1, 1991 – 9, 1992 – 7, 1993 – 5, 1994 – 17, 1995 – 15, 1996 – 13, 1997 – 18, 1998 – 9, 1999 – 21, 2000 – 19, 2001 – 19, 2002 – 20, 2003 – 23, 2004 – 18, 2005 – 10, 2006 – 23, 2007 – 29, 2008 – 31, 2009 – 2, 2010 – 16, 2011 – 13, 2012 – 26, 2013 – 9, 2014 – 18, 2015 – 5, 2016 – 23. Aceste date nici nu au nevoie de comentarii. Fiecare poate judeca cît de ”încărcat” este parlamentul în fiecare an.

Guvernul încearcă să analizeze legile în vigoare, pentru care anual aprobă lista actelor legislative și normative supuse monitorizării de către ministere. Responsabili de acest proces sînt Ministerul Justiției și Cancelaria de Stat. În acest scop, în 2011 a fost aprobată Metodologia monitorizării procesului de implementare a legislației. Însă eforturile Guvernului nu acoperă necesitățile legislației privind revizuirea periodică a tuturor legilor în vigoare. Dacă la începutul anului 2011 a fost efectuată monitorizarea a circa 50 de legi și 20 de hotărîri de guvern, atunci în următorii ani numărul lor s-a redus considerabil. Chiar și pentru anul curent este planificată analiza a doar 7 legi și 5 hotărîri de guvern. Sau mai puțin de un document la un minister, timp de un an. Astfel, pentru revizuirea tuturor legilor în vigoare, în asemenea ritm, Guvernul va avea nevoie de 20-25 de ani.

Despre transparența decizională

Un alt moment nu mai puțin important din același subiect este transparența deciziilor elaborate și adoptate. În 2008, a fost adoptată Legea privind transparența procesului decizional. În baza acesteia, în 2010, Guvernul a adoptat Regulamentul privind procedurile de asigurare a transparenței procesului decizional. Apoi, anul acesta, a fost adoptat Regulamentul privind procedurile de desfășurarea a consultărilor deschise (deja deschise!) cu societatea civilă în procesul de adoptare a deciziilor.

Conform legii și regulamentului, toate organele administrațiilor centrale și locale sînt obligate să aprobe anual programe de elaborare a diferitor proiecte, ce urmează a fi publicate pe paginile electronice ale administrațiilor respective. Acolo, conform aceluiași Regulament, trebuie publicate intențiile privind inițierea elaborării unor proiecte concrete, iar ulterior și proiectele respective.

Despre faptul cum sînt respectate toate acestea putem vorbi urmărind procesul de elaborare de către Ministerul Finanțelor a proiectelor de lege privind modificarea și completarea în bugete și recunoașterea drept datorie publică a miliardelor furate din băncile cu probleme. Pe portalul Ministerului Finanțelor proiectele respective au apărut doar după ce pe 26 septembrie ele au fost deja aprobate de Guvern. Dar și pe portalul Executivului aceste proiecte au fost plasate doar după aprobarea lor. Deși pînă în prezent proiectele de hotărîri erau publicate cu o zi-două înaintea ședinței Guvernului. Adică nu există o transparență a hotărîrilor elaborate și adoptate. Dar poate anume aceste proiecte necesită consultări publice cu societatea. Însă ținînd cont de modul desfășurării procesului de elaborare, examinare și adoptare a acestor legi, apoi din faptul cum Guvernul și parlamentul au explicat „necesitatea” adoptării lor, devine clar – continuă jocurile cu societatea sub denumirea de „Transparența decizională a puterii”.

Dacă e să vorbim despre faptul cum Ministerul Finanțelor execută cerințele legislației privind transparența deciziilor elaborate și adoptate (deși și alte ministere nu se deosebesc prin punctualitatea executării legii privind transparența decizională), atunci trebuie să ne amintim unele fapte. Pe site-ul Ministerului Finanțelor, la capitolul „Transparența” este subcapitolul „Inițierea elaborării deciziilor”. În acesta încă pe 20 mai 2016 a fost plasată informația privind intenția de a elabora un ordin intern. Însă din luna mai pînă în prezent, Guvernul a examinat și aprobat 37 de proiecte elaborate și prezentate de Ministerul Finanțelor. În iunie – 14, în iulie – 9, în august – 4 și în septembrie – 10. Acest fapt demonstrează o dată în plus că proiectele legilor privind modificarea/completarea a trei bugete, dar și multe alte proiecte de lege și hotărîri, pe care Ministerul Finanțelor le prezenta pentru aprobare Guvernului, erau pregătite fără consultările cu societatea, precum prevede legea. Cine atunci este obligat să supravegheze modul de executare a legilor, dacă, începînd cu Parlamentul, Guvernul (Ministerul Justiției, Cancelaria de Stat) și terminînd cu toate ministerele, cerințele legislației pur și simplu sînt IGNORATE? Cine ar trebui să emită decretul pentru executarea cel puțin a cerințelor de bază ale legilor?

Ce prevede în acest sens Codul penal

Neexecutarea cerințelor legislației constituie (poate constitui) componență de infracțiune. Însă o calificare mai exactă a acestor încălcări drept infracțiuni nu este posibilă, deoarece nu există un raport exact al semnelor sevîrșirii unor acte de prejudicii și al elementelor infracțiunii prevăzute de norma penală.

Parțial, neîndeplinirea prevederilor legislative poate fi calificată drept o simplă neglijență în serviciu (art. 329), adică neîndeplinirea sau îndeplinirea neadecvată de către persoana publică a obligațiilor sale. Iar aceste acțiuni se pedepsesc cu amendă în mărime de 500 de unități convenționale sau închisoare de pînă la 6 ani. Dar prevederile legislației nu sînt respectate nu doar de către persoanele publice. Și exista chiar și o pedeapsă pentru refuzul persoanelor cu funcții de răspundere de a respecta legislația (art. 331) – amendă de 500 de u.c. sau privarea de libertate pe un termen de pînă la 3 ani. În 2003, acest articol din Codul penal a fost exclus, însă doar pentru persoanele cu funcții de răspundere.

E straniu că este prevăzută chiar și pedeapsa pentru atacul asupra unei instalații nucleare, pe care Moldova (deocamdată) nu le are și, probabil, nu le va avea. Adică pentru acțiunile îndreptate împotriva unei instalații nucleare sau care reprezintă imixtiunea în exploatarea instalației nucleare se prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 5 pînă la 15 ani.

Astfel, Codul penal prevede pedepse pentru diferite infracțiuni posibile și imposibile, iar pentru fiecare subiect este prevăzut un capitol separat. Se pare că a venit timpul pentru includerea în Codul penal a capitolului privind răspunderea pentru neexecutarea, nerespectarea prevederilor legislației și privind neimpunerea respectării legilor. Altfel, acest haos legislativ nu se va încheia niciodată.