X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Experți: Soluția Guvernului este un act de injustiție socială

4 oct. 2016,, 13:18   Economie
3399 2

Foto: ipn.md

Transpunerea pe umerii plătitorilor de taxe a banilor sustrași din sistemul bancar este un act de injustiție socială, susțin economiștii de la „Expert-Grup”, citați de NOI.md.


Aceștia sînt de părere că decizia Guvernului de a converti în datorie de stat creditele de urgență a fost luată într-un mod netransparent, antidemocratic și în detrimentul cetățenilor. Totodată, experții afirmă că rata dobînzii de 5% asupra obligațiunilor emise pentru perioada de 25 de ani nu are justificare economică.

„Soluția aleasă este nedreaptă, inechitabilă și amorală. Conform Legii Supreme, statul își protejează cetățenii, inclusiv economic, respectiv Guvernul nu are dreptul nici legal și nici moral să oblige cetățenii să plătească pentru fraudele și erorile altora. Totodată, lipsa consultărilor parlamentare, a dezbaterilor publice, a respectării procesului legal de inițiere, promovare și adoptare a acestei legi denotă un abuz enorm din partea Guvernului”, se arată în analiza „Expert-Grup”.

În opinia experților, o guvernare bine-intenționată va face tot posibilul pentru a transpune povara respectivă pe umerii celor implicați – factorii de decizie din cele trei bănci și din cadrul instituțiilor de stat responsabile.

Asigurările date de autorități precum că o mare parte din fondurile deturnare vor fi recuperate sînt incerte, mai spun experții. În opinia lor, guvernarea trebuie să insiste pe aprofundarea investigației în dosarul bancar și avansarea procesului de recuperare a banilor. O altă sursă de acoperire a găurii bugetare este și profitul Băncii Naționale, concluzionează experții.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?