X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Munteanu despre Ucraina: Au fost epuizate toate posibilitățile de dialog

27 sep. 2016,, 12:35   Societate
5516 3

Foto: tribuna.md

Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, în cadrul unei conferințe, a declarat că vinovată de scăderea nivelului apei în Nistru se face Ucraina.


Potrivit acestuia, au fost epuizate toate posibilitățile de dialog interstatal cu această țară, ceea ce determină Moldova să întreprindă măsuri drastice de soluționare a problemei, notează NOI.md.

„Anumite intervenții făcute în amonte, mai sus de Naslavcea, și instalarea noilor turbine la hidrocentralele de la Novodnestrovsc au dus la scăderea nivelului apei în Nistru și, respectiv, la înrăutățirea calității, deoarece apa este tratată termic la această hidrocentrală”, a precizat ministrul Mediului.

Acesta afirmă că au fost făcute încercări de rezolvare a problemei pe cale amiabilă, însă fără rezultate: „Ucraina este o țară mare și nu crede lacrimile noastre. Din acest motiv, va trebui să facem apel la toate organizațiile internaționale și să intervenim finuț acolo unde se poate, ca să determinăm Ucraina să-și respecte angajamentele și să permită crearea comisiilor mixte, astfel încît să aibă loc gestionarea în comun a fluviului Nistru”, a afirmat Munteanu.

Ministrul dă asigurări că apă în Nistru și Prut este suficientă pentru Republica Moldova, deoarece țara noastră captează și folosește un procent mic din toată cantitatea de apă din aceste rîuri.

„Apă este suficientă, doar că trebuie să o folosim corect. Ucraina nu va putea închide «robinetul» cu totul din Carpați, acolo unde sînt acumulate 80% din totalul apelor Nistrului și Prutului”, a conchis Munteanu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?