Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Un rîu din Rusia a căpătat peste noapte culoarea sîngelui (FOTO)

9 sep. 2016,, 00:01   Externe
6025 3

В России река стала цвета крови
Foto: 24tv.ua

Ministerul rus al Ecologiei a ordonat miercuri deschiderea unei anchete privind un posibil accident industrial după ce apa unui rîu din Siberia s-a colorat în roşu aprins.


Ministerul a declarat într-un comunicat că a primit mesaje de la oameni din această regiune îndepărtată a Rusiei, care s-au plîns de „poluarea rîului Doldykane din apropierea oraşului Norilsk de către un produs chimic neidentificat care a schimbat culoarea apei în roşu aprins”, relatează France Presse.

„Potrivit primelor informaţii, cauza probabilă a poluării rîului ar putea fi spargerea unei ţevi de scurgere la uzina de nichel din Norilsk”, oraş cu 170.000 de locuitori situat la nord de cercul polar arctic, a declarat ministerul.

Fotografii publicate pe internet de grupuri de mediu locale arată imagini care ar putea fi apele roşii ca sîngele ale rîului ce curge prin pădurile din nordul Siberiei.

Compania Norilsk Nickel, cel mai mare producător de nichel şi paladiu din lume, a indicat la rîndul său că a văzut imaginile care circulă pe internet, dar a negat orice scurgere de la uzina sa.

„Filiala noastră din regiune (…) nu a confirmat o scurgere sau deversare accidentala de deşeuri industriale, care ar fi putut afecta starea rîului Doldykane”, a declarat compania.

Cu toate acestea, gigantul minier a anunţat că monitorizează situaţia şi a decis să oprească producţia la una din aceste uzine. De asemenea, a publicat fotografii menite să arate că „astăzi culoarea rîului nu diferă de starea sa obişnuită”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?