Istoria conspirologică a Europei. Templierii și Bafomet. Ce legătură au cu Moldova

Foto: mail.ru

Veaceslav Matveev

(Continuare. Începutul în articolele „Istoria conspirologică a Europei” din 7 iunie, „Istoria conspirologică a Europei. Ordinul Sionului” din 14 iunie, „Istoria conspirologică a Europei. Templierii și Bosean” din 2 iulie)

Ordinul Templului, creat în Palestina, are cinstea de a intra în istorie nu doar prin secretul său mistic, dar și datorită curajului și păstrării onoarei de cavaler, de a păstra pentru secole memoria despre curajul lor pentru generațiile viitoare.

Apusul marii epoci a cavalerilor

Către sfîrșitul sec. XIII situația cruciaților în Palestina a devenit catastrofală. Statele create de ei se retrăgeau pe toate fronturile. Forțele erau inegale. Deși un cavaler mergea în luptă a zece adversari, numărul soldaților creștini era incomparabil cu armata musulmană. În anul 1144, selgiucizii au ocupat Edessa. În vara anului 1149, contele Raymond al Antiohiei a fost învins de Nur ad-Din. Regele Baudouin al treilea al templierilor a venit în ajutorul contelui Antioh. Cu el se deplasa oastea de cavalerie a cavalerilor templieri, dar în confruntarea din Antiohia templierii au suferit pierderi grele.

În 1153, regele Ierusalimului Baudouin al III-lea a luat cu asalt cetatea Ascalon și au cucerit-o. 40 de templieri conduși de marele magistru de Tremle au intrat printre primii în oraș și toți ca unul au căzut în luptă. În anul 1157, un nou mare magistru, Bernard de Blanchefort, a ajuns în captivitatea musulmanilor, încercînd să vină în ajutor lui Baudouin al III-lea, care era atacat în cetatea Safed.

Cruciații au suferit o nouă înfrîngere în 1164, în lupta de la Harime. În 1171, cruciații au un nou adversar – Saladin (Salah ad-din) – conducătorul Egiptului, Mesopotamiei și Siriei, care în 1187 cucerește Ierusalimul. Concomitent, el distruge un detașament al templierilor lîngă Nazaret. Situația cruciaților devine critică. Totul pentru ce au luptat trecea în mîinile lui Salah ad-din.

Se distrugeau toate proprietățile palestiniene din regatul Ierusalimului și ale templierilor. După bătălia de la Hattin cruciații au suferit o înfrîngere cumplită. Regele Ierusalimului și marele magistru au ajuns pe mîinile lui Saladin. Era un eșec total. În schimbul regelui a fost cedată cetatea Ascalon, iar pentru magistru – Giza, dar 230 de cavaleri ai Ordinului Templului au fost uciși, după ce au refuzat să adopte islamul.

Pe 4 octombrie 1189, Saladin a învins în lupta de la Akra. Pe cîmpul de luptă a murit marele magistru al Templului de Ridefort. În acest moment, templierii, promovează crearea ordinului teutonic, fondat de nemți și care urmează statutele templierilor. Tot atunci, apare o nouă forță de temut – mongolii, care în 1258 cuceresc Bagdadul, iar în 1260 ajung la Gaza. În 1265 templierii au pierdut orașele Safed, Cezareea și Arsuf. Mai tîrziu – Beaufort, Jaffa și Antiohia. În lupta pentru Safed Cavalerii Templieri, demonstrînd curaj incredibil pe cîmpul de luptă și în captivitate, acceptă moartea de martiri. Circa 150 de templieri care au refuzat să accepte Islamul sînt executați.

În 1289, cade Tripoli – una dintre cele mai mari cetăți ale cruciaților. Pe 18 mai 1891, ultimul pilon al cruciaților din Palestina – cetatea Akra. Pe cîmpul de luptă cade marele magistru al templierilor Guillaume de Bozhё și aproximativ 500 de cavaleri. Numai zece dintre ei reușesc să scape și să treacă în Cipru. Astfel, se încheie marea epopee istorică a cavalerismului european, care a încercat să cucerească locurile sfinte din Palestina.

Ordinul Templului a devenit proscris

După pierderea Palestinei a început o nouă epocă. Pentru templieri ea a fost tragică. Ordinul Templului, revenit în Europa, a devenit proscris, într-un fel. Templierii inspirau frică și nu erau înțeleși. În 1307, ei au devenit pentru Europa ca un spin în ochi. „Bani sînt mulți, secrete și mai multe, dar fără sens”, așa considerau cei de la putere. Drept consecință, atitudinea față de templieri a început să se înrăutățească.

Mulți conducători și regi occidentali au început să caute motive de a distruge această frăție misterioasă și ideile lor neclare. În 1307, Filip al IV-lea cel Frumos – regele Franței a dat o lovitură Ordinului Templului. Ajungînd la o înțelegere cu Pontificul de la Roma Clement al V-lea, pe care el practic l-a înălțat pe tron, regele Franței a declarat frăția – o formațiune semistatală și independentă – în afara legii.

Înainte de aceasta, Filip al IV-lea a lovit și în comunitatea evreilor din Franța, alungîndu-i din regatul său. În timpul revoltei populației, el s-a ascuns în cetatea templierilor și le manifesta simpatie în cuvinte, spunînd că va fi veșnic dator Ordinului Templului. Însă după suprimarea revoltei de la Paris el a început să se schimbe. Se spune că, văzînd bogățiile nenumărate ale Templului, el a propus unirea mai multor ordine în unul, pentru a le conduce. Însă el nu a mai primit răspuns la propunea sa.

Într-adevăr, în timpul activității sale militare și de misionar în Orient, templierii stabileau relații cu multe comunități secrete. Și ismaieliții, și asasinii, și alții au avut o influență asupra schimbării ideologiei tradiției mistice a templierilor. Ordinul s-a îndepărtat semnificativ de creștinismul tradițional și de tradiția avraamică. Din punctul de vedere al ortodoxiei catolice de atunci, acesta practic mergea pe calea ereziei.

Ordinul Templului a reușit să găsească o anumită bază ideologică în timpul confruntării cu lumea musulmană în Palestina. Aceste idei erau radical diferite de bazele creștine din timpurile celea. Din această cauză, regele Franței decide să distrugă Ordinul Templului, care a refuzat nu doar să-i acorde titlul de magistru, dar și calitatea de membru. Ordinul ce deține zeci de bănci din Europa, Ordinul ce a înconjurat Europa cu cetățile și bastioanele lui puternice.

În septembrie 1307, regele emite decretul privind arestarea membrilor Ordinului Templului. Pe 13 octombrie 1307, templierii sînt reținuți și arestați pe întreg teritoriul regatului Francez și al formațiunilor statale subordonate acestuia. Însă marele magistru și nașul copiilor regelui Franței Jacques de Molay reușește să evacueze peste hotare relicvele, haznaua și arhiva Ordinului Templului.

Unde a fost dusă bogăția templierilor

Flota din cîteva nave ce stăteau în portul La Rochelle a plecat într-o direcție necunoscută. Se crede că templierii au plecat peste ocean sau știau căi de navigare pe un alt continent, ce era un secret al lor. Sau că bogățiile templierilor erau în zăcămintele de aur și fabricile de peste ocean, în țara celor morți (în ochii lumii antice, America era țara morților, o altă lume).

Acolo templierii au supraviețuit și au construit primele orașe și porturi. Prezența lor s-a păstrat peste tot sub forma artefactelor arheologice. Chiar și în prezent, la New York, în albia rîului Sfîntului Laurențiu, în albia rîului Mississippi sînt găsite pietre cu inscripții și simboluri creștine. Mitologia Maya și cea a aztecilor, de asemenea, a păstrat chipurile misterioșilor zei albi. Unul dintre ei, cel mai influent, Quetzalcoatl, a fost un bărbat alb, cu barbă, un mesager al lui Venus, iar noi știm că templierii s-au închinat lui Venus. La urma urmei, chiar și în temnițele din Paris ei își desenau picturile secrete, care s-au dovedit a fi imagini ale Venerei și simboluri mistice. Apropo, Quetzalcoatl purta tunică albă decorată cu cruci roșii, care semăna cu veșmintele Templului. El le-a adus triburilor indiene cultul Crucii.

Se poate presupune, de asemenea, că existau și alte căi de plecare a templierilor. Este foarte cert că mulți cavaleri au plecat în Portugalia, unde, cu sprijinul regelui Denis, au creat Ordinul lui Hristos, care există și astăzi. Ordinul lui Hristos a devenit acolo succesorul templierilor. El păstrează pînă în prezent multe dintre misterele templierilor.

Alți cavaleri templieri au plecat în Aragon și Castilia. Guvernatorul Aragonului se afla în conflict cu Filip cel Frumos și nu a lovit în Ordin. Regele de Mallorca, de asemenea, a primit o parte dintrecavaleri. Mulți templieri s-au refugiat în Ordinul teutonic, care le-a oferit adăpost adepților aceleași religii, deoarece ei erau legați demult prin același statut.

Mulți au fugit în Despotatul Epirului și în Bizanț. Însă în majoritatea statelor din Europa templierii au fost arestați. Bula papală, scrisă în 1308 de Clement V, le-a recomandat liderilor din toate țările catolice să urmeze ordinul. Trebuie să remarcăm curajul cavalerilor. Ei nu au acceptat acuzațiile, chiar și fiind supuși celor mai dure torturi. În Germania, ei au reușit chiar să cîștige o parte a proceselor. Dar, în general, Ordinul a fost distrus sau s-a retras în ilegalitate.

Rolul cavalerilor în dobîndirea independenței țărilor

Vom mai menționa o particularitate. Întreaga istorie conspirologică a Europei și a Occidentului este legată cu istoria Ordinului Templului. Membrii lui erau peste tot și peste tot ei își păstrau secretele, creînd ordine și frății. Potrivit unei versiuni, masoneria în forma ei actuală provine de la misterele templierilor. Această poziție a fost susținută de masonii scoțieni și de baronul fon Hund, care a creat un rit strict, ce a avut o puternică influență asupra istoriei moderne și contemporane a Germaniei.

Cel mai interesant lucru în această istorie misterioasă și tristă este că o parte dintre cavalerii templieri au plecat spre est, în statele cu tradiții ortodoxe, unde ei au găsit înțelegere și compasiune. Aceasta se referă și la Despotatul Epiric, unde urmele lor erau găsite acum cîteva sute de ani și unde astăzi au loc carnavaluri ce imită o parte dintre misterele lor. Aceasta se referă și la regiunea Galicia-Volîni din regatul Rusiei. Rusia de Vest i-a primit pe templieri, iar cetățile lor păstrează și astăzi tăcerea misterelor acelor timpuri.

O parte dintre templieri s-a retras în principatul Valahia, unde ei au avut o mare influență asupra formării statului independent. Cu ajutorul lor, valahii din Tîrgoviște și dinastia Basarabilor au învins oastea ungară și au reușit să cîștige independența. Lupta de la Posad a avut loc pe 9-12 noiembrie 1330 între armata Regatului Maghiar, condus de regele Carol Robert, și forțele militare ale principatului Valahia, conduse de Basarab I. Mica armată a lui Basarab I, ce consta din cavalerie, arcași pedestrași și țărani și ciobani locali au reușit să organizeze o ambuscadă și să distrugă armata ungară din 35 de mii de oameni. Astfel, anume cavalerii templierilor au decis soarta bătăliei.

În Scoția și Valahia, măiestria lor cavalerească a luat partea celor slabi și umiliți și, datorită lor, aceste state și-au cîștigat independența. Este interesant că Anglia și Ungaria erau conduse de regii din dinastia Anjou, care erau rude cu Filip cel Frumos. Și peste tot în această perioadă ei sînt învinși. Toate acestea au loc în urma rezistenței opuse de templierii, care se răzbunau pe călăii lor și îi ajutau pe noii săi frați.

Tradiția templierilor creează un nou stat

Aici pe noi ne interesează istoria și tradiția misterioasă a țării, care apare destul de surprinzător, or vechea tradiție sfîntă a Zeului Taurului, tradiția veneriană a Zeiței Mame erau cunoscute în locurile noastre de pe timpurile civilizației Cucuteni-Tripolie și artei lui Da Vinci. Acest simbol era cunoscut de pe timpurile tracilor și celților, și geto-sarmaților, și în timpurile cînd cultul zoroastric al Mitrei și mitraismul domina pe întreg teritoriul Imperiului Roman.

Templierii pur și simplu oferă un nou impuls lucrurilor ascunse de ochii celeilalte Europe. Dar acestea erau cunoscute de populația locală și centrele locale de inițiere, or, pămîntul nostru a fost întotdeauna un centru sacru al Europei, despre care scria filozoful și diplomatul Vasile Lovinescu, care și-a scris operele mistice sub pseudonimul Geticus.

În lucrarea sa „Dacia hiperboreică” este prezentată o poziție justificată științific despre faptul că această regiune este secundară în legătură cu legendara Hiperboree arctică, Arktogea, insula Tula, dar un centru sacru primar pentru restul Europei.

Savantul rus Aleksandr Dughin, în lucrarea sa „Misterele Eurasiei”, scrie în acest sens următoarele: „În această lucrare, autorul, în baza toponimicii sacrale și a analizei profunde a folclorului românesc, demonstrează convingător că Dacia antică (actuala România-Moldova) a fost cîndva un centru sacru al tradiției hiperboreene, deși acesta era secundar față de Hiperborea Polară, dat totuși mai originală decît alte centre spirituale ale civilizațiilor tradiționale… Autorul „Daciei Hiperboreice” menționează următoarea particularitate a deltei Dunării și a centrului ei spiritual. Rîul se revarsă în Marea Neagră la paralela 45, adică în locul ce separă întreaga emisferă în două. Astfel, centrul de cult al lui Apollo în Dacia pentru jumătatea de sud a emisferei de nord – unde se dezvolta civilizația cunoscută de toți istoricii contemporani – se afla în punctul extrem de nord… „Dacia Hiperboreică” a lui Geticus servește drept pol comun pentru două cercuri opuse: pentru sudul Mediteranei și pentru nordul ruso-slav (împreună cu elementele baltice și scandinave)”.

Așadar, templierii determină dezvoltarea istorică a vechilor centre sfinte din Carpați și Codii, iar pe aceste pămînturi se formează un nou stat puternic, al cărui simbol devine Zimbrul sau Taurul Sfînt, despre care scria Mihail Sadoveanu. Scriitorul menționa că Moldova, în viziunea lui Ștefan cel Mare și a populației, se află sub protecția unui Bătrîn Alb și a Taurului Alb. Acest bătrîn este ultimul mag al Europei, care s-a ascuns de noi în desișurile Carpaților și Codrilor Moldovei și a fost apărătorul și simbolul sacru al acestui pămînt.

În acest sens vom menționa că misiunea templierilor era sortită eșecului, dacă ei nu ar fi întîlnit pe meleagurile noastre o tradiție spirituală apropiată lor. Această tradiție s-a dezvoltat timp de secole, în baza cultelor solare, cultelor Venerei și Zeului Taur. Centrele inițiatice din Carpați și Codri, ce existau din timpurile străvechi, i-au adăpostit pe templieri în cercul lor ezoteric. Voievozii, prinții și jupînii, inițiați în tradițiile hiperboreene și titanice sfinte, au creau împreună cu templierii o nouă bază sacră, care a servit drept teren pentru crearea viitorului Stat Moldovenesc.

Statul-Ordin

Astfel, noi vedem o continuare și o succesiune a acestei tradiții sfinte în regiunea noastră. Anume această tradiție, readusă la viață de către cavalerii templieri fugari, creează un stat, „Statul-Ordin” pe pămînturile noastre. Anume Ordin, ce are o legătură istorică și o succesiune cu Ordinul Templului. Or, nu în zadar Ștefan cel Mare a respins titlul de rege, propus de către Papa de la Roma, în urma numeroaselor lui victorii.

Așa a putut refuza doar un urmaș al templierilor, al cavalerilor care au refuzat scaunul papal. Așa putea refuza doar cel care avea un titlu nu mai puțin important, comparabil cu statutul marelui magistru. Așa se crea un nou stat puternic, gardian al Europei. Această țară avea mai multe denumiri – Bogdania, Caravalahia, Slavovalahia, Moldovalahia, Valahia cea Mare, iar mai tîrziu – Moldova.

Anume pe stema principatului Moldovei simbolul cu capul zimbrului, taurului, s-a întărit pe veacuri, stabilind țara noastră drept un centru al inițierii supreme și a cunoștințelor ezoterice supreme. Statul-perlă din Europa de Est se dezvoltă anume în acea perioadă și obține independența precum Scoția și Valahia.

Prin urmare, noi credem că în afirmarea istorică Moldova, populația și domnitorii ei au fost ajutați de ămășițele Ordinului Templierilor, care s-au refugiat aici din Ungaria, unde conducea dinastia Anjou, ostilă lor. Mulți templieri au venit aici din Cnezatul Galiției-Volînia, care anterior a adăpostit o parte din Ordinul Templierilor, oferindu-le cetăți și soldă. Noua țară păstra tradițiile vechi ale geto-dacilor și tracilor, sarmațienilor, goților și slavilor. Tradițiile zeului încornorat al celților și valahilor, numit Veles, care, sub chip de zimbru, era apărătorul ei.

Anume de închinarea acestui simbol al tradiției titanilor Vaticanul îi acuza pe templieri – simbolul Bafomet, ce ascundea taina vechii tradiții a titanilor și Venusului. Bafomet în limba arabă însemna vițel. Vițelul era din timpurile străvechi simbolul Zeului Marduk, numit și „vițelul Utu”. Marduk în mitologia sumeriană-akkadiană este considerat o zeitate supremă a panteonului Babilonului, zeul suprem în Mesopotamia antică, zeul protector al orașului Babilon după 2024 î.H, fiul lui Eija (Enki) și Damkina (Damgalnuna), soțul Sarpanit (Mylitt, Bilit ), tatăl lui Naboo.

Istoricul francez Marcel Lobe, în lucrarea sa „Tragedia Ordinului Templierilor”, a scris direct: „Cît privește originea acestui cuvînt, nu există o opinie unică. Cineva vede în el numele distorsionat al lui Mahomed. Alții văd originea lui de la cuvîntul arab „bahoumed”, ce înseamnă vițel. Astfel, idolul templierilor provine de la taurul sfînt al egiptenilor, de la vaca sacră din India, de la vițelul de aur al evreilor și de la piatra sfîntă sub formă de vițel, pe care druzii o purtau la piept, ca amuletă”.

Unii cercetători consideră și astăzi că druzii sînt rămășițele cavalerilor templieri, care s-au stabilit la Est și nu au reușit să iasă în Europa. Noi considerăm că simbolul Taurului Sfînt leagă Ordinul Templului nu atît cu tradiția din Ierusalim, cît cu tradiția babiloneană și zoroastriană. Or, în Iran și Babilon taurul era simbolul lui Dumnezeu și al lui Venus. Regele Iranului antediluvian șahinșahul Yima se considera Zeul-Taur. Geush-Urvan, „sufletul taurului”, era din antichitate în această regiune simbolul zoroastrismului și a tradiției antice antediluviene a titanilor, or, în Atlantida, precum scria Platon, domina cultul Zeului-Taur.

Mai mult, cu secretele lui Zoroastru templieri erau legați prin purtarea brîului sacru. Această centură împletită era un semn distinctiv al zoroastrienilor. El era prescris de statutul Ordinului Templului ca fiind obligatoriu. El trebuia purtat noaptea, deasupra cămășii, pentru ca templierii „să nu să se atingă liber de trupul lor”. Este un simbol al castității, însă semnificația brîului este cu mult mai profundă. Înainte de a fi îmbrăcat de cavaler în timpul inițierii, acest brîu era purtat pe idolul lui Baphomet. Despre aceasta a mărturisit în cadrul interogatoriului cavalerul Guy Dauphin, care a explicat: „Am folosit aceste centuri, care au atins piatra albă, ce poate fi văzut în Nazaret în locul unde îngerul i-a adus vestea cea bună Sfintei Maria".

Toate cele expuse mai sus sînt confirmate de apariția în vedeniile pruncului Hristos a magilor zoroastrieni, care au venit să-l înscăuneze pe Hristos pe tron, în calitate de păstor al lumii și precum a fost prorocit de Zoroastru. Marea mărturisire a prorocului zoroastrian din prima religie mondială făcea parte din creștinismul ezoteric, știința lui secretă. Această revelație privind venirea lui Saoshyant, Mîntuitorul și Fiul lui Dumnezeu, a devenit nucleul inițierii la care au fost supuși templierii în Est, inițiere, ce a transformat Ordinul Templului dintr-un cavalerism obișnuit în cavalerismul Sfîntului Graal. Însă aceasta e tema următorului studiu.

(Va urma).