X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Cine va ocupa locul lui Filat?

7 iun. 2016,, 14:23   Politică
4651 1
Cine va ocupa locul lui Filat?
Foto: hotnews.md

Directorul Institutului de Politici Publice, Viorel Cibotaru, este unul dintre candidații la șefia Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Un alt nume discutat la începutul săptămînii trecute la ședința Biroului politic este cea a actorului Sandu Grecu. Totuși lista candidaturilor urmează să fie definitivată după finalizarea tuturor conferințelor teritoriale, a spus președintele interimar, Vadim Pistrinciuc, fără a confirma numele aflate de redacția Deschide.MD, însă dînd asigurări că vor fi alegeri democratice, iar votul, cel mai probabil, va fi secret. „Da, eu deja mi-am exprimat disponibilitatea de a fi unul dintre candidați și sper foarte mult să fie mai multe candidaturi. Am făcut acest pas pentru că mă doare ce se întîmplă cu partidul care a contribuit cel mai mult la îmbrățișarea parcursului european. Mizăm pe cotizațiile de partid și pe Legea privind finanțarea activității partidelor. Bineînețeles, rămîn valabile și donațiile, dar repet: vrem să lichidăm ideea de partid-SRL, așa cum o fac și alte partide care apar în Moldova”, a declarat Viorel Cubotaru.

La rîndul său, Sandu Grecu, a spus că a refuzat ”provocarea”.

„Mi-au spus colegii săptămîna trecută, însă eu cred că nu sînt persoana potrivită pentru asta. Eu sînt om de teatru și mă interesează în mod prioritar acest domeniu. Cred că la această funcție ar trebui să pretindă fie un băiat tînăr, sigur de cariera sa politică, fie cineva care cunoaște domeniul politicilor. Cert este faptul că ar fi o mare greșeală, după mine, dacă în cursă ar fi oameni care deja au stat în primele linii ale arcului guvernamental sau politic în acești ultimi ani. Și încă ceva: liderul ori este lider, ori nu este. Nu poți numi un șef de nicăieri, apoi să-l vopsești în lider”, a spus Sandu Grecu.

Pe 27 mai, liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, a declarat că renunță la funcția de președinte al PLDM și la calitatea sa de membru de partid. Liderul PLDM este acuzat de corupere pasivă şi trafic de influenţă.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?