X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Rusia și Putin, reclamați la CEDO în numele familiilor unor victime australiene ale zborului MH17

21 mai. 2016,, 21:00   Externe
8838 77
Юристы подали иск в ЕСПЧ к России и Путину по делу о крушении MH17
Foto: mail.ru

Un cabinet de avocatură australian a înaintat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) împotriva statului rus și a președintelui Vladimir Putin, cerând despăgubiri în numele familiilor unor victime ale zborului MH17 al Malaysian Airlines, doborât la 17 iulie 2014 în Donbas, estul Ucrainei, într-o zonă controlată de rebelii proruși, transmite sâmbătă Reuters, citând presa australiană.


Aparatul, care efectua o cursă între Amsterdam și Kuala Lumpur, a fost doborât de o rachetă sol-aer de fabricație rusească, a concluzionat Biroul olandez pentru securitate (OVV), în raportul său final din 2015.

Printre cele 298 de victime s-au aflat și 28 de cetățeni australieni.

Potrivit grupului media Fairfax, cel mai mare din Australia, plângerea, depusă pe data de 9 mai, face responsabili Federația Rusia și pe președintele Putin, cerându-se despăgubiri de câte 10 milioane de dolari pentru fiecare pasager.

Președintele OVV, Tjibbe Joustra, a declarat pe 13 octombrie, la publicarea raportului, că o rachetă sol-aer de fabricație rusească a lovit avionul Boeing 777 în partea stângă a cockpitului, fiind lansată dintr-o zonă de 320 kmp din estul Ucrainei.

'Zborul MH17 s-a prăbușit în urma detonării unui focos în exteriorul avionului în partea stângă a cockpitului. Acest focos corespunde tipului de rachete instalate pe sistemele sol-aer Buk', a afirmat oficialul olandez.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?