Lebedev: Dacă cineva și-a dorit să trăiască după vizionarea filmului meu, pentru asta a meritat să-l filmez (FOTO,VIDEO)

Renumitul regizor rus, conaționalul nostru Nicolai Lebedev a oferit în exclusivitate pentru cititorii portalului NOI.md un interviu în care a relatat cum filmează filmele, despre colaborarea cu starurile cinematografiei ruse, printre care Filip Kirkorov, comunicarea cu Alla Pugaciova și multe altele.


Trebuie să menționăm că, după Emil Loteanu, Nicolai Lebedev este al doilea conațional care, în calitate de regizor, a fost recunoscut la nivel internațional. El a obținut totul singur. Cînd avea 16 ani, nu a fost acceptat la Institutul de Cinematografie din Rusia (VGIK), la Facultatea de Regie. Însă a intrat la Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Chișinău, iar în cursul trei i s-a propus să-și continue studiile la Universitatea de Stat din Moscova. Fără a-și finaliza studiile la Universitate, Nicolai totuși a intrat la Institutul de Cinematografie din Rusia, la Facultatea de Scenografie și Istorie a Cinematografiei, pe care a absolvit-o în 1993. Însă deja în 1991 a turnat primul său film de scurt metraj – thrillerul mistic „Popas peste noapte. Vineri”.

Nicolai a lucrat la ziarul „Tineretul Moldovei”, la televiziune, a fost coautor de romane. A turnat 10 pelicule, pentru șapte dintre care a scris scenarii. Pentru două filme – „Steaua” și „Legenda nr.17” a primit premiul de stat al Federației Ruse. Din 2012, predă în școala de cinema „A. Mitta”, fiind și absolventul acesteia.

Lebedev este membru al Academiei de Științe a Artelor de Cinema „Nica” din Rusia, membru al Academiei de Științe Cinematografice și de Artă „Vulturul de aur”, membru al Uniunii Cineaștilor din Rusia. La festivalul „Kinotavr” din Soci (6-13 iunie) va conduce juriul concursului de bază. Filmele lui au fost premiate în cadrul festivalurilor internaționale de cinema și au fost cumpărate în zeci de țări.

Potrivit informației „Roskino”, în 2016, toate filmele rusești ale lui Lebedev, în afară de „Echipajul”, nu și-au răscumpărat cheltuielile. Bugetul „Echipajului” a constituit 650 de milioane de ruble (circa $9,8 milioane). Potrivit datelor de la mijlocul lunii mai, încasările filmului cu constituit 1,4 miliarde de ruble. În Moldova, premiera acestui film a avut loc odată cu premiera în Rusia – pe 21 aprilie. În legătură cu apariția peliculei și pe ecranele noastre, la Chișinău a sosit și Nicolai Lebedev.

- Nicolai, „Echipajul” nu e primul tău film care a obținut un succes comercial….


Publicitate

- Legenda nr.17 (2012) a încasat doar în Rusia circa $30 milioane, avînd un buget de 10 milioane de dolari. În ruble, aceasta nu a acumulat 60-70 de mii pînă la un miliard. „Steaua”, care a apărut pe ecrane în 2002, cînd oamenii nu mergeau la film – a acumulat $1 milion – pe atunci această sumă era enormă, avînd un buget de $1,3 milioane.

Filmul „Volkodav iz roda Seryh psov” (2006) („Vînătorul de lupi din neamul cîinilor suri”), cu un buget de $12 milioane, la fel a adus încasări mari. (În Rusia – peste $24 milioane, în SUA – aproape $22 milioane – n.r.). Și pelicula continuă să fie proiectată în lume. Dintre toate peliculele, aceasta este cea mai solicitată pe plan internațional, ea este vîndută aproape în toate țările. Recent, a fost postată pe Youtube în limba spaniolă. Și imediat a înregistrat 8 milioane de vizualizări, pînă în momentul în care deținătorii de drept nu au depistat și nu au scos-o.

Bugetul filmului „Echipajul”, în comparație cu cele din Hollywood, e o nimica toată, chiar pentru un film-catastrofă rusesc nu e foarte mare. Din cauza deprecierii rublei (filmările au început în septembrie 2014), ne venea greu. Dar sper că am reușit.

- Ce momente nu le-ați putut prevedea în timpul filmărilor filmului „Echipajul”?


- Faptul că în octombrie va ninge, cînd noi filmam scena catastrofei în Kanwoo, pe aerodromul din Jukovsk. Dar nu au fost niște ninsori răzlețe, ci adevărate troiene. Am fost nevoiți să curățim zăpada de pe peron, inclusiv trebuia să o scuturăm și de pe avioane. Dar și în Vnukovo, unde erau filmate scenele blocului din Moscova, timpul nu ne alinta deloc.

- Cum puteați filma ziua în Vnukovo, doar e un aeroport funcțional?


- Administrația Aeroportului ne-a venit în întîmpinare și ne-a oferit un bloc întreg cu ieșire separată. Nu a fost simplu, deoarece poarta nr.30, pe care am amenajat-o, este echipată pentru nave cu două borduri, e singura de acest fel din întregul complex aerian. Însă eu înțelegeam că am nevoie anume de această poartă, deoarece acolo sînt puncte avantajoase pentru filmare. A fost o mare durere de cap pentru angajații Aeroportului; ei erau nevoiți să schimbe mereu cîte ceva, să redirecționeze fluxul de pasageri. Noi am stat în Vnukovo două săptămîni, și în interior, și pe peron.

La fel a fost și în Jukovo, or, acesta e un obiect închis, un aeroport militar, iar noi aveam străini în echipă: operatorul Irek Hartovich – american, al doilea regizor – Pepe Mecikov – bulgar, Agne Grudite – din Lituania, Yang Ge – actrița din China. Însă nouă ni s-a permis chiar, și pe peron, și pe pista de decolare/aterizare, să construim aeroporturile din Kanwoo și Petropavlovsk.

Scena finală din Petropavlovsk – cu toată simplitatea aparentă – a necesitat soluții constructive complicate, pentru că noi nu puteam coborî avionul la sol. Noi am construit platforme speciale și filmam la înălțimea avionului. Era foarte frig, instalații enorme turnau ploaia artificială pe actori, iar ei – în cămășuțe trebuiau să joace. Mașkov glumea: „Hai, toarnă, îngheață-ne!”. Însă toți lucrau eroic și pe ploaie, și pe frig.

- În cadru explodau machetele avioanelor?


- Noi am detonat două nave reale. Și cîteva copii în mărime naturală. Am cumpărat avioane decontate, însă unul dintre ele – Tu-154, putea zbura. Dar eu trebuie să-i calmez pe cei îngrijorați: chiar dacă ești proprietarul aeronavei, tu nu ai dreptul să o distrugi după bunul tău plac – e caz penal. Doar o comisie guvernamentală specială emite o asemenea autorizație. Așa că la noi totul avea loc în strictă conformitate cu legea.

Machetele – adică copiile în miniatură ale avioanelor erau folosite în filmul clasic „Echipajul” al lui Alexandr Mitta. Însă Mitta le filma nu de viață bună. Pentru filmări a fost cumpărat un avion decontat, însă, în timp ce era pregătit de lucru, s-a produs o autoincendiere și el a ars. Mitta e mentorul și prietenul meu, eu am studiat minuțios experiența lui, pentru a nu comite erori. Așa că la noi avioanele au explodat în cadru – anume în momentul cînd trebuia. În general, în cinema, tot ce poate fi filmat real trebuie filmat real, restul, desigur, noi am desenat cu ajutorul graficii pe calculator. Serioja Kempo, care a jucat rolul stewardului Andrei, ardea în microbuz, sărea peste flăcări etc. Actorii își executau singuri trucurile.

Noi am filmat o scenă în care eroul lui Mașkov trebuia să ajungă dintr-un avion în altul pe o coardă, în pavilion, la înălțimea de 7-8 metri. Niște instalații enorme generau un vînt de 400 km/oră. Cînd Vladimir deja atîrna pe fir, un agregat s-a oprit. Tehnicienii au promis să-l repare în cinci minute. Întreb: „Vova, să te filmăm?”

Volodea e o persoană responsabilă, un superprofesionist, el înțelege că pentru aceasta vor fi necesare timp și eforturile întregii echipe; procesul de plasare a actorului pe coardă nu e o procedură rapidă. De aceea Mașkov a răspuns: „Nu, voi mai atîrna”. Trec 5 minute, 7, între: „Vova, cum te simți?” și aici eu aud de sus: „Colea, filmează-mă!” –„Te filmăm, Vova! Atenție! Motor!”.

În realitate, el nu mai avea puteri să atîrne. S-a tîrît din ultimele puteri pe coardă și, cînd a ajuns la celălalt capăt, a întrebat: „Colea, ai un automat?” – „Nu” – „Păcat. Chiar dacă m-ai fi împușcat, eu nu aș mai fi jucat încă o dată”. Mașkov este cel mai necapricios actor dintre toți cei cu care am lucrat. E un om minunat de talentat și un prieten de nădejde. Cineva cu statutul lui ar putea să facă orice capricii, dar el – niciodată.

- Ce scene au mai fost filmate din prima?


- În primul rînd, scenele catastrofelor. Cînd se prăbușește jumătate de clădire, cum poți să mai filmezi o dată? Unul dintre cele mai complicate trucuri a fost distrugerea podelei de la etajul doi al Aeroportului din Kanwoo. Acolo stăteau cascadorii și Danila Kozlovski – pe marginea prăpastiei. Construcția a fost gîndită astfel, ca noi să putem filma timp de o zi în siguranță, iar în momentul necesar, decorul trebuia să se prăbușească.

Pirotehnicienii au plasat explozibilul, l-au pus în funcțiune, iar podeaua s-a lăsat, dar nu s-a prăbușit. Era o situație periculoasă: în primul rînd, pentru toți actorii și cascadorii care se aflau în cadru și nu înțelegeau ce se întîmplă; în al doilea rînd, pentru echipa de filmare, care trebuia să facă în așa fel, încît podeaua să nu cadă pînă la comanda „Motor!”. Oamenii mergeau pe decor în vîrful degetelor, încercînd să afle ce nu a mers. Din fericire, în cele din urmă, noi am soluționat problema, podeaua a căzut la momentul potrivit. După aceasta, Danila a exclamat: „Doamne, cît e de strașnic!”.

Sau o altă situație: navele reale mari se loveau și explodau, ce dubluri puteau să existe? Concomitent lucrau cîteva camere. Aproape 12 ore am repetat cu actorii – noaptea, pe un vînt rece ca gheața – pentru a nu admite erori. Acțiunea era construită pe cîteva segmente ale peronului imens: aici exploziile, acolo cascadorii cuprinși de flăcări, iată trapa pleacă de la avion, cineva cade, altcineva îi scoate din foc pe cei răniți…. Și totul a fost filmat din prima.

- Iar în apă a căzut o mașină de teren reală?


- Desigur. O mașină de teren BMW a fost atîrnată sus cu macaraua. Ploua, izbucneau fulgere, pirotehnicienii legau automobilul și el zbura pe o traiectorie exactă, pentru a nu atinge barca cu actori.

- Dar mașina care a plonjat în apă a fost deteriorată …


- În cinematografie se mai întîmplă. Să luăm filmul „Forsaj” – cîte mașini se strică acolo și nu e nimic strașnic. Avioanele pe care noi le-am detonat și le-am ars sînt mai scumpe decît un BMW. Filmul într-adevăr e scump. Cineva are impresia că cinematografiștii au bani cu duiumul, că își pot permite orice. Cîtă naivitate! În primul rînd, în orice peliculă e calculat fiecare bănuț, în al doilea rînd, un film scump este o responsabilitate colosală, fiecare cadru trebuie gîndit minuțios pentru a nu-l strica.

- De ce în film pilotul e o femeie?


- Dacă ea ar fi fost însoțitoare de bord, toți ar fi spus: „Ce banalitate”. Această situație este prea simplă și evoluează univoc. Inițial, noi, împreună cu scenaristul Nicolai Kulikov, am scris o variantă de scenariu în care eroina era medic, în cabinetul ei piloții treceau controlul înainte de zbor. Însă era nevoie de un conflict mai intens între eroi, de aceea, noi am rescris scenariul, iar eroina a devenit pilot.

Sînt întrebat deseori: „E real așa ceva?” Noi aveam un consultant, o femeie tînără – Maria Uvarovskaia. Ea nu e pur și simplu pilot, ci comandatul aeronavei. Așa că, astăzi, femeia-pilot este un personaj absolut real.

Unii îmi reproșează – de ce în momentul decisiv ea nu se află la cîrma navei? Stranie întrebare. În primul rînd, noi o vedem în lucru, anume la cîrmă și aceasta e suficient ca să înțelegem că în fața noastră e un profesionist; în al doilea rînd, filmul doar nu e despre faptul cum femeia trebuie să apuce ghidonul, să-l tragă eroic asupra sa și să-i salveze pe bărbați.

În realitate, filmul este despre faptul că în prezent eroismul constă în respectarea legii umane, menținerea integrității în raport cu alte persoane și a respectului față de sine. Și în acest sens, eroina noastră Alexandra Kuzimina este un model demn de urmat.

- Foarte mulți se întreabă, comparînd primul film „Echipajul”, pelicula ta este un remake sau nu?


- Remake, așa cum înțeleg eu acest termen, este relatarea aceleiași istorii, cu aceleași personaje. Nu e nimic rău în remake. Shakespeare a rescris „Ottelo” lui Geraldi Cintio, iar Michelangelo – „Judecata de apoi” a lui Giotto. Creația lui Pușkin, precum se știe, este bazată pe relatarea unor istorii străine. Toată arta constă în repetare, dar la un alt nivel, pe spirală. În filmul meu sînt alte persoane, în alt mediu, cu alte probleme. Există anumite lucruri structurale, pe care le-am preluat din filmul lui Mitta. Însă cu același succes putem spune că au fost preluate din „Titanicul”, unde în prima parte noi vedem istoria personajelor, iar mai departe – catastrofa.

Desigur, influența lui Mitta în „Echipajul” nostru este enormă. Eu am scris în titre acest lucru și mereu o spun. Îi sînt enorm de recunoscător pentru multe lucruri pe care mi le-a oferit în viață, pentru filmul lui și comunicarea lui cu noi.

- Apariția în pelicula ta a lui Alexandr Mitta și Alexandra Iakovleva este pentru a demonstra legătura cu filmul anterior?


- Legătura a fost menționată în denumire. Însă eu aș fi dorit ca Mitta să apară pe ecran. Și eu l-am convins: spectatorul îl vede în sala de forță, cînd Alexandr Naumovici urmărește stimulatorul aerian. El mergea pe platoul de filmare, dorea să vadă totul. Salonul avionului era instalat pe o construcție în mișcare, care îl scutura, îl răsturna etc. Cabina avionului e un decor separat.

Mi se părea că filmul nostru nu putea exista fără Alexandra Iakovleva, sclipitoarea însoțitoare de bord Tamara din pelicula lui Mitta. Eu am rugat să fie căutată, deși ea demult nu se mai filma. Ne-am întîlnit, am comunicat; eu am convins-o și am scris un rol pentru ea. Ne-am împrietenit și continuăm să comunicăm, ne scriem în fiecare zi. Ei i-a plăcut atît de mult experiența în „Echipajul”, încît a decis să revină, iar acum joacă în teatru. E foarte plăcut. După această vizită la Chișinău, voi pleca la Sankt Petersburg, la un spectacol în care va juca ea.

Cîndva o situație similară a avut loc și cu compozitorul Alexei Rîbnikov, idolul copilăriei și adolescenței mele. Eu îmi doream foarte mult să lucrez cu el. L-am găsit, în acel moment el nu activa de 10-12 ani în cinema și nu dorea să revină. Însă eu totuși l-am convins. Noi am făcut împreună pelicula „Steaua”, iar pentru muzica din film, precum afirmă însuși Alexei Lvovici, el a primit toate distincțiile posibile și imposibile. Și după aceasta el a revenit în cinematografie. Rîbnikov a spus: „M-ați întors în film!” – „Iar dumneavoastră odată m-ați făcut să mă îndrăgostesc de film! Așa că eu doar v-am întors datoria”. Sîntem în relații foarte calde, eu îl iubesc foarte mult. Noi continuăm să lucrăm împreună, Rîbnikov a scris coloana sonoră și pentru pelicula ruso-americană „Efectul Irisului”, pentru „Vînătorul de lupi din neamul Cîinilor Suri” («Волкодав из рода Серых Псов»)…

- De ce atunci Rîbnikov nu a lucrat în „Echipajul”?


- Deoarece Rîbnikov tocmai finalizase filmările operei rock „Steaua și moartea lui Joaquin Muretty”. Încă în 1970 exista un asemenea spectacol la „Lenkom” – foarte popular; apoi a fost creat un film. Rîbnikov a decis să revină la acest material, în calitate de regizor. Acum el montează pelicula. Noi am convenit că voi veni și voi primi materialul filmat. De aceea, știind că este ocupat, nici nu i-am propus lui Rîbnikov să scrie muzica pentru „Echipajul”, iar Eduard Artemiev, cu care noi am colaborat minunat la „Legenda nr. 17”, i-am propus. Însă Eduard Nicolaevici mi-a comunicat că a finalizat o lucrare complicată și e obosit, în schimb l-a adus pe discipolul său – Artiom Vasiliev. El lucrează la fel de minuțios, atent și talentat, ca și mentorul său.

- Cînd ai filmat „Vînătorul de lupi…”, această peliculă a fost prima în planul efectelor speciale. În „Echipajul” este multă grafică. Cum ați lucrat cu ea?


- Nu știu de ce mulți cred că grafica pe calculator este un lucru simplu – ai desenat și gata. În realitate însă este o muncă grea. Ultimele trei luni dinaintea premierei peliculei eu le-am petrecut în studioul de grafică pe calculator CG-Factory, creat de Bekmambetov pentru filmul „Nocinoi dozor”. Am avut noroc, pentru că șeful acestuia, Alexandr Gorohov, era regizorul secund al lui Bekmambetov, adică el înțelege plastica imaginii cinematografice, înțelege că nu filmul este subordonat graficii, ci grafica – filmului.

În acele trei luni, în fiecare zi, fără weekenduri, eu, împreună cu montatorul și asistentul, veneam în studio și treceau o oră, două, trei nopți, iar oamenii continuau să lucreze. Ni se aducea cadrul prelucrat, noi îl montam, eu spuneam ce trebuie schimbat, era schimbat, apoi mergeam în sală, priveam pe ecranul mare, modificam din nou și montam. Cadrul era aprobat pe ecranul mare. Grafica pe calculator este o chestie fină. Privești – parcă totul e bine, însă nu crezi că e un cadru viu. Începi să inventezi, cum să obții efectul dorit: „Haideți să adăugăm opacitate, strălucire …” Și așa 1500 de planuri. În unele cadre au fost adăugate desene, iar 200-300 sînt total computerizate. Adică lucrul cu grafica pentru mine a fost ca o a doua perioadă de filmare: nu mai puțin complicată, nu mai puțin tensionată, nu mai puțin creativă.

- I-ai filmat pe actorii moldoveni – Svetlana Toma, fiica ei Irina Lacina, Eugenia Todorașco. De ce?


- În afară de Irina Lacina, fiica ei Mașa Budrina – nepoata Svetlanei Toma, de asemenea s-a filmat în „Echipajul” într-un rol episodic. Mașa, fiind studentă la facultatea de regie, m-a rugat s-o iau pe platoul de filmare, însă, deoarece acesta era un obiect închis, eu puteam s-o iau numai dacă ea interpreta un rol mic.

Am cunoscut-o pe Svetlana Toma pe timpurile cînd învățam la universitate și i-am luat și un interviu. S-a dovedit că noi locuiam în case vecine și eu am început să merg la ea în ospeție. Astfel, sîntem prieteni de 30 de ani. Ea e o persoană foarte interesantă, profundă, înțeleaptă, o femeie fermecătoare. Svetlana Toma s-a filmat în filmul meu „Fanul” și „Fonograma pasiunii”. La Chișinău am cunoscut-o și pe Xenia Gheorghiadi, cînd venea cu concertele. În „Echipajul” ea a primit un mic rol, scris special pentru ea.

Pe Eugenia Todorașco nu o cunoșteam pînă la filmările „Vînătorului de lupi …”. M-a sunat Iulia Semionova (cu care am lucrat la ziarul „Tineretul Moldovei”, apoi am scris subiectul pentru primul meu lungmetraj „Izvorul șerpilor”), a spus că este o actriță minunată și m-a rugat să o iau la lucru. Eu tocmai selectam echipa pentru „Vănătorul de lupi …”. Todorașco corespundea foarte bine pentru rolul slujnicei Haigal. Cu ea era interesant de lucrat, era o actriță foarte fină, deșteaptă și un om minunat. Noi am devenit prieteni foarte buni. La fiecare sărbătoare, primul apel telefonic era de la ea. Cînd ea plecat spre ceruri, pentru mine a fost o pierdere umană foarte mare.

- După premiera „Vînătorului de lupi…” te-a sunat directorul de la „Moldova-film” și ți-a propus să filmezi ceva în acest studio. Dar tu ai refuzat. De ce?


- Acea discuție a fost una abstractă. Întrebare abstractă – răspuns abstract. Iar în viața noastră sînt importante lucrurile concrete. Cînd m-a chemat producătorul Leonid Vereșciaghin la studioul „Trită” a lui Nikita Mihalkov, în 2002, el mi-a propus să filmez o peliculă despre piloți. Eu am refuzat și m-am apucat de „Vînătorul de lupi…”.

Dar Vereșceaghin nu ceda. În 2007, el mi-a propus un scenariu despre Harlamov, care nu mi-a plăcut, și eu din nou am refuzat, apoi – un roman despre spioni și încă ceva. Eu eram mișcat, pentru că producătorii noștri nu caută cooperare atît de insistent. În cele din urmă, noi am găsit un proiect, interesant pentru ambele părți. Era din nou un scenariu despre Harlamov, dar altul, nou.

Dacă „Moldova-Film” îmi va propune un scenariu și bugetul peliculei, eu voi fi bucuros să examinez proiectul. Iar ca să vin cu vreun film din Moscova aici și să arendez pavilioanele studioului, care e sensul? Faptul că producția va fi aici mai ieftină încă nu se știe, pentru că echipa trebuie transportată etc. Doar dacă va fi nevoie de un mediu concret – aici, în Moldova, sînt locuri foarte frumoase.

Mie îmi place să lucrez acolo unde lucrez – în studioul „Trită” al lui Nikita Mihalkov, deoarece acolo sînt create condiții bune. Or, studioul înseamnă, în primul rînd, oameni, care organizează procesul extrem de complicat al filmărilor. Iar cinematografia este un trening permanent. Eu lucrez cu oameni care se află mereu în lucru.

Consider că a fost o mare eroare distrugerea studioului cinematografic „Moldova-Film”. În Moldova erau turnate cîte 5-6 lungmetraje pe an! – fără a ține cont de peliculele documentare și de scurt metraj. Datorită lor, a fost ecranizat timpul care a trecut, atmosfera și aroma lui, fețele acelei perioade. Cîte filme bune au fost aici turnate, ce actori și regizori veneau să lucreze aici – Terehova, Abdulov, Miroșnicenko, Boiarscki, Durov, Kalik. „Poienele roșii”, „Lăutarii” ale lui Loteanu, „Omul merge după soare” al lui Kalik – aceasta e marea cinematografie.

Cel mai important este că republica a fost lipsită de letopisețul său, adevărat, viu. Eu îi țin minte pe actorii Domnica Darienco, Victor Ciutac, Constantin Constantinov, Mihail Bădicheanu. Directorul de filme Artur Zagorschi, ce trăia la scara vecină, îmi explica mie, unui elev din clasa I, cum se scrie un scenariu. Redactorul-șef al studioului „Moldova-Film” Alexandr Volcovschi mă primea cu scenariile mele stîngace în cabinet, apoi m-a înscris în clubul amatorilor de cinema, unde cu mine, un elev cu caș la gură, ”se porăiau” maeștri cu experiență, inclusiv directorul clubului Iulian Romașcanu. Operatorul și regizorul Valeriu Ciurea, minunatul cinematografist, talentatul pedagog, mă învăța: „În film totul trebuie să fie justificat, găsiți soluții în imagini vizuale, nu povestiți istoria cu cuvinte”. Anume aceasta mi se implanta în subconștiință, iar ulterior a dat roade.

- Cum a apărut colaborarea cu Filip Kirkorov?


- Filip a venit la premiera filmului „Legenda nr.17” și i-a plăcut atît de mult filmul, încît mi-a propus să-i inventez pentru el un rol în „Echipajul”, „Filip, dragul meu, cum îți închipui acest lucru? La noi e un film-catastrofă, o stilistică specială, alt gen …” – „Hai eu voi juca rolul unui interpret, care zboară de pe o insulă vulcanică în avionul ce naufragiază, iar în momentul decisiv, îi salvează pe pasageri și moare”. – „Dar ce faci tu pe insulă? ” – „Eu susțin acolo un concert”. – „Ce concert? Acolo sînt doar mineri și ingineri, care lucrează în schimburi”. Ne-am contrariat mult timp și, în cele din urmă, el a recunoscut că o vedetă de rangul lui nu are ce căuta pe o insulă din ocean.

Atunci el mi-a propus: „Hai să facem un cîntec pentru coloana sonoră”. La care eu i-am răspuns: „Nu e stilistica potrivită”. Însă Filip, trebuie să-i mulțumesc pentru insistență, mi-a expediat cîteva piese. Primul cîntec mi-a intrat în inimă. Am început să reflectez cum să unesc materialul muzical și materialul filmului. Am luat una dintre temele peliculei – cea de dragoste, am tăiat istoria cu eroii principali din „Echipajul”, interpretați de Danila Kozlovski și Agne Grudite, am remontat episoadele, am pus muzica. Și a ieșit un număr muzical romantic. Regizorul din Petersburg Oleg Gusev, la rugămintea mea (eram ocupat cu producția filmului), l-a filmat pe Kirkorov în pavilion. Producătorii au privit, au ascultat și au spus: „Fain!”. Așa a apărut clipul „Despre dragoste”.


- Pe rețelele de socializare a fost plasată o poză cu Alla Pugaciova, făcută de însăși primadonă. Cum a apărut această imagine?


- Pugaciova înseamnă foarte mult pentru mine. E o mare cîntăreață și actriță, o personalitate neobișnuit de profundă, o femeie foarte deșteaptă, fermecătoare. Și, totodată, un interlocutor foarte tacticos și delicat. Ea e o întreagă epocă, un univers! Ne cunoaștem de foarte mult timp. Iar acest selfie a fost făcut la ziua de naștere a lui Filip. Seara a trecut în discuții minunate, apoi Alla a luat în glumă telefonul meu și a făcut o poză comună. E o mare fericire și un cadou al sorții să discuți cu asemenea personalități uimitoare ca Pugaciova.

- Cu cine ai mai comunicat, dintre cei pe care îi consideri măreți?


- Cu Eldar Reazanov, Nikita Mihalkov, Robert Hossein. Hossein era în lacrimi după vizionarea „Legendei nr.17”. Eu i-am întins mîna, el m-a cuprins și a spus: „Ai tu ceva aici” și m-a bătut ușor în regiunea inimii. Anterior, la festivalul de cinema de la Honfleur, juriul condus de el mi-a acordat Premiul Mare pentru pelicula „Steaua”.

O pagină aparte din viața mea este redutabilul regizor Piotr Todorovski, pe care îl cunoșteam. Fiul lui Valeri Todorovski mi-a deschis ușile în cinema, a fost producătorul primelor mele pelicule, sîntem prieteni. E o mare fericire să comunici cu Marlen Huțiev, la care la 16 ani nu am intrat la curs. Eu i-am povestit odată despre această istorie îndepărtată, iar el îmi spune: „Scuzați-mă! Cred că sînteți supărat pe mine!”. Eu am exclamat: „Nici vorbă, dragă Marlen Martînovici! A fost una dintre cele mai mari lecții din viața mea. Foarte corectă și propice. Probabil, dacă aș fi intrat atunci la VGIK, poate nu aș fi devenit regizor, pentru că eu nu eram atunci gata. Iar așa, viața m-a mai scărmănat, m-a făcut mai puternic, eu m-am construit singur. Eu am mers pe calea mea, de aceea am început să filmez”. Sîntem în relații foarte bune cu Huțiev.

- Ce e cel mai important cînd filmezi o peliculă?


- Ca ea să iasă vie, să ajungă la inimile mai multor oameni. Dacă o carte poate fi scrisă și apoi pusă în sertar – va da Domnul și aceasta va fi descoperită de urmași, atunci filmul se naște doar atunci cînd se întîlnește cu spectatorul. Iar dacă această întîlnire nu a avut loc, atunci speranțele de viață ale acestei pelicule sînt mizere. Cînd am lansat „Legenda nr.17”, mergeam la cinematograful de lîngă casă, mă așezam după coloană, ecranul rămînea în spate. Lumina cădea pe fețele oamenilor. Eu urmăream cum ei rîd, plîng – retrăiesc cele derulate pe ecran. În acel moment se năștea filmul. De aceea, pentru mine este important cum e percepută pelicula de către spectatori. Vreau să vă relatez o istorie, care mă preocupă și vreau să interesez o altă persoană în ea, ca să genereze emoții puternice.

O cunoscută, după ce și-a pierdut soțul, mi-a expediat o scrisoare în care spunea că nu știe pentru ce să mai trăiască, nu o bucură nimic, iar viața pentru ea s-a sfîrșit. După aceasta, a fost lansat pe ecrane filmul „Legenda nr.17”. Ea l-a privit și mi-a scris că pentru prima dată din ultimul timp a văzut că există soare, că poate zîmbi în așteptarea unei noi zile. Parcă i s-a luat o ceață de pe ochi, pelicula a readus-o la viață. Dacă măcar o persoană, după vizionarea filmului meu, va dori să trăiască, atunci pentru asta trebuia să filmez această peliculă.

- Ce film urmează?


- Sînt cîteva idei, dar acestea trebuie să se maturizeze. La studioul „Trită” mi se spune: „Filmează ce dorești. Important e să filmezi!”

- Mulți regizori visează la o asemenea ofertă …


- Dar asta înseamnă și o mare responsabilitate.

- Vom aștepta o nouă peliculă a lui Nicolai Lebedev. Vă mulțumim pentru interviu.


P.S. Pozele sînt din arhiva personală a lui Nicolai Lebedev.


Comentarii Adăugați un comentariu0 comentariu

captcha

PRIVESC EU

Întrebarea zilei Toate

load