X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Mazda produce MX-5-ul cu numarul 1.000.000

28 apr. 2016,, 13:08   Ştiri Auto
3865 1

Фото: noi.md

Productia modelului Mazda MX-5 a ajuns la un milion de unitati in data de 22 de aprilie, a anunţat Mazda Motor Corporation, la 27 de ani după ce compania a început producţia emblematicului său roadster la fabrica Ujina 1 în Hiroshima, în aprilie 1989.

„Încă de la prima generaţie şi până astăzi, la cea de-a patra generaţie, motivul pentru care am continuat să vindem în toţi acești ani MX-5 se datorează sprijinului puternic al fanilor din întreaga lume”, declară preşedintele şi CEO Mazda Motor Corporation Masamichi Kogai. „Mazda a fost fondată în Hiroshima acum 96 de ani şi, în timp ce ne îndreptăm spre centenarul nostru, vom continua să oferim clienţilor noştri plăcerea de a conduce prin intermediul acestui model, ce a devenit un adevărat simbol al brand-ului. Scopul Mazda este să creeze o legătură specială cu clienţii şi să devină singura marcă pe care aceştia o aleg de fiecare dată.”

Pentru a le mulţumi proprietarilor şi fanilor MX-5, automobilul cu numărul 1.000.000 va fi prezentat în evenimente pentru fani, din întreaga lume, începând cu 3 mai, în Japonia, la Festivalul Florilor de la Hiroshima, unde modelul va participa la Parada Florilor. Automobilul de referință va călători apoi spre Marea Britanie, la evenimentul Goodwood Festival of Speed, în 26 iunie, iar de acolo îşi va continua apoi turul european.

MX-5 este un simbol al filosofiei Mazda, acela de a exercita plăcerea neobosită de a conduce. Încă de la debutul său în 1989, modelul a oferit de fiecare dată plăcerea de a conduce așa cum poate fi experimentată doar într-o maşină sport, uşoară, câştigând admiraţia oamenilor din diverse ţări şi culturi și de diferite vârste. MX-5 este, de asemenea, extrem de apreciat, iar până în prezent a câştigat în jur de 250 de premii, în toată lumea, iar numărătoarea continuă. Cea de-a patra generaţie, lansată anul trecut, a primit, la rândul ei, o mulţime de trofee, inclusiv Maşina Anului în lume şi World Car Design, Maşina Anului 2016 în Marea Britanie şi Maşina Anului în Japonia 2015-2016. O legendă vie, MX-5 a intrat din anul 2000 în cartea recordurilor, Guinness World Record, pentru cea mai bine vândută maşină sport cu două locuri.


Februarie 1989 MX-5 se lansează la Salonul Auto de la Chicago

Octombrie 1997 A doua generaţie MX-5 îşi face debutul la Tokyo Motor Show

Decembrie 1998 Lansarea ediției limitate cu ocazia cele de-a 10-a aniversări

Mai 2000 MX-5 este recunoscută de către Guinness World Records ca fiind cea mai bine vândută maşină de două locuri din lume (531.890 de unităţi produse)

Ianuarie 2002 Producţia ajunge la 600.000 de unităţi (record Guinness actualizat)

Martie 2005 A treia generaţie MX-5 debutează la Salonul Internaţional de la Geneva

Aprilie 2005 Producţia ajunge la 700.000 de unităţi (record Guinness actualizat)

Iulie 2006 Modelul cu acoperiş hardtop este lansat la Salonul Internaţional Auto al Marii Britanii

Iunie 2007 Producţia ajunge la 800.000 de unităţi (record Guinness actualizat)

Iulie 2009 Se lansează ediția limitată cu ocazia celei de-a 20-a aniversări MX-5

Februarie 2011 Producţia ajunge la 900.000 de unităţi (record Guinness actualizat)

Aprilie 2014 Se lansează ediția specială cu ocazia celei de-a 25-a aniversări MX-5

Septembrie 2014 Debutează a 4-a generaţie MX-5

Martie 2016 Mazda MX-5 RF este dezvăluită la Salonul Internaţional Auto de la New York

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?