X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Adevărul de coşmar despre maşinile importate din Lituania (FOTO)

31 mar. 2016,, 11:40   Ştiri Auto
5248 0

Adevărul de coşmar despre maşinile importate din Lituania
Foto: piataauto.md

În ultimul timp au explodat discuţiile despre maşinile, care circulă prin Moldova cu plăcuţe de înmatriculare de Lituania, Bulgaria sau alte ţări, pe bază de vinietă.


Pe de o parte, la baza acestei tensionări a discuţiilor a stat iniţiativa autorităţilor de a majora preţul vinietei pe termen lung, care le permite acestor maşini în prezent să să afle pe teritoriul Moldovei pe o perioadă practic nelimitată, iar pe de altă parte s-au înteţit cazurile în care şoferii maşinilor cu plăcuţe de înmatriculare din statele menţionate mai sus fie au provocat intenţionat accidente rutiere trucate, fie au fost vinovaţi în producerea unor accidente grave şi au părăsit locul accidentelor, încurajaţi probabil de convingerea laşă că plăcuţele străine îi vor face mai greu de găsit pentru forţele de ordine.

Subiectul e prea important pentru a-l lăsa fără atenţie, de aceea noi, cei de la PiataAuto.md ne dorim să-l discutăm în toate aspectele lui împreună cu Dvs., cei care participaţi zi de zi la traficul ţării noastre, indiferent de tipul de plăcuţe de înmatriculare pe care îl are maşina Dvs. Astfel, dăm astăzi startul unei întregi serii de articole de analiză şi discuţii în jurul acestui fenomen, şi vă invităm pe Dvs. să vă expuneţi părerea cu o implicare cât mai mare. Or, până la urmă ne dorim cu toţii găsirea unor soluţii cât mai prielnice pentru toţi participanţii la trafic, soluţii care să pună accent în primul rând pentru cei care contează cel mai mult în această ecuaţie – oamenii şi siguranţa lor. Astăzi avem în vizor maşinile importate din Lituania şi ce înseamnă ele de fapt pentru cei care le conduc zi de zi.

E un lucru cert că maşinile cu plăcuţe de înmatriculare străine s-au înmulţit alarmant de mult pe drumurile Moldovei, iar dacă în Chişinău situaţia pare, să zicem, alarmantă, atunci în provincie lucrurile au luat o turnură cu adevărat periculoasă. E suficient să mergem câţiva zeci de kilometri de la capitală pentru a constata că frecvenţa maşinilor cu plăcuţe străine e de cel puţin câteva ori mai mare decât în Chişinău. Iar între aceste maşini, cele cu plăcuţe de Lituania ocupă, probabil primul loc, urmate îndeaproape de cele bulgăreşti.

Şi cei care merg la piaţa de maşini, sau găsesc online nişte maşini aparent foarte atractive expuse la vânzare cu nişte preţuri incredibil de mici, iar apoi ajung să cumpere aceste maşini, cred de cele mai multe ori cu sinceritate că tocmai au făcut o afacere excelentă şi s-au ales cu o maşină bună la nişte bani incredibili. Aproape prea frumos pentru a fi adevărat, nu? Iar atunci când lucrurile par prea frumoase pentru a fi adevărate, cel mai probabil ele nu sunt adevărate...

O maşină aparent bună, care arată relativ bine din punct de vedere cosmetic, cu nişte mici zgârâieturi de uzură pe caroserie pare un adevărat chilipir la bani puţini. Dar este oare cumpărătorul unei asemenea maşini cel care câştigă, sau este de fapt victima unei escrocherii de proporţii inimaginabile, care-i pune viaţa în pericol? Zvonurile despre provenienţa întotdeauna dubioasă a maşinilor din Lituania circulă de multă vreme, dar suntem convinşi că foarte puţină lume conştientizează până unde a ajuns fenomenul „preparării” acestor maşini din Lituania pentru reexportarea în ţări precum Moldova! Până şi noi am fost profund şocaţi să aflăm ce se întâmplă de fapt în vâltoarea acestui fenomen şi ce înseamnă, în proporţie de 70, sau chiar 90 la sută, o maşină importată din Lituania pentru viitorul ei „cumpărător”.

Şi am aflat toate aceste lucruri nu din zvonuri sau din primele rezultate ale unor căutări pe internet. Experienţa noastră din presa auto ne-a permis să ne formăm cunoştinţe cu jurnalişti dintr-o mulţime de ţări ale lumii, iar în acest caz am apelat la doi dintre cei mai renumiţi jurnalişti auto din Lituania, Renaldas Gabartas şi Jurgis Paplaitis. Renaldas a muncit multă vreme pentru Top Gear Lituania şi a fost direct implicat în investigarea fenomenului „preparării” automobilelor cu numere lituaniene pentru reexport. El a putut să ne povestească cu lux de amănunte ce se întâmplă în Lituania cu aceste maşini până a ajunge ele în Moldova sau în alte ţări ale lumii şi ne-a asigurat şi cu materiale foto şi video pe măsură!

Lituania, ţara maşinilor-monştri, sau maşinilor-Frankenstein


Aşa sunt numite în Lituania – maşini Frankenstein. În Lituania există o întreagă industrie de importare a maşinilor în cea mai avariată formă, unele din ele adevărate rămăşiţe. Afaceriştii lituanieni le importă de pretutindeni – de la licitaţiile americane, din ţările Uniunii Europene şi se concentrează aproape în exclusivitate la maşinile serios avariate, pentru că doar ele pot aduce profit cu adevărat mare. În ţările UE sau SUA maşinile înecate sau serios avariate nu sunt niciodată reparate, pentru că sunt considerate periculoase, iar reparaţia lor ar costa mai mult ca înlocuirea maşinii cu una nouă. Prin urmare, o maşină cu întreaga parte frontală avariată şi jumătate din airbag-uri sărite va fi vândută cu un preţ derizoriu. Uneori maşinile sunt atât de avariate, încât stau una peste alta la aceste licitaţii de rămăşite de maşină, şi sunt încărcate ca nişte fier vechi. Nici o problemă, însă, pentru că aici abia începe a doua viaţă pentru aceste maşini.

De cele multe ori industria funcţionează după principiul maşinilor donatoare şi „primitoare” de transplanturi. Cu alte cuvinte, o maşină cu întreaga parte frontală boţită va primi o altă parte frontală de la o maşină răsturnată, spre exemplu, sau una care a primit un impact puternic în spate, de i-a spulberat jumătate de habitaclu. Cum este posibil? Prin „transplant”. Colegul nostru Renaldas ne dezvăluie că maşinile sunt extrem de frecvent lipite din două-trei şi chiar mai multe maşini puternic avariate, astfel încât să se obţină o maşină finală „întreagă”.Mecanicii din garajele lituaniene s-au învăţat să sudeze orice şi oricum – pe linie perpendiculară şi chiar obligă, la jumătatea maşinii, mai aproape de extremităţile ei, unde e nevoie. Nu există restricţii – să nu se taie la lonjeroane, spre exemplu, pentru că sunt elemente de structură ale maşinii şi e periculos să se facă una ca asta. Se taie şi se sudează tot, indiferent că e lonjeron, podea, acoperiş, monant. De cele mai multe ori nici măcar nu se scoate întregul habitaclu, până la structura maşinii – asta ar fi doar o pierdere de timp şi oricum nimeni nu are nevoie de asta, nu? În felul ăsta se lipeşte maşina finală, chiar dacă geometria ei va fi compomisă, iar securitatea inexistentă. Airbag-urile sărite sunt astupate aproape întotdeauna cu simple capace, fără alte airbag-uri montate sub ele, senzorii electrici ai acestora sunt deconectaţi şi scurtcircuitaţi, cablajele de la diferite maşini sunt adeseori unite artizanal, cu bandă izolantă unele cu altele, iar la final se obţine o maşină sudată într-un corp integru.

Maeştrii mecanici din garaje sunt foarte iscusiţi în a-şi acoperi urmele din punct de vedere estetic, or tocmai aspectul estetic e cel care vine maşina, până la urmă. Aceştia vor şlefui şi vor acoperi cu chit locurile sudării, nivelând şi apoi vopsind totul pentru un aspect aproape ireproşabil. Iar la final, de pe poarta garajului iese un automobil cu un aspect aproape atrăgător, care pare să facă din ochi viitorilor cumpărători fără a sufla o vorbă despre secretele de coşmar pe care le ascunde istoria sa. Ar cumpăra oare oamenii o maşină cu numere de Lituania, să-şi plimbe familia cu ea, ştiind că ea a fost lipită din două sau trei automobile, că nu are niciun airbag activ în ea şi în cazul unui accident s-ar putea dezintegra pur şi simplu, riscând să-i omoare cu uşurinţă pe toţi cei de la bord? Ar cumpăra oare oamenii nişte sicrie pe patru roţi, chiar dacă sunt mai ieftine?

Experiment lituanian: crash-test cu un BMW „lipit” din bucăţi


Colegul nostru din Lituania, Renaldas, alături de echipele Top Gear Lituania şi Delfi, a dus şi mai departe investigaţia acestor maşini. Cea mai mare parte din ele merg spre export în ţări precum Moldova, dar şi alte state CSI sau chiar africane. Dar unele din ele mai rămân şi în Lituania pe drumurile publice şi tocmai acest ultim aspect i-a motivat pe jurnaliştii lituanieni să se alarmeze de pericolul public pe care îl comportă aceste maşini.

Deşi procesul de „lipire” a acestor maşini din bucăţe se face întotdeauna din maşini avariate diferite, jurnaliştii lituanieni şi-au dorit să facă un experiment care să-i scutească de posibile acuzări ulterioare, chiar dacă din punct de vedere tehnic, experimentul lor a avantajat maşina supusă testării.


Aceştia au găsit un BMW Seria 3 Coupe 323ti fabricat în 1998 şi uşor avariat în partea frontală, şi l-au dus în unul din garajele lituaniene specializate pentru a-l tăia în 3 bucăţi şi apoi de a-l suda şi „lipi” exact după metoda practicată de mecanicii de acolo cu alte maşini. Avantajarea maşinii de către acest experiment este evidentă – unirea componentelor aceleiaşi maşini iniţiale dă un oarecare avantaj de compatibilitate geometrică, deşi e evident că rezistenţa structurii maşinii oricum este compromisă. Însă, prin acest fapt jurnaliştii lituanieni şi-au dorit să arate, practic, unul din cele mai fericite şi optimiste scenarii ale acestori scamatorii făcute în garajele lituaniene pentru asemenea maşini, când geometria maşinii mai rămâne oarecum păstrată. Şi dacă acest experiment va trage un semnal de alarmă, atunci rezultă că toate maşinile create din bucăţi de la maşini diferite, care circulă astăzi şi pe drumurile din Moldova, sunt şi mai periculoase de atât.

BMW-ul experimental a intrat pe mâna mecanicilor iscusiţi din Lituania. Aceştia nu s-au sinchisit să-i taie partea frontală avariată, direct prin cupele de susţinere a amortizoarelor faţă, direct prin lonjeroane. Apoi au tăiat maşina şi de la mijloc, mergând cu freza prin podea, prin elementele de structură, prin acoperiş... De fapt maşina a fost separată în 8 bucăţi, dacă e să numărăm şi cupele amortizoarelor, tăiate separat, pentru că anume aşa fac de obicei mecanii într-o asemenea situaţie.

Componentele suspensiei faţă erau compromise şi de la accidentul anterior pe care-l suferise maşina, iar motorul stătea tăvălit în praf, aşteptându-şi reinstalarea pe maşina refăcută. Piesele de schimb pentru coloana de direcţie sau suspensia faţă au fost preluate de la alte maşini donatoare, evident, pentru că nimeni nu se oboseşte să caute piese noi – acestea costă mult prea mult faţă de bugetul de „restabilire” a unei astfel de maşini.

După ce maşina a fost făcută bucăţi, a intervenit adevărata măiestrie a mecanicilor din Lituania. Aceştia au umblat cu aparatul de sudură peste tot, chiar cu habitaclul nedemontat.

Au lipit la loc maşina, apoi au şlefuit locurile sudurii, le-au dat cu chit, le-au nivelat. Au asupat capacele airbag-urilor, pe partea dreaptă s-a montat un segment de planşă de bord de la o altă maşină. S-au pus şi uşile şi au fost ajustate, s-au conectat şi firele electrice ale maşinii, aşa cum se puteau reconecta nişte fire anterior tăiate. Nimeni nu intenţionează să-şi asume vreo garanţie pe termen lung, esenţialul e ca maşina să ajungă la primii cumpărători din ţările primitoare, pe urmă fie ce-o fi, deşi meşterii mecanici din Lituania încearcă de multe ori să te convingă că tabloul nu e chiar aşa de rău cum credem.







La final de pe poarta garajului a ieşit un BMW simpatic, numai bun pentru o poveste de genul celei că a aparţinut unei bunicuţe germane, care mergea numai sâmbăta la Lidl cu ea şi duminica la biserică. Acum maşina era în măsură să fie revândută în Lituania sau, şi mai probabil, să fie reexportată în ţări precum Moldova, ajungând peste o săptămână-două în Moldova, expusă frumos la vânzare, cu procură şi cu poveşti convingătoare din partea celui care o vinde.

Însă colegii noştri jurnalişti din Lituania nu s-au mulţumim să creadă pe cuvânt poveştile frumoase ale mecanicilor şi vânzătorilor şi au escortat această maşină în Munchen, la centrul de teste ADAC, pentru un crash-test după metoda EuroNCAP. Adică lovirea unei bariere deformabile la 64 km/h, pe o suprafaţă de 40% din lăţimea maşinii. Experţii ADAC au montat şi manechine la bord, cu o mulţime de senzori, pentru a primi informaţii directe despre soarta ocupanţilor de la bordul unei astfel de maşini în situaţia unui accident relativ puţin grav, care simulează o situaţie similară unui impact a două maşini la o viteză de 55 km/h fiecare.

Practic, un asemena accident se poate întâmpla în mediul urban, sau la un traseu extraurban de mică viteză, dacă cei doi şoferi reuşesc să frâneze destul de mult înainte de impact. Ce se poate întâmpla la viteze mai mari, vă imaginaţi...

Toate pregătite, BMW-ul lituanian „lipit” din bucăţi a fost ancorat în hangarul celor de la ADAC şi direcţionat pe şinele care-l vor duce direct spre impact. Trei, doi, unu, start! Maşina a fost tractată până la o viteză de 64 km/h şi a lovit în final bariera deformabilă!

Evident, airbag-urile nu s-au deschis, pentru că nimeni nu a pus acolo nişte airbag-uri în garajele lituaniene. Iar structura maşinii s-a deformat simţitor, strângând manechinul într-o capcană a morţii. Ceea ce e vizibil din exterior la prima vedere este că montantul s-a îndoit tare şi se poate observa că structura maşinii a cedat de la jumătate, acolo unde a fost sudată. Aţi putea să vă gândiţi că acest BMW din 1998 oferea o protecţie mai slabă decât maşinile de astăzi şi atunci când era nou, însă acest model a fost deja gândit de inginerii BMW să asigure integritatea celulei habitaclului, având nişte zone de absorbţie în partea frontală.

Atunci când inginerii ADAC au analizat şi mai mult maşina avariată, au constat că lonjeronul stâng, cel care trebuia să amortizeze o mare parte din forţa impactului, s-a rupt pur şi simplu din locul sudurii, iar astfel partea inferioară a maşinii a pătruns extrem de mult în habitaclu, în zona şoferului şi cea a pasagerului faţă, traumând grav picioarele manechinelor. În viaţa reală, acest accident ar fi însemnat decesul şoferului şi amputarea picioarelor pasagerului din dreapta, cu invaliditate pe viaţă, concluzii enunţate de cei de la ADAC pe baza informaţiei primite de la senzorii manechinelor şi pe baza deteriorării fizice a manechinelor.

Verdictul a fost dur: o astfel de maşină ar primi 0 stele la un test EuroNCAP, chiar şi după standardele mai lejere de acum câţiva ani, iar această maşină prezintă un risc mortal chiar şi în cazul unui accident de gravitate medie!

Mai mult ca atât, inginerii au menţionat că maşina a fost avantajată şi de faptul că acest crash-test a fost efectuat la doar câteva săptămâni de la sudură. „Dacă această maşină ar fi fost exploatată vreme de câţiva ani, locurile sudurii ar fi fost supuse vibraţiilor şi uzurii, iar într-un accident ar fi fost şi mai vulnerabile de atât”, au menţionat aceştia.

Concluzii înfiorătoare?


Concluziile sunt mai mult decât infiorătoare, deci. Marea majoritate a acestor maşini nu sunt ieftine de pomană, ci ascund în ele riscuri uriaşe, care se pot solda cu tragedii sfâşietoare în cazul unor accidente. Haideţi, deci, să ne expunem cu toţii părerea despre acest subiect, indiferent de tipul plăcuţelor de înmatriculare ale maşinii Dvs, pe câteva criterii esenţiale:

- Dvs. ştiaţi de aceste riscuri?

- Credeţi că aceste riscuri sunt reale?

- Credeţi că e acceptabil să cumpăraţi o asemenea maşină în care să călătoriţi singur, sau cu familia?

- Care credeţi că e motivul principal pentru care oamenii cumpără aceste maşini?

- Cum s-ar putea diminua acest fenomen?

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?