X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ministerul Economiei va reduce cu 25 la sută numărul total de autorizaţii şi licențe

25 mar. 2016,, 12:00   Economie
2229 1
Ministerul Economiei va reduce cu 25 la sută numărul total de autorizaţii şi licențe
Foto: noi.md

Ministerul Economiei al Republicii Moldova prevede să reducă în viitorul apropiat cu 25 la sută numărul total de autorizaţii şi licenţe.


Acest fapt a fost menționat de către vicepremierul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, în cadrul unei întrevederi informale cu reprezentanţi ai peste 20 de companii străine ce activează în Moldova, precum şi membrii Asociaţiei Businessului European (EBA), relatează NOI.md.

Discuţiile s-au axat pe programul reformelor Guvernului pentru îmbunătăţirea climatului investiţional şi susţinerea businessului. În acest context, Octavian Calmîc a spus că în curînd Ministerul Economiei va întreprinde măsuri în cîteva direcţii – îmbunătăţirea climatului de afaceri, atragerea investiţiilor străine directe şi uşurarea accesului pe pieţe noi.

Abordînd subiectul privind îmbunătăţirea mediului de afaceri, ministrul Economiei a menţionat drept prioritare micşorarea presingului structurilor de control asupra antreprenorilor prin intermediul introducerii unui moratoriu asupra controalelor de stat, scutirea noilor întreprinderi de control timp de 3 ani, înlăturarea barierelor administrative şi introducerea mecanismului „ghişeului unic” în comerţul intern, precum şi eliberarea autorizaţiilor de construcţii.

În afară de aceasta, Octavian Calmîc a spus că au fost supuse analizei 416 acte permisive şi s-a constatat necorespunderea multor dintre ele principiilor de bază privind reglementarea activităţii de întreprinzător.

De acea Ministerul Economiei a solicitat diminuarea numărului total de autorizaţii şi licenţe cu cel puţin 25 la sută din numărul lor actual. În acest context a fost creat un grup un lucru care va analiza şi va solicita anularea ordinelor şi dispoziţiilor interne, neargumentate juridic. Drept urmare, în viitorul apropiat vor fi anulate circa 100 de acte permisive.

Ministrul Economiei a reamintit că la ultima sa şedinţă Guvernul a aprobat excluderea a trei genuri de activitate din lista genurilor de activitate licenţiate (activitatea bursei de mărfuri, confecţionarea şi distrugerea ştampilelor, activitatea de depozitare a cerealelor şi cu eliberarea certificatelor de depozit pentru cereale).

În paralel, Ministerul Economiei va consolida echipa responsabilă de implementarea reformei regulatorii şi va propune un nou mecanism de analiză a impactului de reglementare, astfel încît toate iniţiativele legislative să fie analizate de grupul RIA (Regulatory Impact Analysis – Analiza impactului de reglementare). Excepţie va face pachetul de documente şi directive ale UE care vor fi integrate în legislaţia naţională după o expertiză minuţioasă, cu accent pe calitate şi mai puţin pe cantitate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?