Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Noua Mazda MX-5, numită mașina anului 2016 și mașina cu cel mai bun design din lume

25 mar. 2016,, 10:03   Ştiri Auto
3988 0
Фото: mazda
Cea de-a patra generație Mazda MX-5 a câștigat atât distincția Mașina Anului în Lume (WCOTY) 2016, cât și Mașina cu cel mai bun Design din Lume 2016. Este al doilea model Mazda care câștigă premiul WCOTY, după Mazda2 în 2008, și primul model din istorie care își adjudecă ambele titluri.
Concursul WCOTY a fost creat în 2004 de un grup internațional de jurnaliști auto, iar juriul este format din 73 de jurnaliști din 23 de țări. MX-5 a câștigat în fața unor modele precum Audi A4 Sedan/Avant și Mercedez-Benz GLC, la Salonul Auto Internațional de la New York, pe 24 martie. Ceilalți finaliști ai World Car Design of the Year au fost Jaguar XE și Mazda CX-3.
“Este o onoare ca Mazda MX-5 să primească titlurile de Mașina Anului în Lume și Mașina cu cel mai bun Design din Lume”, a declarat Masahiro Moro, Președinte și CEO, Mazda North American Operations, și Managing Executive Officer, Mazda Motor Corporation. “În condițiile în care roadster-ul nostru reprezentativ se apropie de 1 milion de unități produse, acest premiu este dovada că este mai proaspăt, mai emoționant și mai plăcut de condus ca niciodată, și confirmă și că orice Mazda arată la fel de incredibil cum se conduce și se conduce la fel de incredibil cum arată.”
“Deși accept acest premiu în numele companiei, o fac reprezentând toți angajații Mazda, partenerii de vânzări și clienții din toată lumea care au simțit vreodată bucuria de a conduce un roadster adevărat.”
Ikuo Maeda, Executive Officer și General Manager al diviziei de Design Mazda, a spus: "Sunt foarte mândru să accept acest premiu, dovada că modelele noastre se pot conecta cu oamenii din întreaga lume. Gama noastră de generație nouă a fost proiectată sub filosofia de design KODO – Sufletul Mișcării, care își propune să aducă mașinile la viață, iar noi am rafinat constant frumusețea formelor sale. Mazda este un brand japonez mândru și, mergând mai departe, suntem hotărâți să continuăm îmbunătățirea liniilor noastre de design."
Cea de a patra generație a MX-5 este al șaselea model din generația nouă de vehicule Mazda care dispune de întreaga gamă de tehnologii SKYACTIV și de design-ul KODO-Sufletul Mișcării. Lansat la nivel global în 2015, modelul a găsit susținere din partea clienților, datorită greutății sale reduse, design-ului centrat pe șofer și a senzației fun-to-drive "Jinba-Itai".
Noua Mazda MX-5 a câștigat peste 30 de premii până în prezent, inclusiv Mașina Anului în Japonia 2015-2016 și Mașina Anului în Marea Britanie 2016 (UK COTY). Versiunea hardtop retractabil a modelului, Mazda MX-5 RF, își face debutul mondial la Salonul Auto Internațional de la New York 2016.
Mazda va continua să construiască mașini care sunt plăcut de condus, cu scopul de a deveni singurul brand pe care clienții îl vor alege permanent.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?