X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Afaceri subterane cu Primăria Chișinău pun în pericol activitatea Staţiei seismice

29 feb. 2016,, 17:50   Capitala
9489 4

Подпольные дела примэрии, в которых фигурирует компания Lucet Comert
Foto: youtube.com

Construcția unui bloc de locuit cu 16 etaje pe un teren de doar cinci ari din preajma Stației seismice centrale din Chișinău pune în pericol activitatea acestei instituții. Savanții bat alarma și spun că procesul de construcție va perturba activitatea seismologilor. De cealaltă parte, Primăria Chișinău, care a autorizat construcția, se spală pe mâini și spune că nu poate încălca dreptul la proprietate privată. Proiectul imobiliar controversat aparține companiei Lucet - Comerț SRL, o firmă "de-a casei", beneficiara celor mai mari contracte pe bani publici cu muncipalitatea.

Cum a ajuns o parte din parcul Academiei de Ştiinţe în proprietatea Lucet - Comerţ

Terenul pe care vrea să construiască SRL Lucet - Comerț este amplasat pe aşa-zisele "linii roşii" (adică reţelele subterane de comunicare, apeduct şi liniile electrice de înaltă tensiune). Acesta a fost atribuit anul 2000 în proprietate privată încă de fostul primar Serafim Urechean unei persoane pe numele Emilian Masliucov, care solicitase teren pentru construcția casei de locuit. El se obliga să își construiască o casă cu două nivele în cel mult trei ani. În cazul în care nu ar fi respectat acest angajament, proaspătul proprietar trebuia să retrocedeze terenul administrației publice locale. Deşi terenul respectiv se afla în gestiunea Academiei de Ştiinţe, Primăria nu a ţinut cont de aceasta.



Schemă de preluare a terenului

La doar trei luni după ce intră în drepturile de proprietate, Masliucov, care plătise pentru teren vreo 300 de lei (prețul normativ al terenului), îl vinde la preţ de piaţă, care în 2000 echivala cu cel al unui apartament cu două camere. Schema este cunoscută: terenul este obținut de o persoană sau familie care are dreptul să solicite teren pentru costrucția casei, la scurt timp îl vinde, apoi noul proprietar îl mai vinde odată și astfel al treilea proprietar este considerat cumpărător de bună-credință. Procesul de vânzare-cumpărare de cele mai multe ori este unul fictiv. Schema este făcută astfel încât terenul să ajungă "la cine trebuie", adică la o companie imobiliară care va ridica un bloc de locuit cu mai multe etaje și astfel se va alege cu un venit destul de frumos. Miza pentru astfel de terenuri luate practic gratuit din proprietatea municipalității este mare. Experții de la Expert-Grup spun că venitul curat de la un bloc cu șapte etaje, construit în Chișinău, este de un milion de euro (!). Exact după schema descrisă, terenul cu pricina, după ce a fost vândut de trei ori, în decurs de opt ani, în 2008 este cumpărat de Ludmila Cecetova, proprietara firmei de construcţii Lucet - Comerţ.

"Firma casei" cu contracte de sute de milioane din bani publici

SRL Lucet - Comerț este firma care, în ultimii cinci ani, a obținut de la Primăria Chișinău și subdiviziunile municipale contracte de peste 175 de milioane de lei. Presa a scris de mai multe ori că această companie ar aparține lui Lucian Chirtoacă, fratelui primarului Chișinăului, Dorin Chirtoacă. Edilul a negat că fratele său ar avea vreo legătură cu firma respectivă. Așa sau altfel, SRL Lucet - Comerț este una din companiile foarte apropiate muncipalității, dacă e să studiem lista contractelor de achiziții publice pe care le-a obținut în ultimii ani. SRL Lucet - Comerţ a fost înfiinţată în anul 2002. Iniţial întreprinderea activa în domeniul comerţului cu amănuntul a produselor alimentare. Treptat aceasta s-a reprofilat şi a început să activeze în construcţii. Printre proiectele de construcție cu care se laudă agentul economic sunt: școala de cultură generală din satul Dancu, raionul Hâncești, apeductul în oraşul Hânceşti și cel din Ceadîr-Lunga, strada Studenţilor și strada pietonală Alexandru Diordiţa din Chişinău, la fel ca și blocul locativ din strada Ghioceilor în cadrul Programului social "Prima casă", implementat de Primăria municipiului Chişinău. Tot Lucet - Comerț a efectuat lucrări de instalare a monumentului Victimelor deportărilor din scuarul Gării feroviare din Chişinău. Firma s-a ocupat și de construcţia locuinţelor pentru sinistraţii din satele Nemţeni şi Cotul Morii în anul 2010.

Informaţia publicată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor demonstrează că, în august 2010, Lucet - Comerţ avea cea mai mică cifră de afaceri (4,5 milioane de lei) dintre agenţii economici desemnaţi să construiască locuinţe pentru sinistraţii din raionul Hânceşti. Aceasta i-a nemulţumit pe alţi agenţi economici, care susţineau că Lucet - Comerţ ar fi câştigat ilegal licitaţia.

Un alt scandal în care a fost implicată firma ține de calitatea proastă a lucrărilor din strada pietonală. Deşi iniţial proiectul pentru strada Diordiţă a fost estimat la șase milioane de lei, în cele din urmă pentru lucrări au fost chetuiți peste 12 milioane de lei, adică de două ori mai mult. Potrivit legislației în vigoare, suma inițială a contractului poate fi majorată cu cel mult 30% în cazul achizițiilor publice. "Nu înţeleg de ce Lucet - Comerţ nu a fost sancţionată pentru calitatea proastă a lucrărilor efectuate", întreba la acel moment consilierul municipal Ilian Caşu pe una din reţelele de socializare.



Cel mai mare proiect câştigat de către Lucet - Comerţ de la Primăria Chişinău ţine de construcţia locurilor de parcare în curţile din Chişinău, care valorează peste 53 de milioane de lei.

Autorizaţie de construire fără coordonări

În următorii ani terenul este gajat pentru contractarea unor credite. Pe parcursul a şapte ani terenul respectiv este lăsat în gaj de şase ori. Ultima dată a fost lăsat în gaj la 27 noiembrie 2015 la Moldinconbank, pentru un credit de 3.483.000 de lei. Acest lucru a fost posibil în pofida faptului că executorii judecătoreşti au pus restricţii asupra terenului respectiv.

La finele anului 2014 Cecetova depune o cerere la Primărie prin care solicită autorizaţia de a construi un bloc cu multe etaje. La 18 februarie 2015 firma obține certificatul de urbanism pentru proiectarea unei case cu 16 nivele, iar două luni mai târziu - autorizaţia de construire.

Nimeni nu a luat în calcul părerea administrației Institutului de Geodezie şi Seismologie, aflat în imediata apropiere. Asta deși Legea privind autorizarea lucrărilor în construcţie, în vigoare din 2010, stipulează că pentru eliberearea certificatului de urbanism este necesar acordul autentificat notarial al coproprietarilor de imobil/teren ale căror interese pot fi afectate nemijlocit în procesul executării lucrărilor de construcţie şi în perioada exploatării obiectului construit. Mai mult, potrivit Planului urbanistic general al municipiului Chişinău terenul pe care construiește Lucet - Comerț se află într-o zona urbanistică specială, fapt care exclude construcţia blocurilor cu multe etaje. În răspunsul adresat conducerii AȘM de către ministrul-adjunct al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Anatolie Zolotcov, se menționează că "terenul este amplasat în zona urbană cu codul “S”, ce nu permite clasificarea în zone de locuire, comerciale ori industriale". Drept urmare, o lună mai târziu, Inspecţia de Stat în Construcţii a emis o prescripţie prin care "se interzice demararea lucrărilor de construcţie a unui bloc locativ ce nu se înscrie în prevederile Planului Urbanistic General".

Favoruri de la serviciile municipale

Toate impedimentele au fost însă înlăturate. La 9 decembrie 2015 arhitectul-şef al Capitalei, Ion Carpov, a convocat Consiliul urbanistic. Acesta a adoptat o decizie privind introducerea modificărilor în Planul urbanistic general, fiind schimbat şi statutul zonei, astfel încât Lucet - Comerţ să poată construi blocul cu multe nivele în parcul din zona specială.

Blocul Lucet - Comerț a început să fie construit şi în lipsa unei coordonări cu pompierii. Ion Postolati, directorul Centrului expertize în construcţii, susţine că această construcție nu putea începe fără autorizație de la serviciul de pompieri. "Este posibil să se construească aşa casă pe un teritoriu mic. Dar e complicat. La o aşa înălţime este necesar ca să fie căi de acces de cel puţin cinci metri de la clădire, pentru ca pompierii să poată manevra în caz de incendiu. Altfel, Doamne fereşte de un incediu, pot fi consecinţe tragice", ne-a spus expertul.

Sursa citată mai susține că felul în care Primăria Chişinău a gestionat această situație lasă mai multe semne de întrebare. "Cunosc cazuri când antreprenorii sau chiar oamenii simpli bat ani în şir pragul Primăriei pentru ca să obţină autorizaţia de construire. Oamenilor li se pune condiţia să coordoneze cu pompierii, epidemiologii, arheologii ș.a. Chiar dacă îndeplinesc toate aceste condiţii, unii aşteaptă documentele ani în şir. În cazul cu Cecetova există un litigiu serios și totuși, actele au fost eliberate în timp-record", a adăugat Postolati.

Seismologii bat alarma

Savanții de la Centrul de Seismologie Experimentală a IGS au temeri serioase că activitatea centrului va avea de suferit. Ion Ilieș, șeful centrului, ne-a comunicat că în 2010 Staţia sesmică din Chişinău a fost dotată cu utilaj modern graţie unor donaţii din România. "Activitatea noastră poate fi extinsă prin implementarea Sistemului de avertizare seismică, care detectează în timp real şi avertizează cu 35-40 de secunde cutremurele puternice produse la adâncime intermediară de 60-200 kilometri şi care afectează puternic teritoriul Republicii Moldova. În cazul dacă alături va fi construită o clădire, funcţionalitatea sistemului va fi perturbată", a precizat savantul.

lieş a mai spus că edificiul Staţiei seismice reprezintă o construcţie specială, proiectată şi construită în 1988, cu un grad sporit de rezistenţă la cutremurele de înaltă intensitate. Observatorul este amplasat pe un teren de 60 de ari, ce reprezintă zona de protecţie pentru asigurarea reducerii zgomotului de fond, oferind astfel posibilitatea înregistrării cutremurilor slabe.

Ce soluții are Gheorghe Duca


Terenul AȘM, împrejmuit cu gard

Preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca, afirmă că se gândea cum să rezolve mai bine problema când (în 2013) a pregătit un proiect de hotărâre de Guvern, în care este prevăzut ca Ludmilei Cecetova să i se ofere în proprietate un teren pe strada Sprâncenoaia în locul celui deţinut lângă Staţia seismică. Potrivit proiectului, Cecetova urma să primească un teren mai mare cu 350 de metri patraţi.

Gheorghe Duca afirmă, la rândul său, că s-a gândit la interesele statului când a propus proiectul. "Suntem indignaţi de ce face Cecetova. Am fost nevoit să le propun un teren mai mare pentru a-i convinge să accepte strămutarea. Totodată, experţii au constatat că lotul de pământ care aparţine Ludmilei Cecetova are o valoare mai mare decât cel pe care i l-am propus noi. Vreau doar să salvez un obiectiv de impotanţă naţională, iar ei au găsit cel mai mare hoţ. Este o mârşăvenie cum se procedează. Faptul că Primăria Chişinău le-a oferit ilegal autorizaţie de construire, fără acordul nostru, nu-i interesează", ne-a declarat Duca.

CNA afirmă că la mijloc ar fi o înțelegere și va fi prejudiciat statul

Iniţiativa lui Duca a fost criticată dur de Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), care a expertizat proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la trecerea dintr-un domeniu în altul şi schimbul unor terenuri și a constatat că e afectat de coruptibilitate.

Într-un raport de expertiză al CNA se arată că Proiectul lui Duca este purtător de interese şi ar prejudicia statul cu peste nouă milioane de lei. Mai mult, experţii CNA sunt de părerea că este vorba de o schemă de acaparare ilegală a terenurilor publice, în care nu este exclus să fie implicat şi preşedintele Academiei de Ştiinţe. "Argumentele CNA se bazează pe mai multe analize efectuate pe acest caz, inclusiv pe pretinsele legături ale cetăţenei Cecetova cu Primăria municipiului Chişinău şi SRL Lucet - Comerţ, a cărei fondatoare este. Firma activează în domeniul construcţiilor şi, pe parcursul anului anul 2015, a contractat cu Institutul Naţional de Cercetări Economice al AŞM lucrări în valoare de 3.800.000 de lei. În concluzie, promovarea proiectului urmăreşte atât interesele AŞM pe de o parte, cât şi interesele unor persoane fizice şi juridice pe de altă parte, fapt ce poate cauza daune în proporţii deosebit de mari statului”, susţin experţii de la CNA.

Primăria municipiului Chişinău: Proiectul are toate coordonările necesare

Primăria are un răspuns clar la această problemă: trebuie respectat dreptul la proprietate privată. Ion Carpov, șeful interimar al Direcţiei generale Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare, susţine într-o scrisoare expediată la 20 octombrie 2015 în adresa conducerii Institutului de Geodezie şi Seismologie, că toate proiectările s-au făcut cu respectarea legislaţiei: "Proiectul de execuţie a fost verificat în modul stabilit şi coordonat cu toate instituţiile competente”.

De aceeași părere este și Nistor Grozavu, viceprimar al municipiului Chişinău, cel care a semnat autorizaţia de construire. "Este vorba de proprietate privată şi proprietarul este în drept să construească acolo ce doreşte. Voi ştiţi ce-i asta proprietate privată? E ceva sfânt. Nu putem să-l împiedicăm. Acordul Academiei de Ştiinţe nu este necesar. Acordul vecinilor este prevăzut doar atunci când imobilul sau terenul este comun", afirmă Grozavu.

Administratorul Lucet - Comerţ: Vom face uz de dreptul la proprietate privată

Ivan Negară, administratorul Lucet - Comerţ SRL şi fratele Ludmilei Cecetova, spune că nu mai acceptă strămutarea pe alt teren. „Nu mai am încredere. Cei de la Academia de Ştiinţe încearcă astfel să tergiverseze lucrările. Este şi decizia definitivă a instanţei de judecată, care obligă Academia de Ştiinţe să nu ne îngrădească accesul la proprietate. Ne vom folosi de dreptul la proprietate privată, am tot dreptul sa-mi constuiesc ce doresc pe terenul meu. Va fi un bloc frumos, modern. Totul este conform legii”, spune antreprenorul. Întrebat despre statutul special al Zonei, Ivan Negară susţine că a soluţionat şi această problemă: "Am găsit un specialist bun care s-a ocupat de această problemă. Zona a fost schimbată".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?