Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Tcaciuk: Aburul moldovenesc şi fluierul european

10 sep. 2015,, 15:00   Politică
34670 17
Ткачук: Молдавский пар и европейский свисток
Foto: eurotv.md
Criza politică din Moldova devine principalul subiect de ştiri, lăsînd pe planul doi chiar şi informaţia despre refugiaţii, care din Orientul Apropiat în Europa, şi despre instabilitatea permanentă din Ucraina. Actualele evenimente de la Chişinău nu sunt întîmplătoare şi nici surprinzătoare. Acestea au fost pregătite de întreaga evoluţie a procesului politic din ţară. Despre faptul cum trebuie percepute acestea şi în ce direcţie vor evolua mai departe, corespondentul site-ului „Rabcor” a discutat cu Mark Tkaciuk, politolog şi istoric, în trecut – unul dintre liderii Partidului Comuniştilor şi conducătorul administraţiei preşedintelui Moldovei.

Mark Evghenievici, evenimentele din ultimele zile de la Chişinău i-au surprins pe mulţi experţi. Comentariile sunt destul de controversate. Mulţi dintre ei sunt miraţi de amploarea protestului, de spontaneitatea lor, unii găsesc analogii cu Maidanul de la Kiev. Se pare că îh Moldova însăşi nu există o claritate. Aprecierile sunt diametral opuse: de la revolta anti-oligarhică justificată pînă la o nouă „revoluţie colorată”, condusă şi dirijată de omniprezentul Departament de Stat.

Haideţi să le luăm pe tînd. Nu există nicio spontaneitate. Protestele în Moldova nu contenesc al şaptelea an. După venirea la putere a forţelor de dreapta în 2009, aceste proteste au fost organizate, timp de aproape cinci ani, de către comunişti. Acestea au fost acţiuni destul de frecvente, la care participau zeci de mii de oameni. Marşul spre Chișinău, organizat de comunişti pe 23 noiembrie 2013, a adunat cam acelaşi număr de participanţi ca şi acţiunea de protest de pe 6 septembrie. E altceva că liderii comuniştilor singuri îşi înăbuşeau protestul, fără a lăsa să ia amploare, să treacă în regim non-stop. De fiecare dată, totul se limita la demonstrarea forţei şi puterii deţinute de opoziţie, dar nu cu extenuarea puterii. Extenuarea - în sensul utilizării tuturor procedeelor tehnice, în primul rînd a presiunii stradale bine dirijate şi de durată. După ce comuniştii au renunţat la critica radicală a regimului, ştafeta lor de protest, inclusiv şi lozincele, au fost preluate de alte partide de stînga. Mai puţin spectaculos, dar la fel de ineficient în transformarea protestelor în regim non stop.

În acest caz, este important că în societatea moldovenescă, cu siguranţă,.există cerere pentru proteste. Baza socială este destul de largă. Aceasta include alegătorii de ieri, atât de stânga, cât și de dreapta. De la locuitorii de la sate pînă la orăşeni. Toţi sunt nemulţumiţi. Şi asta e puţin spus.

Este simptomatic faptul că toate revendicările politice, cu care protestatarii au ieşit sub drapelele roşii din 2010 pînă în 2014, astăzi, răsună în formă neschimbată din piaţa centrală a Chişinăulu. „Demisia preşedintelui şi guvernului”, „Vrem ţara înapoi!”, „Moldova – un stat capturat!”, „NU- sistemului oligarhic!”, „NU – tarifelor hoţeşti!”. Este nou doar sloganul „Vrem miliardul înapoi!”. Acel miliard de euro, care, precum se consideră, a fost furat de către liderii Alianţei de guvernământ din rezervele Băncii Naţionale.

Care este, totuși, natura acestei nemulțumiri?

Natura este una foarte simplă. În Moldova este pur și simplu imposibil de trăit. Fizic. Și nu mai este o figură de stil. Fără cifre absolute și statistică complicată, vreo două exemple elocvente. Astăzi, în Moldova, 80% din populația țării este datoare statului. În primul rînd, la plata serviciilor comunale, pentru gaz și lumină.

Adică, o familie medie de moldoveni este nevoită să cheltuie mai mult decît poate cîștiga.

În vara aceasta, țara a fost cuprinsă de o secetă fără precedent. Roada de cereale – grîu, floarea soarelui, porumb – este mai mică cu 20-50 la sută.

perspectiva unui colaps alimentar pare iminentă. Și în această situație critică, autoritățile majorează prețurile la energia electrică – cu 30 la sută și la gaze – cu 15 la sută. În acest sens, autoritățile moldovene sunt organizatorul principal al protestelor, principala forță mobilizatoare.

Dar ce prezintă actuala putere din Moldova? Or, aceasta este puterea aleasă recent. Ultimele alegeri parlamentare au avut loc mai puțin de un an în urmă.

De fapt, această putere, cu anumite modificări personale, există din 2009. Ea nu doar se proclamă proeuropeană, dar și însăși Uniunea Europeană pînă la începutul verii din 2015 numea Moldova drept „istorie de succes”, liderul regional al reformelor. Acestei puteri i s-au iertat foarte multe. Persecutarea opoziției, falsificarea fățișă a alegerilor, presiuni deschise asupra sistemului judecătoresc, ignorarea Constituției, preluarea controlului asupra unor instituții publice de către o singură persoană – oligarhul Plahotniuc – de la presă pînă la procuratură, structurile de forță, Comisia Electorală Centrală, Curtea Constituțională și un șir de partide politice. Toate acestea, inclusiv monopolul asupra puterii a unui singur lider din umbră, doar se întăreau în Moldova. Țara s-a transformat într-un exemplu clasic al unei feude, demodernizate intenționat, lăsată de către Bruxelles drept răsplată unui cneaz în schimbul loialității în domeniul politicii externe.

Dar s-a produs un paradox. Obținînd totul, Moriarti de Moldova (Plahotniuc) s-a dovedit a fi un politician fără vocație. Adică, el a considerat că poate pur și simplu atîrna cleptomatic deasupra aurului, să numere cu drag activele în creștere fără a-i propune societății civile măcar un program de dezvoltare. Faptul că politica nu este cumpărarea politicienilor și funcționarilor, ci abilitatea de a motiva părțile importante ale societății, capacitatea de a stabili și a direcționa interesele obștești – sunt departe de înțelegerea de către e a „rațiunii colective”, dincolo de perceperea întregii puteri în întregime.

Întreaga politică internă s-a redus exclusiv la căutarea spionilor ruși, a agenților Kremlinului, expulzarea regulată a jurnaliștilor ruși și repetarea mantrei despre integrarea europeană.

Toate acestea au loc chiar și acum. Toată mașina propagandistică a lui Plahotniuc încearcă să acuze anume Rusia în organizarea actualelor proteste. Chiar și președintele fără glas Timofti a considerat de datoria lui să numească Rusia drept principalul vinovat de destabilizarea situației din Chișinău. Acest mesaj - un fel de strigăt de ajutor – este destinat exclusiv pentru urechile ambasadelor occidentale, pentru Washington și Bruxelles. E ridicol. În primul rînd, pentru că Bruxelles-ul și Washingtonul știu că Rusia nu are nicio legătură cu toate acestea.

Adică, Dvs. doriți să spuneți că în spatele protestului moldovenesc se află Occidentul?

Puțin mai complicat și mai interesant. Este primul protest moldovenesc din ultimii ani, care a obținut legimitate din partea Occidentului. Așa ceva nu a mai fost înainte. Totul a început cu articolul secretarului general al Consiliului Europei Thorbjorn Jagland, care, practic, a reprodus tezele propagandei comuniste de acum doi ani despre Moldova, ca un stat cotropit de oligarhi, și a chemat cetățenii să-și întoarcă țara înapoi, să o ia în propriile lor mîini. O asemenea publicație este egală cu o lucrare de licență. Asemenea articole au început să apară tot mai multe în presa occidentală. Era evident că este un fel de pregătire pentru protestul anunțat pe 6 septembrie.

Și deja era clar, că spre deosebire de protestele anterioare, autoritățile vor purta dialog cu organizatorii protestului, că ambasadorii occidentali în mor obligatoriu, de asemenea, se vor întîlni cu ei, că presa străină va fi de partea lor, că autoritățile vor pierde foarte repede controlul asupra diferitor interpreți, compozitori și altor stăpînitori ai gîndurilor. În cazul nostru, totul merge ca pe note. Inclusiv interpreții și muzicanții. În ziua protestelor în masă, specialiștii în tehnologii politice ai lui Plahotniuc au decis să distragă populația printr-un grandios concert, cu participarea estradei locale și chiar a celei ruse. Majoritatea interpreților, care au demonstrat anterior loialitate față de regim, brusc, au refuzat să evolueze. Autoritățile au primit o palmă peste obraz. Iar opoziția a obținut temporar o asemenea autoritate, de parcă de partea ei ar fi trecut unități ale armatei regulate.

Occidentul, desigur, folosește protestele în propriile scopuri. Însă acestea nu sunt o repetare a Maidanului de la Kiev.

Tehnologiile de înlăturare de la putere au devenit deja destul de universale, dar nu în asemănarea lor este esența proceselor ce au loc. Or, în cazul nostru, Occidentul a eliberat „licența pentru lichidarea politică” nu doar a lui Ianukovici de Moldova, care a renunțat la calea spre Europa. Pentru prima dată a fost dată undă verde pentru înlăturarea de la putere a unei cohorte întregi de susținători ai alegerii europene, în multe cazuri, cetățeni ai României (adică ai UE), de reprezentanți ai unuia dintre cele mai rusofobe regimuri din spațiul post-sovietic. Dacă doriți, în actualele evenimente din Moldova se întrezărește viitoarea soartă a actualilor lideri ucraineni. Va veni momentul, cînd renumele lor, maniera lor de guvernare și chiar rusofobia vor deveni absolut incompatibile cu „demnitatea mundirului european” al avocaților lor de la Bruxelles. Așa cum s-a întîmplat, în cele din urmă, în Moldova.

Iar aici ideea e simplă. Actualele proteste trebui canalizate în direcția înlocuirii puterii europene nepopulare cu o putere bună, necoruptă și, iarăși, proeuropeană. Aburul moldovenesc trebuie să iasă prin fluierul european. De aceea, protestul de la Chișinău trebuie să fie un tablou pitoresc, o decorație, un instrument de presiune asupra puterii și, totodată, o metodă de promovare politică a noului proiect politic european. Sub forma unui nou partid, a unei suite de partide, a noilor lideri, care trebuie să redea farmec „visului european” șifonat. Principalele procese de înlăturare a influenței actualilor lideri politici din Moldova vor avea loc însă nu în cabinetele moldovenești, iar acolo vor fi utilizate niște metode de convingere mai subtile.

Organizatorii protestelor este o oarecare platformă nepartinică „DA”. Considerați că anume aceasta va deveni fluierul european?

Platforma „DA” este, într-adevăr, un fel de asociație temporară. Acest conglomerat de oameni, care se declară reprezentanți ai societății civile. Acolo sunt diferite personaje – de la nebunii orașului, miniștri în rezervă, pînă la consumatori respectabili de granturi cu experiență. Acești oameni sunt uniți nu doar prin caracterul lor deosebit, dar și de viziunile de dreapta. Ei sunt pentru NATO, ei sunt rusofobi. Lor le este foarte greu să-și ascundă adevărata atitudine față de perspectiva unirii Moldovei cu România. Ei, la fel ca și puterea, văd în oponenții lor mîna Moscovei. Ei și-ar dori foarte mult ca Moscova sau presa rusă să-și manifeste cumva simpatia față de autoritățile moldovene.

Însă nu aceasta este principalul. Deja e clar că organizatorii protestului, ca eunucii de la intrarea în haremul sultanului, fac tot posibilul pentru a nu admite extinderea nesancționată a protestului. Nu le prea iese. Liderii platformei „DA” nu sunt prea potriviți pentru îndeplinirea acestui rol. Ei nu au nici carismă, nici suficientă autoritate. Dar se străduie din răsputeri.

Să începem cu faptul de deja în prima zi de protest, ei, practic, i-au lăsat pradă OMON-ului pe aliații săi în persoana partidului „Blocul roșu”. Această organizație este condusă de fostul comunist Grigore Petrenco. În ajunul protestului, ei împreună, solidar cu platforma „DA”, au chemat la „mobilizarea populară”, chemau oamenii în piață. În ziua protestului, Petrenco și adepții săi au încercat să instaleze corturi în fața procuraturii. Adică făceau același lucru pe care îl făcea platforma „DA” în fața clădirii guvernului. Dacă activiștii „DA” au reușit acest exerciții fără probleme, atunci Petrenco și cinci adepți de-ai lui, pentru „acțiuni criminale” au fost arestați, bătuți și condamnați la 30 de zile de arest. Mai mult, liderii platformei nu doar nu au cerut eliberarea deținuților politici, dar au susținut acțiunile poliției.

Spre uimirea protestatarilor, liderii platformei fac noi declarații despre faptul că nu au nevoie de serviciile partidelor de stînga. Sunt mesaje destul de riscante. În piață se află oameni departe de viziunile de dreapta.

Mai mult, mulți dintre ei, aflarea în piață și în corturi o percep drept propriul protest, ca manifestarea propriei poziții civice. În piața centrală a capitalei, practic nu găsești persoane angajate contra „biscuiți”. Și dacă aici, brusc, vor apărea liderii de stînga, eunucii de la „DA” vor avea o sarcină dificilă, ei vor trebui să-și apere dreptul la prima noapte.

Dar ce întreprind liderii partidelor de stînga? Care este atitudinea lor față de proteste? Ce intenționează ei să întreprindă?

Este foarte bine că ei și-au exprimat solidaritatea față de protestatari, nu i-au numit maidanezi sau agenți ai Departamentului de Stat. Ei au subscris la majoritatea cerințelor de pe piață – despre demisia președintelui, demisia guvernului, alegeri anticipate, despre demontarea sistemului oligarhic. În același timp, și „Partidul nostru” al lui Renato Usatîi, și Partidul Socialiștilor lui Igor Dodon vin cu niște inițiative neclare. Renato Usatîi promite să demonstreze tuturor „cum arată un adevărat protest”, de parcă ar fi vorba despre un concurs de cîntec și dansuri. Igor Dodon a venit cu un ultimatum privind autodizolvarea Parlamentului. Această cerință nu poate fi îndeplinită. Conform Constituției, Parlamentul nu se poate autodizolva. Chiar dacă, dintr-odată, toți deputații vor renunța la mandate, locurile lor vor fi ocupate de către colegii lor de pe listele de partid. E nevoie de inițiative noi, de ideii noi, de o altă activitate, care va uni toate forțele protestatare din societate, toate drapelele, toate curentele într-un flux democratic național.

Însă, deocamdată, aburul trece prin fluierul european, privatizarea pieței este în toi, după decorațiuni are loc o vînzoleală … În general, deocamdată, totul decurge conform scenariului.

Care este, în opinia DVS., perspectiva acestor proteste?

Cred că nimeni nu se va apuca să facă predicții. Singurul lucru ce poate fi constatat – actuala putere este defunctă. Dar cine anume va citi necrologul la mormîntul ei – nu se știe.

Se poate întîmpla că „mîna moartă” a puterii va lua cu ea în iad și statalitatea moldovenească. Astăzi, ea este mai vulnerabilă ca niciodată. Totodată, toți politicienii și partidele din Moldova, fără excepție, nu au nicio închipuire cum să iasă din falimentul total de stat, politic, social și demografic. În afara rețetelor de panacee privind aprofundarea integrării europene sau eurasiatice – nicio creație proprie de autor. Și acest fapt, se pare că este cea mai mare nenorocire. Care, sper, poate fi depășită.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?