Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Director de liceu: Încă multe generaţii vor mai trece până vom vedea o schimbare simţitoare

31 aug. 2015,, 11:30   Societate
3332 1

Директор школы: Много поколений сменятся, пока видны буду радикальные изменения
Foto: ipn.md

Directorul Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din capitală, Grigore Munteanu, cu o experienţă pedagogică de peste 40 de ani, susține că de-a lungul anilor nivelul de pregătire al elevilor, dar și calitatea limbii vorbite a evoluat, însă încă multe generații vor mai trece până vom vedea o schimbare simțitoare. În opinia sa, pentru a vedea schimbări veritabile, este nevoie de o schimbare de mentalitate.

Grigore Munteanu a declarat pentru IPN că în fiecare zi constată că Republica Moldova se prăbușește ca stat și de fiecare dată își întreabă discipolii când ei vor veni să tragă o linie ca să începem a urca. Moldova este o ţară mică, unde am putea trăi foarte bine, dar din păcate acest lucru nu este posibil din cauza actualei conjuncturi, inclusiv politice.

Profesorul a menționat că se impune o schimbare de mentalitate, a comportamentului, a vorbirii și acest lucru este posibil pentru că se dovedește că, atunci când merg într-un stat european, conaționalii noștri se conformează regulilor de acolo – nu aruncă mucuri pe jos, nu scuipă seminţe, dar când revin acasă îşi permit din nou să facă aceleași lucruri. Potrivit lui, e nevoie de o schimbare, începând cu fiecare în parte, e nevoie şi de legi puse în aplicare, lucru care în prezent nu se întâmplă.

Grigore Munteanu a declarat că totul vine de la mentalitate, inclusiv și atunci când vine vorba de limbă. Dacă fiecare din noi ar fi mai exigent, atunci fiecare ar fi învățat limba acestei țări, dând dovadă de respect.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?