X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Ostaf: Independența sistemului educațional este pusă în pericol

22 aug. 2015,, 11:53   Societate
3923 0

Ostaf: Independența sistemului educațional este pusă în pericol
Foto : europalibera.org

Soluția propusă de ministrul Educației, Corina Fusu, pentru eliminarea neconcordanțelor din Regulamentul cu privire la numirea directorilor de școli este una nepotrivită. De această părere este directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), Sergiu Ostaf, care a precizat că revenirea la vechiul mecanism de numire în funcții, va genera ingerința politicului în sfera educațională, noetază NOI.md.

Potrivit lui Serigu Ostaf, Regulamentul propus de ministrul precedent prevedea o procedură competitivă de angajare, bazată pe merite și capacități profesionale, în timp ce propunerile Corinei Fusu exclud aceste criterii de selecție. Regulamentul anterior obliga candidații înscriși în concurs să obțină certificatul ce atestă îndeplinirea standardului minim de competențe profesionale şi manageriale, document eliberate de inspectoratele școlare.

„Practic se omite această etapă din procedura de angajare, ceea ce deschide oportunități de influență necorespunzătoare de ordin politic. Soluția propusă este una proastă, cu consecințe grave pentru independența sistemului educației. Trebuia de mers pe calea consolidării capacităţilor inspectoratelor şcolare, iar între timp să fie extins interimatul directorilor aflaţi în funcţie. În 3-6 luni problema poate fi soluţionată. Cred că Corina Fusu are capacităţi suficiente să asculte şi alte opinii şi să-şi revadă decizia”, a precizat Sergiu Ostaf în cadrul emisiunii „Pahomi” de la Realitatea TV.

Sergiu Ostaf a mai precizat că nu vede o problemă în faptul că odată cu schimbarea miniștrilor, noii conducători au tendința să-i demită pe adjuncții existenți, pentru a numi în funcții oameni de partid. Ostaf s-a referit în special la cazul fostului viceministru al Educației Liliana Nicolaescu-Onofrei.

„În cazul doamnei Onofrei este vorba de logică politică. Ministrul care își asumă un domeniu de formarea a politicilor este în drept să-și formeze propria echipă”, a explicat Ostaf.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?