X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Erdogan: Turcia se îndreaptă rapid spre alegeri anticipate

19 aug. 2015,, 19:00   Externe
2700 0

Foto: agerpres.ro

Turcia se îndreaptă cu repeziciune spre alegeri anticipate după eșecul negocierilor pentru formarea unui guvern de coaliție, a declarat miercuri șeful statului, islamo-conservatorul Recep Tayyip Erdogan, informează AFP și Reuters. 'Ne îndreptăm rapid spre alegeri. Din cauza eșecului de a forma un guvern, trebuie să căutăm o soluție prin consultarea voinței poporului', a afirmat Erdogan, cu prilejul primirii la palatul prezidențial a unor aleși locali, întâlnire transmisă în direct la televiziune.

Pe 13 august, Ahmet Davutoglu, liderul Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), care a pierdut majoritatea în urma alegerilor din 7 iunie, anunța eșecul negocierilor cu opoziția pentru formarea unui guvern de coaliție, declarând ca foarte probabilă convocarea de alegeri anticipate.

'Nu am reușit să asigurăm o bază propice pentru formarea unui guvern', le-a declarat Davutoglu jurnaliștilor, la finalul unei ultime reuniuni cu Kemal Kliçdaroglu, președintele Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat). Ahmet Davutoglu a fost însărcinat pe 7 iulie, în mod oficial, de șeful statului, Recep Tayyip Erdogan, cu formarea unui nou guvern. Premierul desemnat avea la dispoziție 45 de zile pentru alcătuirea unui nou executiv, termen ce expiră pe 23 august, când președintele Erdogan poate convoca alegeri anticipate. Potrivit unor sondaje, intențiile de vot ale alegătorilor au rămas în mare parte neschimbate față de rezultatul scrutinului din iunie.

Criza politică din Turcia intervine pe fondul războiului declanșat de Ankara luna trecută pe două fronturi: rebeliunea kurdă a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și organizația jihadistă Statul Islamic în Siria. Conform criticilor președintelui Erdogan, campania militară împotriva PKK a reușit să mobilizeze din nou electoratul naționalist turc.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?