Structurile de audit financiar – dezordonate şi ineficiente

Foto: euaudit.com

Dumitru Barbalat

Pe 14 iulie, Guvernul a aprobat Regulamentul de activitate a serviciilor financiare. Pînă în prezent, aceste subdiviziuni activau în baza unui regulament-cadru provizoriu, aprobat de Ministerul Finanţelor în iunie 2014. A fost nevoie de trei ani pentru elaborarea regulamentului-cadru provizoriu şi încă de un an – pentru aprobarea regulamentului de către Guvern.

În anii 90, pe lîngă Ministerul Finanţelor activau Departamentul de control financiar şi Garda Financiară. Aceste structuri îşi îndeplineau conştiincios funcţiile, însă cu timpul, Garda Financiară, condusă de o persoană, care a primit primul titlu de general de la primul preşedinte al ţării – Nicolae Bivol – a fost lichidată. Motivul este banal şi simplu – relaţiile proaste dintre ministrul de atunci al finanţelor şi conducătorul gărzii financiare. Iar departamentul de control financiar a fost transformat în Inspecţia financiară, care există şi astăzi pe lîngă Ministerul Finanţelor. A existat şi organul suprem al controlului financiar – Departamentul controlului de stat, care în decembrie 1994 a fost transformat în Curtea de Conturi.

Anterior, cine mai ţine minte, pentru efectuarea reviziilor financiare pe lîngă ministere funcţionau doar direcţii de revizie şi control.

În domeniul managementului şi controlului financiar totul este foarte conservator, deocamdată nimic nou nu a fost inventat. Toate sînt vechi, doar cu denumiri noi. De aceea, amintesc că în 1996, Parlamentul a aprobat Legea cu privire la activitatea de audit, apoi, în 2007, Legea a fost anulată şi a fost adoptată o nouă lege. În 2010, a fost adoptată Legea privind controlul financiar public intern. Iar în anul 2014 – Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale. Aici s-ar părea că misiunea legislativă a Ministerului Finanţelor s-a încheiat şi urmau a fi aprobate un şir de acte normative şi măsuri pentru asigurarea aplicării în practică a legislaţiei în vigoare.

După adoptarea legilor respective, în toate structurile organelor publice: centrale şi locale – au fost introduse servicii de audit intern, direct subordonate primei persoane. De regulă, acestea sînt serviciile în care în prezent activează 2-3 auditori (53% din toate structurile existente), secţii (5%) şi chiar direcţii întregi (9%). Circa 30% dintre organele publice au inclus în structurile sale doar cîte un auditor.

O treime dintre aceste structuri de audit au şefi, adică fiecare al treilea auditor mai este şi auditor-şef. În total, în prezent în aceste structuri activează circa 200 de auditori cu statut de funcţionar public. În statele Inspecţiei Financiare sînt 135 de inspectori financiari. La Curtea de Conturi – 160 de auditori. În total – 495 de auditori şi inspectori financiari.

Conform legii din 2010, Guvernul trebuia timp de 3 luni (la propunerea Ministerului Finanţelor) să aprobe regulamentul cu privire la serviciile financiare. Un asemenea regulament a fost aprobat de Guvern abia în şedinţa sa din 14 iulie curent. Pînă atunci, subdiviziunile menţionate activau în baza unui regulament-cadru provizoriu, aprobat de Ministerul Finanţelor în iunie 2014. A fost nevoie de trei ani pentru elaborarea regulamentului provizoriu, iar apoi de încă un an, pentru trecerea de la regulamentul provizoriu la un regulament-cadru, aprobat de Guvern.

Reglementarea de stat a activităţii de audit se efectuează (trebuie să fie efectuată) de către Ministerul Finanţelor şi Camera de Licenţiere. Ministerul Finanţelor, cu suportul Consiliului de supraveghere a activităţii de audit, efectuează certificarea auditorilor interni şi ține evidenţa lor într-un registru special. Însă accesul la registrul auditorilor interni certificaţi este restricţionat. Consiliul de supraveghere a activităţii de audit are statut de persoană juridică şi este un organ administrativ, creat pe lîngă Ministerul Finanţelor. Pe lîngă Consiliu a fost creat Serviciul supraveghere şi control, cu statutul de organ public, ce reprezintă un aparat de lucru permanent.

Ministerul Finanţelor este menit să elaboreze o politică unică în domeniul activităţii de audit. Astăzi există doar Programul de dezvoltare a controlului financiar public intern pentru perioada 2014-2017. Nu există niciun document referitor la dezvoltarea activităţii de audit. Lipsesc strategia, conceptul şi planul de dezvoltare a auditului. Potrivit rezultatelor implementării programului de dezvoltare a controlului financiar intern pentru 2014, circa 80% dintre acţiunile planificate nu au fost îndeplinite.

Datele de la începutul anului relevă că, conform raportului din 2014, din toţi auditorii interni doar 37% sînt certificaţi. Restul, care nu deţin un certificat corespunzător, parcă nici nu există. Dar toţi, şi cei cu certificate, şi cei fără certificate, au completat statele funcţionarilor de stat şi primesc regulat salariul de angajat public.

În afara categoriei menţionate de auditor interni, mai există şi firme de audit, şi auditori privaţi, a căror activitate este licenţiată de către Camera de Licenţiere. Pînă în prezent, au fost eliberate 120 de licenţe. În paralel cu Camera de Licenţiere, evidenţa acestei categorii de auditori este ținută şi de Ministerul Finanţelor. Ce-i drept, în registrul Ministerului figurează doar 118 licenţiaţi. Precum se vede, sînt două categorii de auditori, cu diferite reguli de reglementare a activităţii lor – unii sînt licenţiaţi pe un termen de 5 ani, alţii sînt certificaţi (trebuie certificaţi) deja pe un termen nelimitat.

Conform legii, toate serviciile de audit intern trebuie să colaboreze cu auditorii externi în scopul asigurării unei informări adecvate despre activitatea subdiviziunii de audit intern (anume aşa este scris în lege). În context, subdiviziunile serviciului financiar îşi expediază planurile şi rapoartele anuale la Ministerul Finanţelor şi Curtea de Conturi. Nu există nicio informaţie despre activitatea auditorilor privaţi. Ei doar sînt privaţi.

Trebuie de menţionat că auditorii publici externi ai organului suprem de audit – Curtea de Conturi, conform legii şi în conformitate cu regulamentul intern, sînt certificaţi de Curte. După caz, auditorii Curţii de Conturi pot să coopereze cu alţi auditori sau organizaţii profesionale.

În plan financiar situaţia e următoarea: cheltuielile anuale doar pentru salariul auditorilor şi inspectorilor financiari constituie 9,5 milioane de lei – Inspecţia financiară, 13,5 milioane de lei – auditul intern şi 15,5 milioane de lei – Curtea de Conturi. În total – 38,5 milioane de lei. Precum se vede, sînt mulţi bani.

S-ar părea că avînd o ierarhie atît de dezvoltată a diferitor categorii de auditori – privaţi, interni şi de categorie superioară la Curtea de Conturi – ar trebui să fie o ordine respectivă şi un efect corespunzător în urma utilizării finanţelor publice. Însă în toate rapoartele de audit ale Curţii de Conturi din ultimii ani sînt menţionate încălcări grave din partea organelor publice.

În această situaţie nu este clar cu ce se ocupă serviciile financiare ale structurilor de stat şi în ce mod Curtea de Conturi interacţionează cu această categorie de auditori. Şi dacă funcţionează în general. Şi de ce auditorii privaţi şi interni sînt verificaţi, iar auditorii de la Curtea de Conturi nu sunt subordonaţi nici unui organ. Încearcă și ghicește cine trebuie să facă ordine în structurile de audit, menite să asigure eficienţa utilizării finanţelor publice.