Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Rogozin: Rusia trebuie să redevină o putere industrială majoră

1 iun. 2015,, 15:00   Externe
2592 3
Рогозин выступил за индустриальную реконкисту в России
Foto: basarabia.md
Viitorul Rusiei depinde de renaşterea ţării ca putere industrială majoră, în baza unui egoism naţional rezonabil, a declarat vicepremierul Dmitri Rogozin, el subliniind că producătorii ruşi trebuie să recucerească piaţa internă.

Vorbind la un forum economic anual din regiunea Vladimir, Rogozin a spus că înainte de a crea obiective grandioase de promovare a produselor ruseşti în străinătate este nevoie ca producătorii să recâştige piaţa internă, relatează Sputnik.

"În Rusia trebuie să aibă loc o Reconquista industrială, bazată pe principiul unui egoism naţional rezonabil în rândul industriaşilor noştri, care trebuie să recucerească piaţa internă", a spus vicepremierul.

Rogozin a explicat că sinonimul rusesc pentru fraza "substituirea importurilor" este industrializarea, ca strategie pentru tranziţia ţării, în special în cazul sectoarelor economice majore, către o strategie a suveranităţii naţionale.

Rogozin a notat că, în ultimii 20 de ani, Rusia s-a deschis producătorilor străini şi pierdut mare parte a pieţei interne, chiar şi în domenii în care modelele ruseşti erau competitive. El a dat ca exemplu industria aeronautică, unde peste 80% din cursele pe distanţe lungi sunt efectuate de avioane Airubs şi Boeing.

"Avioanele ruseşti deţin o cotă de piaţă de 37% pe traseele regionale. Restul este asigurat de avioane străine. Acum trebuie să recâştigăm totul", a spus oficialul rus.

Comentând despre conflictul din Ucraina şi impactul avut asupra aprovizionării cu componente ucrainene pentru sectorul apărării, Rogozin a notat că în perioada de vârf a crizei Rusia a conceput un plan de înlocuire a produselor industriale ucrainene.

Rogozin a arătat că 70% din componentele militare din Ucraina au fost deja înlocuite, de la componente pentru rachete la cele pentru avioane de luptă, elicoptere şi nave.

Oficialul a explicat că Rusia intenţionează ca până în 2018 să înlocuiască motoarele ucrainene cu turbine pe gaz pentru nave cu unele fabricate local, modele urmând să fie noi, nu doar reluarea celor din era sovietică.

În privinţa participării străine în economia civilă, Rogozin a spus că nu este împotriva implicări producătorilor străini pe piaţa rusească, dar a notat că aceştia trebuie făcuţi să producă mai mult în Rusia, în schimbului accesului la piaţă, iar astfel vor deveni mai competenţi şi producătorii autohtoni.

Rogozin a mai spus că sancţiunile au blocat accesul pe piaţă a circa 640 de produse şi componente occidentale şi a explicat că 70% dintre acestea vor fi produse în Rusia, până în 2018.

Vicepremierul a adăugat că reindustrializarea va permite Rusiei să reducă dependenţa de vânzarea resurselor naturale, el notând că Rusia poate exista numai ca putere industrială, neavând altă alternativă.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?