Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Global Finance: „Moldindconbank - cea mai inovativă bancă” ©

29 mai. 2015,, 14:47   Societate
3993 0
Foto: noi.md
BC „Moldindconbank” S.A. este declarată drept „Cea mai inovativă bancă” de către prestigioasa revistă americană Global Finance, în cadrul clasamentului celor mai inovative bănci în domeniul serviciilor electronice „The Innovators 2015”.

Desemnarea de către experţii Global Finance a unei bănci la capitolul inovaţii reprezintă o premieră pentru Republica Moldova, Moldindconbank fiind plasată alături de alte 15 bănci din întreaga lume, precum: Bank of America Merrill Lynch (SUA), Commerzbank (Germania), HDFC Bank (India) sau Akbank (Turcia).

La anunţarea pe 30 aprilie a rezultatelor studiului „The Innovators 2015”, Directorul editorial al Global Finance, dl Joseph D. Giarraputo, a precizat: „Aceste bănci nu doar că se dezvoltă rapid, ele schimbă regulile jocului.”

Băncile cîştigătoare au fost selectate de către echipa editorială a revistei în comun cu experţii internaţionali din domeniu, fiind evaluate în baza serviciilor şi soluţiilor inovative oferite pe piaţă.

Comentînd distincţia obţinută, dl Leonid Talmaci, preşedintele Comitetului de conducere, a menţionat: „Acest premiu nu doar ne onorează, dar ne şi obligă să investim în continuare în tehnologiile noi şi produsele inovative. Nominalizarea de cea mai inovativă bancă este oferită de o revistă cu renume mondial, care la desemnarea cîştigătorilor conlucrează cu experţi internaţionali, deci reprezintă aprecierea obiectivă a performanţelor noastre în domeniul respectiv. Suntem mîndri că munca echipei Moldindconbank este recunoscută şi vom lucra şi mai departe cu acelaşi profesionalism şi calitate, punînd nevoile clienţilor pe primul loc.”

Astfel, pe lîngă titlul de „Cea mai bună bancă din Moldova – 2015”, acum Moldindconbank este declarată şi „cea mai inovativă bancă”, urmare a serviciilor electronice lansate în ultima perioadă pe piaţă:

➢ platforma MICB Web-Business pentru persoane juridice;

➢ sistemul de internet banking MICB Web-Banking pentru persoane fizice;

bancomatele CASH-IN pentru completarea cardului cu numerar în MDL, USD, EUR;

➢ serviciul Cash by Code – pentru eliberarea banilor la bancomate fără utilizarea cardului bancar;

➢ serviciul CASH-IN Cardless – pentru alimentarea cardului cu numerar la bancomatele CASH-IN fără utilizarea fizică a cardului;

Transfer de bani între carduri (P2P);

serviciul SMS - notificări;

➢ sistema de reduceri pentru plăţi cu carduri la partenerii Băncii - DiscountClub;

➢ şi alte servicii bancare la distanţă.

De menţionat că strategia BC „Moldindconbank” S.A. prevede şi în continuare lansarea mai multor servicii inovative şi dezvoltarea infrastructurii pentru deservirea clienţilor la distanţă.

Global Finance este o revistă internaţională de prestigiu, cu sediul central in New York şi cititori în aproape 170 de ţări. Cu o tradiţie de peste 22 de ani, aceasta publică articole, analize şi clasamente financiare apreciate la nivel mondial. Misiunea publicaţiei este aceea de a ajuta liderii corporaţiilor, reprezentanţii băncilor şi investitorii, prin informaţiile oferite, de a face estimări cît mai corecte.
0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?