Dungaciu, despre eşecul Parteneriatului Estic

Foto: deschide.md

Proaspăt finalizatul Summit de la Riga a consemnat un eşec politic al Parteneriatului Estic, proiect din care nu va mai rămîne decît o funcţionalitate administrativă, pentru că există acordurile bilaterale semnate între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, spune analistul Dan Dungaciu, preşedintele Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) al Academiei Romîne.

“Declarația finală nu va merge mult dincolo de Vilnius, iar dacă problematica condamnării anexării Crimeii se va negocia pînă în ultima clipă, fără șanse certe de reușită, este limpede care e atmosfera față de Parteneriatul Estic. Acest eșec politic a fost deja marcat de declarațiile recente ale dlui Donald Tusk făcute în calitate de președinte al Consiliului European și în care spune că nu este vorba – și nici nu a fost vreodată – de perspectiva europeană pentru aceste state. Cu nuanța importantă că, atunci cînd era premier, domnul Tusk avea alte păreri sau, cel puțin, încuraja (sau nu dezavua) perspectiva europeană a statelor <<de success>> din Parteneriatul Estic. Schimbarea de atitudine a domniei sale reflectă, în mic, eșecul acestei politici europene”, notează Dungaciu într-o analiză pentru cotidianul Romînia Liberă.

O altă evidenţă frapantă a acestui eşec major în vecinătatea estică a Uniunii Europene o reprezintă, în opinia lui Dan Dungaciu, elitele locale din statele membre ale Parteneriatului Estic, care au generat o atmosferă socială a dezechilibrelor distructive. “Este și cinic și mincinos să auzi astăzi la Chișinău sau în alte părți despre <<trădarea Occidentului>> la Riga sau alte conspirații de acest soi. Nu Angela Merkel sau alți lideri europeni au devalizat băncile de la Chișinău. Nu oficialii de la București au vîndut aeroportul rușilor. Nu liderii de la Bruxelles au făcut <<monstruoasa coaliție>> de la Chișinău – dimpotrivă, ei au luptat pînă în ultima clipă ca și comuniștii să nu fie – formal sau informal – la guvernare. În pofida tuturor promisiunilor făcute de unii lideri politici de la Chișinău liderilor europeni, aceștia și-au încălcat, practic, toate promisiunile”, scrie analistul, adăugînd că, după 100 de zile de la preluarea guvernării, Guvernul Gaburici “nu a implementat, practic, nimic” şi în capitala letonă, “şi nu numai”, elita politică de la Chişinău a cules ceea ce semănat.

Al treilea aspect al eşecului îl constituie şi politicile europene faţă de Europa de Est: “Este un eșec strategic. Parteneriatul Estic a eșuat pentru că a plecat de la o premisă greșită. A fost vorba despre o <<ambiguitate constructivă>>, respectiv o ambiguitate a mesajelor și a interpretărilor. Prodi a spus-o clar despre Parteneriatul Estic, ca președinte de Comisie – <<everythig, but institutions>>, adică le dăm tot, mai puțin instituțiile, respectiv integrarea. După care promotorii Parteneriatului Estic au tăcut și nu au mai abordat chestiunea scopului final al acestei politici. Iar după asta, mesajul transmis liderilor pro-europeni din Est a fost că Parteneriatul Estic ar putea să fie un pas spre integrare, cel puțin așa a fost interpretat acolo de liderii declarați proeuropeni și așa a fost vîndut populațiilor. Rusia, la rîndul ei, căreia i s-a spus – corect – că nu are drept de veto în politicile UE, a perceput însă Parteneriatul Estic ca o amenințare geopolitică și strategică, respectiv o tentativă a Vestului de a înghiți, dintr-o dată, <<străinătatea ei apropiată>>, mai ales că promotorii Parteneriatului Estic erau polonezii (Sikorski) și suedezii (Carl Bildt). Pentru Rusia, ceea ce la Varșovia vroia să fie <<ambiguitate constructivă<< a devenit <<certitudine destructivă>>. Și Moscova a reacționat. Au căzut, pe rînd, Armenia, Ucraina (război), R. Moldova (negocieri postelectorale)”.

Dan Dungaciu consideră că problema de fond a Parteneriatului nu este că “a vrut să aducă spre spațiul euroatlantic <<străinătatea apropiată a Rusiei>>, ci că a făcut asta fără să fie gata să meargă pînă la capăt sau să își asume consecințele”. Pe scurt, esenţializează Dungaciu, a fost o “chestiune de genul <<poate ne iese>> – asta e esența <<ambiguității constructive>> inițiale”.

“Ei bine, nu a ieșit, s-a încheiat dramatic, iar statele din Parteneriatul Estic se află astăzi într-o stare mai proastă în termenii relației cu spațiul european decît erau la momentul inițierii acestei politici”, mai notează preşedintele ISPRI.

Ca urmare a acestui eșec strategic, Summitul de la Riga “ar trebuie să fie și punctul de plecare al reconsiderării strategiilor pe Est ale UE”. Un punct de pornire viabil? “Resurecția din partea Romîniei a Sinergiei Mării Negre, avînd și experiența erorilor inițiale, nu cred că ar fi o idee foarte rea. Sinergia Mării Negre probabil că nu este o politică pentru azi sau mîine, dar pentru poimîine ar putea să fie o platformă necesară și utilă unui dialog sau unei comunicări cu Estul. Parteneriatul Estic ne-a adus într-un eșec evident în acest dosar”, conchide Dan Dungaciu.

Sinergia Mării Negre a fost demarată în 2007, pe vremea şefiei germane a Consiliului Uniunii Europene, ca urmare a demersurilor Romîniei, Bulgariei, Greciei, sprijinite de alte state membre, şi cu aportul Comisiei Europene. Sensul a fost acela de conturare a unei politici regionale a UE adresată în special regiunii, avînd ca obiectiv principal consolidarea cooperării în regiunea Mării Negre cu implicarea benefică a UE. Sinergia Mării Negre ar fi trebuit să ofere liniile de ghidaj pentru propunerea unor proiecte pragmatice de cooperare între statele din regiune şi UE, în domeniile: democraţie, drepturile omului, buna guvernare, managementul frontierelor, conflictele îngheţate, energia, transporturile, mediul, politica maritimă, pescuitul, comerţul, migraţia, dezvoltarea, educaţia, cercetarea şi dezvoltarea. Proiectul a fost lansat oficial pe 14 februarie 2008, la Kiev, cu jumătate de an înaintea războiului de cinci zile din Georgia, printr-o reuniune a miniştrilor de externe ai statelor membre UE şi ai statelor din regiune vizate de Sinergie (Armenia, Azerbaijan, Georgia, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Turcia, Ucraina). Argumentele principale care au determinat asumarea acestei iniţiative la nivelul UE au vizat vecinătatea directă, amplasarea strategică, legătura cu Balcanii de Vest, dar şi Asia Centrală, Orientul Mijlociu, potenţialul în ceea ce priveşte energia, transporturile, comerţul, mediul şi consolidarea democraţiei.