Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Ciobanu: Concluziile raportului „Kroll” sînt dezamăgitoare

6 mai. 2015,, 12:23   Economie
4620 1

Ciobanu: Concluziile raportului „Kroll” sînt dezamăgitoare
Foto: ziarulnational.md

„Bomba mediatică cu denumirea Raportul „Kroll” a explodat, doar că explozia a fost una stranie”, scrie editorialistul Victor Ciobanu într-un material publicat în ediția online a Ziarului Național. Potrivit editorialistului, concluziile care pot fi trase din acest raport sînt decepționante, întrucît beneficiarii finali ai operațiunilor de la BEM, Banca Socială și Unibank așa și nu au fost identificați, iar incertitudinea cu privire la modul în care vor fi recuperați banii rămîne valabilă, notează NOI.md.

Potrivit lui Ciobanu, din datele raportului este evident că omul de afaceri Ilan Șor are implicație directă în operațiunile dubioase de la cele trei bănci. Cu toate acestea, spune editorialistul, este suspect faptul că în raport nu se spune nimic despre rolul instituțiilor statului în acest caz.

„Întrebarea este – doar el? A doua impresie este că BNM a formulat din start temele de investigație pentru „Kroll” foarte îngust. De aceea, în raport nu se zice nimic despre instituțiile statului – Guvernul cu hotărîrile secrete, BNM, care n-a stopat operațiunile suspecte și schimbările acționarilor, CNPF, CNA, PG, SIS etc. Toți au știut ce se întîmplă, dar nu au reacționat. Deci au fost în complicitate?”, scrie Ciobanu.

Totodată, investigația companiei de audit face lumină și în privința sumei de bani dispărute de la cele trei bănci, susține Ciobanu. „Kroll ne confirmă o singură cifră – 13 miliarde de lei, care figurează în tot raportul (18 mld. cu dobîndă). Din această sumă, 6,5 miliarde au fost folosite pentru stingerea datoriilor. Cum au fost folosite celelalte 6,5 miliarde (din 13) care rămîn nu este clar”, mai scrie Victor Ciobanu.

Precizăm că astăzi omul de afaceri Ilan Șor, care este și fost președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, a fost reținut de CNA. Acesta a fost pus oficial sub învinuire în dosarul furtului de la BEM, Banca Socială și Unibank.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?