X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Gribincea: Justiția ieftină ne costă scump

25 mar. 2015,, 13:00   Societate
2961 0

Gribincea: Justiția ieftină ne costă scump
Foto: flux.md

Noul proiect de lege cu privire la Procuratură prevede, printre altele, și majorarea salariilor procurorilor. Potrivit directorului Centrului de Resurse Juridice, Vlad Gribincea, majorarea ar urma să fie efectuată conform unui mecanism similar celui aplicat în cazul judecătorilor, informează NOI.md.

„Este o tradiție în Europa de a lega cumva salariile procurorilor de cele ale judecătorilor. Proiectul de lege prevede că salariile procurorilor vor reprezenta 90 la sută din salariile judecătorilor dintr-o instanță comparabilă și cu o vechime în muncă comparabilă. Se știe că o justiție ieftină ne costă scump, iar practica anterioară a demonstrat acest lucru plenar. Salariul nu poate însă soluționa toate problemele existente – aceasta este doar una dintre pîrghii”, a menționat Gribincea în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Potrivit expertului, deși politicienii noștri nu sînt încă dispuși în totalitate să diminueze controlul politic asupra Procuraturii, sub presiunile interne și externe, reforma instituției ar putea fi implementată. Juristul opinează că de această dată autoritățile nu mai au șanse să evite adoptarea noului proiect de lege.

Un alt obiectiv țintit de autorii noii legi a Procuraturii se referă la garantarea independenței procurorilor. Astfel, datorită noului mecanism de numire în funcție a procurorului general, care va fi desemnat de șeful statului la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, și nu de Parlament, acest deziderat ar putea fi realizat. Totodată, proiectul instituie limitarea competențelor procurorilor, susține Gribincea.

„Independența procurorilor este în principal de două feluri. Prima este una politică, independența de influențele externe, și a doua este una internă, de subordonare ierarhică. În ceea ce privește independența politică, aici sînt mai multe lucruri care se îmbunătățesc, principalul fiind modul de numire a procurorului general. În ceea ce privește independența internă, aici încă mai există o practică nefericită a procurorilor-șefi de a da instrucțiuni destul de des pe dosare procurorilor ierarhic inferiori. Noua lege limitează dramatic din aceste competențe”, a explicat juristul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?