X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Peisajul Arheologic Orheiul Vechi ar putea intra în Lista patrimoniului mondial

28 ian. 2015,, 17:45   Societate
7931 0
Foto: noi.md
Zilele trecute Ministerul Culturii, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și al Ambasadei Republicii Moldova la Paris, a transmis spre examinare la Centrul Mondial al Patrimoniului – UNESCO dosarul „Peisajul Arheologic Orheiul Vechi” reconceptualizat, pentru nominalizare în Lista patrimoniului mondial.

„Peisajul Arheologic Orheiul Vechi” este propus în Lista patrimoniului mondial UNESCO în baza unui criteriu, și anume cel potrivit căruia Orheiul Vechi reprezintă un exemplu remarcabil de așezare umană tradițională, de utilizare a peisajului, de interacțiune dintre culturi, dintre om și mediul ambiant, care devin vulnerabile sub impactul schimbărilor ireversibile contemporane.

Spre nominalizare sînt propuse obiectivele siturilor arheologice „Peștera”, „Butuceni” și „Mașcăuți”, care cuprind vestigiile arheologice ale 23 de așezări străvechi datate începînd cu epoca paleoliticului superior (circa 30-20 de mii de ani î.Hr.) pînă în prezent.

La etapa actuală, în Lista patrimoniului mondial UNESCO sînt înscrise în total 1007 obiecte de patrimoniu cultural și natural. Pînă în prezent, Republica Moldova nu este prezentă cu obiecte proprii de patrimoniu cultural sau natural în această listă, excepție făcînd „Arcul Geodezic Struve” de lîngă s. Rudi, raionul Dondușeni.

În ceea ce privește acceptarea/neacceptarea „Peisajului Arheologic Orheiul Vechi” în Lista UNESCO, decizia finală va fi luată în luna iunie 2016, la cea de-a 40-a Sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial.

Pînă la data respectivă, dar în special pe parcursul anului 2015, Republica Moldova urmează să realizeze un plan amplu de îmbunătățire a managementului Peisajului Arheologic și al Rezervației Cultural-Naturale Orheiul Vechi, precum și de promovare a acestora pe plan mondial, în special la UNESCO și în țările membre ale Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?