Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Jean Marie Le Pen: Atacul de la Charlie Hebdo seamănă cu o operaţiune a serviciilor secrete

20 ian. 2015,, 22:00   Externe
4751 6

Foto: agerpres.ro

Atacul terorist din redacţia Charile Hebdo, din Paris, ar ptuea fi opera serviciilor de informaţii din Occident, susţine preşedintele fondator al Frontului Naţional, Jean Marie Le Pen, scrie Haaretz.

"Atentatul de la Charlie Hebdo seamănă cu o operaţiune a serviciilor secrete, dar nu avem dovezi pentru a susţine această teorie. Nu cred că a fost organizat de serviciile franceze, dar au permis comiterea crimei. În acest moment vorbim doar despre o presupunere", a explicat Le Pen.

Oficialul, în vârstă de 86 de ani, a retras aceste declaraţii, ulterior, adăugând că vorbele sale au fost scoase din context. Mai exact, acesta a repetat că are nişte suspiciuni personale despre sursa atentatului, dar că nu îşi aduce aminte să fi făcut referiri la servicii secrete.

Ba mai mult, acesta a explicat că cei 1,5 milioane de oameni adunaţi la marşul solidarităţii din Paris nu au fost "Charlie", ci "Charlie Chaplin", şi că în realitatea există undeva între 15 şi 20 de milioane de musulmani în Franţa, şi nu 5 milioane, cum declară autorităţile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?