Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Director de internat: Copilul nu este o jucărie

15 dec. 2014,, 13:15   Societate
3437 1

Foto: deti.mail.ru

„Copilul nu este o jucărie, acesta nu poate fi luat pentru două-trei zile acasă și apoi să fie adus înapoi! Sărbătorile trec, dar copiii rămîn traumatizați”, a afirmat directorul Gimnaziului-internat nr. 3 din Chișinău, Igor Sandler, intervievat de NOI.md. Acesta consideră că nu este corect să fie luat un copil de la internat doar pentru cîteva zile, pentru că „mai apoi acel copil va dori iar să plece cu acea familie, dar deja nu-l va lua nimeni”.

Sandler mai spune că a urmărit anunțurile din mass-media din ultimul timp, unde s-a vorbit despre această problemă, dar afirmă că la ei nu a apelat nimeni cu o astfel de propunere, „toți care doresc vizitează internatul, aduc daruri, organizează spectacole” și nimic mai mult.

Cu toate acestea, directorul Centrul municipal de plasament şi reabilitare a copiilor de vîrstă fragedă, Valentina Canariov, susține că astăzi chiar a avut loc adunarea Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, unde s-a discutat această situație.

Doamna Canariov susține că la adunare, Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului s-a decis „că fiecare familie care dorește să ia un copil în perioada de sărbători acasă, va trebui să depună o cerere la Autoritatea Tutelară Teritorială din Chișinău, la sectorul unde își are domiciliul”. Cererea urmează să fie analizată, după care se vor analiza mai multe detalii, cum ar fi condițiile de trai, daca au fost antecedente penale, starea sănătății familiei și alte lucruri importante, iar la final se va lua o decizie.

„Săptămîna trecută am primit un apel în care o familie se interesa de această posibilitate”, a adăugat Valentina, „dar cum va hotărî Autoritatea Tutelară, așa vom face, pentru că nu noi decidem să permitem acest lucru sau nu – noi ne vom supune deciziei luate de ei”.

„De sărbători, persoanele care își doresc să ofere copiilor din orfelinat bucuria petrecerii în familie pot depune o cere la Direcția de sector pentru Protecția Drepturilor Copilului”, a menționat pentru IPN șefa Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, Svetlana Chifa.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?