X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Caz ŞOCANT în Italia: "ASISTENTA MORŢII" a fost arestată după ce şi-a UCIS peste 38 de pacienţi

15 oct. 2014,, 02:45   Externe
4640 0
Foto: segodnya.ua
Poliţia italiană a arestat o asistentă medicală, aceasta fiind suspectată că şi-a ucis cel puţin 38 de pacienţi. Anchetatorii susţin că infirmiera se răzbuna pe bolnavi şi îşi ucidea victimele care "o enervau sau a căror rude îi produceau o stare de anxietate". Procurorii au descoperit în telefonul acesteia mai multe fotografii selfie, alături de cadavrele pacienţilor.

Daniela Poggiali, în vârstă de 42 de ani, asistentă medicală într-un spital din regiunea Emilia-Romagna, a fost arestată în oraşul ei natal, Lugo, transmite Corriere della Sera. Poliţia o consideră suspectul principal în moartea unei paciente, Rosa Calderoni, de 78 de ani, care fusese recent internată pentru o răceală banală.

Testele ulterioare efectuate la autopsie au evidenţiat faptul că pacientei vârstnice îi fusese injectată clorură de potasiu, substanţă medicală care provoacă stop cardiac. Potrivit anchetatorilor, substanţa fatală dispare din sângele victimei în câteva zile şi investigarea unui astfel de caz este foarte dificilă.

Echipa de procurori susţine că asistenta se face vinovată nu numai de moartea lui Calderoni, ea fiind în prezent bănuită că a mai ucis alţi 38 de pacienţi. Potrivit autorităţilor, toţi aceşti pacienţi au fost omorâţi în 2014. Dosarul de incriminare are în componenţă depoziţiile a 200 de martori, care o acuză pe "asistenta morţii". "În toată cariera mea profesională am văzut scene şi fotografii şocante, dar puţine au fost atât de dure precum cele găsite în telefonul ei. Când ne-am dus să o arestăm, nu a scos niciun cuvânt şi era total impasibilă de ce i se întâmplă", spune într-o conferinţă de presă Procurorul Şef, Alessandro Mancini.

Una dintre colegele de muncă ale asistentei o descrie pe Poggiali ca fiind "o persoană rece, introvertită, dar foarte dedicată carierei medicale". Alţi colegi din spital o bănuiau pe criminală că le dădea pacienţilor doze mari de laxative atunci când ea ieşea din tură, doar ca să îi enerveze sau să-i pună într-o situaţie stânjenitoare.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?