În Moldova a fost creată o pastă de dinţi unică

În Moldova a fost creată o pastă de dinţi unică
Foto: noi.md
Compania „Universal Farm” a lansat prima pastă de dinţi din Moldova cu proprietăţi curative – Biortherapy (deja a apărut în două reţele de farmacii). Acest efect este asigurat de extrasul alcoolic de alge Spirulina platensis (denumirea comercială Bior), obţinut de savanţii microbiologi moldoveni, relatează NOI.md.

De menţionat că aceasta este unica în Moldova substanţă activă autohtonă, utilizată de industria noastră farmaceutică, celelalte fiind de import. SRL „Universal Farm” mai produce şi alte preparate medicale în baza Bior, inclusiv un gel pentru terapia cavităţii bucale. De aceea a și apărut ideea creării acestei paste de dinţi.

„Caracterul ei unic se explică prin efectul antivirotic al Bior, menţionează fondatorul Companiei, Sergiu Melnic. – Pasta a fost creată intenţionat cu efect de spumă mare, pentru a beneficia la maxim de această proprietate a Bior, cînd în timpul curăţatului dinţilor spuma se extinde prin cavitatea bucală şi nimereşte pe buze. Astfel se efectuează profilaxia herpesului şi se previne acutizarea acestuia. În lume nu există asemenea produse”.

Biortherapy a trecut testările clinice la clinicile stomatologice şi a înregistrat rezultate bune în tratamentul parodontitei, gingivitei etc, ea dizolvă calcarul dentar şi înălbeşte emailul. Acest proiect a fost realizat în colaborare cu SRL „Nobident” (întreprinderea fiică a „Universal Farm”), care va dezvolta fabricarea produselor cosmetice. Investiţiile au constituit 1,2 milioane de euro.
 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu8 comentari

Octavian S, 24 oct. 2014,, 10:09

la Orient nu era, la Apoteka - tot... Am gasit-o la Hippocrates (in stire se mentioneaza ca se vinde la 2 retele de faramacii, fara a fi indicate care anume, deci a trebuit sa alerg prin oras si sa caut). Shock-ul a fost PRETUL mare vs. marimea/volumul mic!! Hey, come on, guys! O pasta de dinti sa coste 78 lei e deja o chestie rara in Chisinau (poate doar prin supermarkete un Colgate veritabil important din Franta, sau ce-o mai fi acolo...), dar de-a dreptul incredibil e ca la acest pret ceea ce se propune - e un flaconas http://www.noi.md/md/clickbanner/552minuscul de 40 g - e mai mic ca un stilou! Si inca produs autohton, deci costuri minime, etc. COME ON!!!!
Da, ca pasta e ok, e placuta, etc., dar nu e ceva rupt din soare, ca sa justifice pretul astronomic. Deci, in concluzie - n-o s-o mai cumpar si nu recomand si altora sa cheltuie bani pentru asa ceva. Foto: www.octavs.net/pasta.jpg

igori 17 oct. 2014,, 07:04

браво!

Lera 13 oct. 2014,, 11:27

Срок годности всегда можно проверить на упаковке.

Svetlana 13 oct. 2014,, 11:25

Пасту можно купить в сетях аптек farmacia familiei и elody.

михаил 13 oct. 2014,, 10:52

Молодцы!!!!!

Hai 13 oct. 2014,, 10:50

Я бы не доверяла таким "светилам". Очень сомнительно, что эта компания (которая была замечена в скандале с просроченными медикаментами) соблюдает все нормы и требования к технологии производства.

Крольчиха 12 oct. 2014,, 15:52

Молодцы. Тем более. голодный рот проще чистить.

врач 12 oct. 2014,, 13:52

молодцы!!!!!!

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load