X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Lucinschi: Nemulțumirea este fundalul general al țării

6 oct. 2014,, 17:30   Politică
5604 6
Foto: europalibera.org
Al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, consideră că nemulțumirea este fundalul general al țării, deoarece principalele decizii sînt adoptate nu de Guvern sau de Parlament, ci de partide, care sînt conduse de persoane fără funcții publice, relatează NOI.md cu referire la Pan.md .

„Nemulțumirea este fundalul general al țării, deoarece principalele decizii sînt adoptate nu de Guvern sau Parlament, ci de partide, care sînt conduse de persoane fără funcții publice. De menționat că toate partidele se ghidează de principiile de influență a instituțiilor publice: și liberalii, și democrații, și liberal-democrații. Mecanismul de conducere constă în faptul că toate partidele decid desemnarea funcționarilor și legile care urmează să fie adoptate. Sper ca ceva să se schimbe după alegeri”, a declarat Petru Lucinschi.
Ex-președintele consideră că „oamenii sînt nemulțumiți și de faptul că trebuie de plătit pentru toate, adică nivelul de corupție rămîne înalt”. „Deseori problemele sînt rezolvate nu în birourile de serviciu, ci undeva la o masă festivă. Așa activează clanurile și vor fura totul, pentru că lumea este inertă”, consideră Lucinschi.
Fostul șef al statului susține inițiativa liberal-democraților și a liberalilor reformatori cu privire la organizarea unui referendum pe marginea alegerilor președintelui țării de întreg poporul, or, „nu putem fi mereu niște idioți care nu înțeleg că oamenii doresc să-și aleagă președintele”.

„Președintele țării este ales în cadrul alegerilor generale în România, Austria, Portugalia, Lituania. La noi însă atunci cînd vreun partid vine cu această inițiativă, acestuia i se spune că nu e momentul potrivit pentru organizarea plebiscitului respectiv. Sînt oameni bolnavi”, a declarat Lucinschi.

Referindu-se la problema vînzării bunurilor statului, ex-președintele crede că „problemele trebuie evaluate real, nu apreciate după zvonuri”.
„Este important dacă întreprinderea privatizată funcționează. De exemplu, se spune că Plahotniuc a privatizat hotelul «Codru». Dar acest hotel funcționează. Altceva e atunci cînd bunurile publice sînt privatizate și rămîn în păragină, de exemplu, hotelul «Chișinău»”, a amintit Lucinschi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?