Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

O companie cehă a început lucrările de reparaţie pe sectorul de drum Chişinău-Ungheni-Sculeni

26 aug. 2014,, 13:19   Societate
4797 3
Foto: noi.md
Compania cehă OHL ZS, care a cîştigat concursul pentru reabilitarea sectorului cu lungimea de 44 km al automagistralei Chişinău-Ungheni-Sculeni (R1), a început luni lucrările de reparaţie.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la surse din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, ministrul Vasile Botnari, care a efectuat o vizită la Străşeni, a amintit că contractorul va avea de reparat un sector cuprins între kilometrii 24 şi 68, de restabilit 10 poduri, de construit pasajul de asupra căilor ferate şi canalele pentru scurgerea apei, dar şi un drum de ocolire cu lungimea de opt kilometri în jurul localităţii Ungheni.

Sarcina principală este executarea calitativă şi în termen a lucrărilor. Perioada de garanţie în exploatarea drumului după reparaţie va fi de 10 ani, iar dacă se vor depista defecte, acestea vor fi remediate pe cheltuiala antreprenorului, a precizat ministrul.

Botnari a spus că odată cu demararea lucrărilor de reparaţie vor exista dificultăţi pentru vehiculele care circulă şi a cerut să se facă tot posibilul pentru ca acestea să fie minime.

Pentru reabilitarea drumului între Străşeni şi Bahmut au fost prevăzuţi 27 de milioane de euro. Reparaţia urmează să fie încheiată în iulie 2016.

Activitatea a început cu reparaţia podurilor, iar din 1 septembrie va demara reparaţia drumului ca atare, foarte important pentru economia Republicii Moldova, în opinia ministrului.

Traseul are o lungime de 92 km. Concursul pentru efectuarea lucrărilor a fost cîştigat de companiile Evrascon (Azerbaidjan) şi OHL ZS (Cehia). Prima are de reparat sectorul de drum, extinzîndu-i lăţimea la patru benzi, reparînd podurile, amenajînd trotuarele şi căile de acces la curţi din Străşeni şi Vatra.

Investiţiile în reconstrucţie vor avea o valoare totală de circa 80 de milioane de euro, bani ce vor fi oferiţi de Banca Europeană de Investiţii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?