Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

O profesoară a deconspirat comerţul cu note

19 aug. 2014,, 16:23   Societate
5262 1
Foto: ipn.md
Ludmila Goncear, profesoară universitară de drept, susţine că a devenit victima corupţiei din sistemul judecătoresc, fiind ameninţată şi persecutată pe parcursul a 4 ani, de cînd a depus o cerere în instanţa de judecată pentru soluţionarea unui litigiu de muncă.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Ludmila Goncear a declarat că în 2009 a apărut un conflict intern între ea şi administraţia Institutului Internaţional de Management „IMI-NOVA”, cînd în ajunul examenelor de licenţă a constatat că 74 de studenţi restanţieri la disciplina „Drept civil”, pe care o preda, au fost admişi la examen. Din mai multe surse din cadrul aceleiaşi instituţii, profesoara a auzit că studenţii au plătit pentru a fi admişi la examenul de licenţă.

„Am mers la domnul rector să vorbesc despre comercializarea notelor şi acesta mi-a spus că nu sunt procuror să fac investigaţii în cadrul instituţiei. Şefa Secţiei studii, care este responsabilă de emiterea borderourilor, a recunoscut că a pus note studenţilor restanţieri împreună cu prorectorul institutului. Ambii, atît şefa Secţiei studii, cît şi prorectorul institutului, nu au studii în drept civil. Rectorul a spus că el decide ce trebuie să se facă şi, în loc să facă o anchetă de serviciu, timp de un an de zile m-a persecutat”, a spus Ludmila Goncear.

Aceasta a precizat că i-a fost redusă sarcina de muncă, iar la începutul unui nou an de învăţămînt, cînd era în incapacitate de muncă, din cauza unei sarcini pierdute, rectorul a desfăcut contractul individual de muncă cu aceasta pe motiv că a lipsit neîntemeiat de la locul de muncă, chiar dacă a adus un certificat de concediu medical, confirmat şi de Ministerul Sănătăţii.

Ludmila Goncear spune că a depus o cere în instanţa de judecată pentru anularea ordinului de concediere şi restabilirea la locul de muncă, însă Gheorghe Avornic, care ocupa funcţia de decan al Facultăţii de Drept la USM în anul 2011, a prezentat la materialele cauzei civile o scrisoare, contestată de Ludmila Goncear, prin care informează că profesoara în perioada de incapacitate de muncă s-ar fi prezentat la ore la USM. Escaladarea conflictului de muncă a generat mai multe dosare civile şi penale pe numele Ludmilei Goncear, inclusiv pentru fals în acte (notele în borderouri), care se află pe masa instanţei de fond de mai bine de 3 ani.

Ludmila Goncear spune că este acţionată în judecată şi de către IMI-NOVA, care îi solicită restituirea cheltuielilor de judecată în dosarul privind restabilirea la locul de muncă, în sumă totală de 25 de mii de lei, deşi Codul Muncii prevede că salariaţii în litigiile de muncă sunt scutiţi de cheltuielile de judecată.

Profesoara susţine că a depus toate probele la dosarele pe care le are iniţiate pe numele său şi le-a expediat la adresa preşedintelui Parlamentului, Igor Corman, şi a preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Ludmila Goncear spune că oficialii au bifat doar receptarea sesizării şi au transmis-o Procuraturii Generale şi Consiliului Superior al Magistraturii, „care au refuzat anterior să examineze fărădelegile comise de judecători în cauzele civile şi penale” pornite pe numele său.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?