Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Guvernul Rusiei a semnat şapte memorandumuri cu Transnistria

2 iul. 2014,, 16:45   Societate
8099 6
Foto: trm.md
Guvernul Rusiei a semnat marţi şapte memorandumuri cu autoproclamata RMN. Toate documentele au fost semnate miercuri la Moscova în prezenţa vicepremierului Rusiei, Dmitri Rogozin, şi a preşedintelui transnistrean, Evgheni Şevciuk.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la site-ul preşedintelui Transnistriei, este vorba despre cooperare în domeniul economiei, industriei, transportului, agriculturii, activităţii antimonopol, educaţiei şi ştiinţei, culturii între ministerele de profil.

În memorandumul de cooperare în sectorul comercial-economic se vorbeşte despre crearea în Transnistria a unui cluster high-tech al întreprinderilor de prelucrare, asigurarea schemelor optime de livrare a mărfurilor din regiune pe pieţele Rusiei şi alte ţări ale Uniunii Economice Eurasiatice, majorarea fluxului de investiţii ruseşti în Transnistria.

În memorandumul de cooperare în agricultură se constată disponibilitatea institutelor ştiinţifice specializate din Rusia de a acorda asistenţă producătorilor agricoli din Transnistria prin intermediul utilizării celor mai noi invenţii ştiinţifice din domeniul complexului agroindustrial.

La ceremonia de semnare a memorandumurilor a participat premierul Transnistriei, Tatiana Turanskaia, şi viceministrul Afacerilor Externe al Rusiei, secretarul de stat, Grigori Karasin.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?