X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Trei copii de la „Casa mamei şi copilului” din cadrul Penitenciarului nr.16-Pruncul au primit Taina Sfîntului Botez (FOTO)

16 iun. 2014,, 11:08   Societate
5995 0
Foto: penitenciar.gov.md
Trei copii - un băieţel şi două fetiţe, aflaţi în custodia centrului „Casa mamei şi copilului” de la Penitenciarul nr.16-Pruncul, au fost astăzi creştinaţi.

Evenimentul a avut loc în incinta Bisericii cu hramul Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe de pe teritoriul instituţiei de detenţie. Slujba a fost oficiată de preoţii capelani ai sistemului penitenciar, Maxim Melinti şi Eugen Ionaşco.

Ceremonia a respectat toate rînduielile bisericeşti legate de botez. Slujba propriu-zisă a cuprins scufundarea în apă sfinţită a micuţilor, înconjurarea în cerc închis a mesei, citirea evangheliei, ungerea cu Sfîntul mir, tunderea simbolică şi punerea cruciuliţei.

De la eveniment n-au lipsit nici naşii de botez ai copiilor, reprezentanţi ai societăţii civile, care au adus în dar micuţilor mai multe seturi de îmbrăcăminte şi jucării. Părinţii spirituali ai pruncilor au menţionat că vor avea grijă de acum înainte să-şi îndrume finii şi să-i ajute să devină creştini adevăraţi.

La sfîrşitul ceremoniei, preotul le-a reamintit celor prezenţi, despre faptul că copiii sînt un dar al lui Dumnezeu, iar Taina Botezului este un eveniment special şi unic în viaţa fiecărui om. Totodată, preotul i-a rugat pe părinţii duhovniceşti să-şi călăuzească finii în spiritul tradiţiei şi credinţei ortodoxe, accentuînd că misiunea lor abia a început.

Cu ocazia fericitului eveniment al încreştinării copiilor, directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Ana Dabija, a adresat felicitări părinților şi naşilor dorindu-le ca Sfinţii Ocrotitori ai acestor prunci, să le dăruiască bărbăţie, curaj, înțelepciune, rîvnă şi dragoste pentru comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune.

Evenimentul de astăzi se înscrie în rîndul activităţilor de asistenţă religioasă desfăşurate de Departamentul Instituţiilor Penitenciare, în vederea creşterii şanselor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?