Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Pedagogii moldoveni se pregătesc de sistarea lecţiilor şi boicotarea examenelor (VIDEO)

11 apr. 2014,, 14:45   Societate
4052 0
Foto: noi.md
Sute de pedagogi şi sindicalişti au participat astăzi la un miting în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din capitală. Pedagogii ameninţă că vor recurge la măsura extremă – vor organiza greva generală a profesorilor cu sistarea orelor, precum şi boicotarea examenelor de bacalaureat.

Potrivit lor, în pofida numeroaselor acţiuni de protest în faţa Guvernului şi cerinţelor înaintate, autorităţile nu le-au dat un răspuns pînă în prezent. „Majoritatea cadrelor didactice şi angajaţilor sindicatului susţin această iniţiativă. Chiar dacă greva va fi susţinută doar de 50% dintre pedagogi, noi oricum o vom organiza”, a declarat preşedintele Consiliului General al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei, Dumitru Ivanov.

Protestatarii nu au putut fi convinşi nici de premierul Iurie Leancă, care a ieşit în faţa lor. Şeful cabinetului de miniştri i-a rugat să-i ofere Guvernului răgaz pentru a găsi o soluţie privind salariile pedagogilor, declarînd că miniştrii Educaţiei, Muncii şi Economiei au nevoie de timp pentru a identifica resurse şi de a face calculele necesare.

Sindicatele din învăţămînt au organizat la Chişinău proteste, pe parcursul întregii săptămîni, cerînd majorarea salariilor cu 50%.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?