X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Dezbinare la Mitropolia Moldovei în legătură cu ziua de 25 decembrie (VIDEO)

24 dec. 2013,, 13:25   Societate
6393 4
Foto: noi.md
Unele fețe bisericești pun în pericol tradiția ortodoxă din Moldova, prin faptul că nu iau atitudine față de amestecul statului în treburile bisericești. Opinia aparține mișcării creştin-ortodoxe „Valeriu Gafencu”, care critică poziția secretarului Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș, referitor la decizia Parlamentului de a institui ziua de 25 decembrie drept zi de sărbătoare.

Reprezentanții mișcării condamnă această hotărîre a Legislativului. “Unele forțe politice tind să dezbine creștinii din interiorul bisericii. Un astfel de atac este actul legislativ care instituie marcarea Nașterii Domnului pe 25 decembrie. Este un pericol faptul că statul își permite să decidă cînd este ziua lui Isus Hristos”, a menționat un reprezentant al mișcării, Vladimir Nani.

Enoriașii au avut o discuție și cu mitropolitul Vladimir, care are aceeași poziție vizavi de ziua în care creștinii ortodocși trebuie să serbeze Crăciunul și anume ‒ 7 ianuarie. Pe de altă parte, aceștia s-au arătat nemulțumiți de poziția secretarului Mitropoliei în această problemă.

“Am avut mai multe divergențe cu Vadim Cheibaș. Poziția lui a fost diferită de cea a mitropolitului, nesfiindu-se de faptul că dumnealui își exprimă punctul personal de vedere. Părintele Vadim spune că nu vede niciun pericol în această decizie, dar noi credem că este pericol”, a spus Nani.

Anterior, secretarul Mitropoliei a declarat că decizia Parlamentului nu se referă la Biserica Ortodoxă din Moldova.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?