America ingrijorata? Cere reuniune de urgență la ONU pentru Iran

America ingrijorata? Cere reuniune de urgență la ONU pentru Iran

Ambasadoarea SUA la ONU Nikki Haley a cerut marţi 'reuniuni de urgenţă ale Consiliului de Securitate la New York şi Consiliului pentru drepturile omului la Geneva' pentru a discuta situaţia din Iran şi 'libertatea' cerută de poporul iranian, relatează AFP.

'Nu trebuie să fim tăcuţi. Poporul din Iran îşi cere libertatea', a adăugat diplomata americană, fără a menţiona când ar putea avea loc aceste două reuniuni.

Ambasadoarea americană a respins cu fermitate afirmaţiile unor lideri iranieni care au acuzat ţări străine că se află în spatele manifestaţiilor care au loc în ţară de mai multe zile.

'Ştim cu toţii că este complet fals. Manifestaţiile sunt spontane în totalitate' şi 'au loc practic în toate oraşele din Iran', a dat asigurări Nikki Haley.

'Libertăţile înscrise în Carta Naţiunilor Unite sunt atacate în Iran' şi 'comunitatea internaţională are un rol' pe acest subiect, a afirmat de asemenea responsabilul american, justificând cererea sa pentru reuniuni de urgenţă la ONU.

În total, 21 de persoane, între care nouă în noaptea de luni spre marţi, au fost ucise de la declanşarea, pe 28 decembrie, la Machhad (nord-est) a unor manifestaţii împotriva dificultăţilor economice şi a regimului iranian. Manifestaţiile s-au extins rapid în întreaga ţară.

 


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load