X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Unde în Moldova se nasc cei mai mulți copii. Vezi Chișinăul ce poziție ocupă în clasament

29 dec. 2017,, 15:52   Societate
5105 0

Rezultatele recensămîntului din 2014 au confirmat tendința de descreștere a fertilității în Republica Moldova. Un motiv de ce aceasta se întîmplă este că numărul femeilor fertile a scăzut cu 7%. În 2004 acesta constituia 64%, iar în 2014, 57 la sută.

Datele Rezultatele Recensămîntului Populației și al Locuințelor 2014 (RPL) relevă faptul că „fiecare a patra femeie nu a născut nici un copil”, din numărul total de femei cu vîrsta de 15 ani și peste.

22,5 % din femei au născut 1 copil;

32,6% femei au născut 2 copii;

13,2% femei 3 copii;


4,1% femei 4 copii;

3,3% femei au născut cîte 5 şi mai mulți copii.

Comparativ cu Recensămîntul din anul 2004, ponderea femeilor care au născut 1 sau 2 copii s-a majorat cu circa 2%, în schimb, ponderea femeilor care au născut 4 sau 5 şi mai mulţi copii, s-a redus respectiv cu 0,7 şi 2,1 puncte procentuale (figura 1).

Figura 1. Structura femeilor după numărul de copii născuți la recensămintele din 2004 și 2014, %

Fertilitate_1

Numărul mediu de copii născuți-vii la 1000 femei s-a micșorat de la 1720 în 2004 la 1630 în 2014. Această diminuare este înregistrată mai mult în mediul rural cu 11,4%, în schimb, în mediul urban s-a înregistrat o creștere de 3,5%.

Femeile din sate nasc în mediu mai mulți copii (2,4 copii), decît cele din orașe (1,7 copii). Prin urmare, numărul mediu de copii născuţi-vii la 1000 de femei de la sate a fost de 1,4 ori mai mare faţă de cele din orașe, constituind respectiv 1802 copii şi 1314 copii sau 2,9 copii în sate și 1,9 copii în orașe.

Figura 2. Descendența finală, la recensămintele din 2004 și 2014, pe mediu de reședință

Fertilitate_2

În profil teritorial, cele mai puține nașteri sînt înregistrate în municipiile Chișinău și Bălți, numărul mediu de copii născuţi – vii la 1000 de femei fiind de 1198 și respectiv 1277, în timp ce pentru 28 raioane indicatorul dat este mai mare decît media pe țară, în top fiind raioanele Telenești și Cantemir –1 961 copii la 1000 de femei.

Figura 3. Femeile de 15 ani și peste după numărul de copii născuți-vii, în profil teritorial

Fertilitate_3

Conform structurii etnice a populației, cel mai mare număr de copii s-a înregistrat la femeile care s-au declarat de origine romă, la 1000 de femei de 15 ani și peste reveneau 1 883 copii, fiind urmate de femeile de etnie găgăuză – 1 765 de copii și moldovencele – 1 672 de copii.

La polul opus, se află rusoaicele, cu 1 387 de copii la 1000 de femei. Aceasta este condiționat și de faptul că populația de etnie rusă locuiește preponderent în orașe, unde comportamentul reproductiv înregistrează rate mai mici față de mediul rural.

pp

Analizînd fertilitatea în baza nivelului de instruire absolvit, se atestă o legătură clară între numărul de copii pe care femeile le au în corelație cu studiile.

Figura 4. Femeile de 15 ani și peste după numărul de copii născuți-vii, pe etnii

Fertilitate_4

Astfel, femeile cu studii superioare (inclusiv masterat și doctorat) au în medie de 1,4 ori mai puțini copii la 1000 de femei față de femeile cu un nivel scăzut de instruire (gimnazial, primar și fără studii) și de 1,1 mai puțin copii față de femeile cu un nivel mediu de instruire (mediu de cultură generală, de specialitate și secundar profesional).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?