X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Deputații se întrunesc în ultimele ședințe din sesiunea curentă

20 dec. 2017,, 18:00   Politică
2335 0

În această săptămînă, Legislativul se va întruni în ultimele două ședințe din sesiunea de toamnă-iarnă, informează NOI.md.

Biroul permanent a aprobat astăzi ordinea de zi a ședințelor plenare pentru perioada 21-22 decembrie. Deputații urmează să dezbată mai multe proiecte de lege pentru lectura a doua. Este vorba de Programul „Prima casă”, proiectul Codului aerian, inițiativa cu privire la medicamentele de uz veterinar, legea privind cerințele generale de igienă a produselor alimentare, precum și proiectul privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.

De asemenea, deputații vor mai dezbate Concepția securității informaționale a Republicii Moldova, proiectele de lege cu privire la Serviciul Vamal și sistemul administrației penitenciare, prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Pe ordinea de zi mai figurează proiectul de hotărîre privind numirea lui Vitalie Pîrlog în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate, și proiectul de lege pentru modificarea Constituției. Parlamentarii vor mai dezbate proiectele de legi întoarse de către șeful statului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?