X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Sinteza saptamînii NOI.md (VIDEO)

16 dec. 2017,, 12:00   Societate
3391 1

Știrea zilei din prima zi a săptămînii curente a fost avizul pozitiv dat de Curtea Constituțională (CCM) proiectului de lege privind includerea obiectivului european în Constituția țării.

Decizia Curţii Constituţionale confirmă încă o dată faptul că instituţia nu stă la straja Constituţiei, ci a intereselor guvernării, a declarat șeful statului, Igor Dodon.

Tot luni, viceprimarul comunei Bubuiecia fost reţinut pentru 72 de ore, fiind acuzat de prejudicierea statului cu circa un milion de lei.

Ziua de marți, la fel a fost plină de evenimente, și anume condamnarea la încă 12 ani de închisoare a lui Veaceslav Platon, pe lîngă cei 18 pe care trebuie să-i ispășească. Referitor la dosarul Filat, CSJ a respins recursul avocaților privind casarea hotărîrilor instanțelor naționale și eliberarea acestuia.

A urmat și decizia privind eliberarea primarului general suspendat, Dorin Chirtoacă, doar pentru 4 zile, pentru a participa la funeraliile Regelui Mihai.


Totodată, prevederea din Codul electoral care stipulează că șeful statului nu are dreptul să fie membru de partid a fost declarată constituțională de magistrații Curții.

Miercuri, Comisia juridică a decis să propună Parlamentului spre aprobare candidatura lui Bogdan Zumbreanu la șefia CNA.

În același timp, Guvernul a avizat pozitiv modificarea limbii de stat din Constituție, iar în replică șeful statului, Igor Dodon, a spus că regimul de la putere dezbină societatea moldovenească pe criterii false.

Tot miercuri, instanța a decis prelungirea arestului la domiciliu cu încă 30 de zile pentru Chiril Lucinschi.

În dimineața zilei de joi, un autocar din Chişinău în care se aflau 19 cetățeni ai Republicii Moldova a fost implicat într-un accident în România. Cît privește cumplitul incident de la mina din Pașcani, au apărut alți bănuiți în dosar. Este vorba despre directorul întreprinderii și alți doi subalterni de-ai lui.

Joi, președintele Parlamentului, Andrian Candu, i-a solicitat șefului statului declararea zilei de 16 decembrie drept zi de doliu naţional în memoria Regelui Mihai I al României. Președintele, la rîndul său, a refuzat, menționînd că nu e cazul ca Republica Moldova să declare zi de doliu ca urmare a decesului unui conducător sau monarh al altui stat.

Deputații au decis ca pe 22 decembrie să fie ultima zi de muncă din acest an a Parlamentului.

Vineri, Bogdan Zumbreanu a fost numit în funcția de șef a Centrului Național Anticorupție.

Ziua de vineri s-a încheiat cu deschiderea primului tîrg de Crăciun în stil european.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?