X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Acuzat de violență conjugală, Johnny Depp este apărat de romanciera J. K. Rowling

9 dec. 2017,, 02:30   Externe
2417 0

Romanciera britanică J. K. Rowling, autoarea seriei de romane Harry Potter, a apărat alegerea de a-l distribui pe actorul american Johnny Depp în viitorul film "Fantastic Beasts" în contextul în care fanii au cerut înlocuirea lui din distribuție în urma acuzațiilor de violență conjugală, relatează vineri AFP.

Actorul, care joacă rolul maleficului Gellert Grindelwald, a fost acuzat de fosta sa soție Amber Heard de violență fizică în timpul procedurii de divorț. Ea și-a retras totuși acuzațiile anul trecut, după ce cuplul a ajuns la un acord amiabil de divorț.

Fanii au cerut ca rolul jucat de Johnny Depp să fie atribuit unui alt actor în filmul Warner Bros "Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald", care urmează să fie lansat în noiembrie 2018.

"Fanii Harry Potter au pus întrebări și au exprimat preocupări legitime privind alegerea noastră de a-l menține pe Johnny Depp în rolul lui Grindelwald", a precizat scriitoarea, în calitate de scenaristă a filmului, într-un comunicat publicat joi pe site-ul său.

Ea a adăugat că regizorul David Yates și ea însăși au luat în calcul să desemneze un alt actor după controversa de pe rețelele sociale dar că în cele din urmă au decis să respecte termenii divorțului între cei doi actori americani.


"Acordurile încheiate pentru a proteja viața privată a două persoane, care și-au exprimat amîndouă dorința de a-și continua viața, trebuie să fie respectate", a explicat romanciera.

"Pe baza a ceea ce știm despre circumstanțe, producătorii și cu mine nu numai că nu avem nicio problemă cu castingul original dar sîntem sincer fericiți că Johnny va juca unul dintre rolurile principale din film", a adăugat J.K. Rowling.

Decizia anunțată nu a fost acceptată de toți fanii, unii dintre ei exprimîndu-și dezacordul pe Twitter, unde romanciera are 13,6 milioane de abonați. Unul dintre ei s-a declarat "teribil de decepționat", iar un altul a afirmat că decizia este "inacceptabilă".

Viitorul film este continuarea primului film "Fantastic Beasts", regizat tot de David Yates și lansat anul trecut. În total seria va avea cinci filme care se derulează în același univers ca cărțile și filmele care îl au drept erou pe tînărul vrăjitor Harry Potter, dar cu cîteva decenii înainte.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?