X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Patru tineri din Republica Moldova, blocați în munții din România

8 dec. 2017,, 10:48   Societate
3008 0

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ''Horea'' al județului Mureș și Serviciul Salvamont Salvaspeo au desfășurat, vineri dimineața, o operațiune de salvare a patru tineri din Republica Moldova, care au rămas înzăpeziți cu mașinile în Munții Gurghiului.


Potrivit purtătorului de cuvînt al ISU Mureș, maior Cristian Virag, cei patru tineri, cu vîrste între 20 și 24 de ani, au anunțat, la ora 4,00, faptul că au rămas înzăpeziți pe DC 135 C, drum comunal pietruit ce face legătura între județele Mureș și Harghita, prin munții Gurghiului, pe care au ajuns la indicațiile GPS-ului.


Mr. Virag a spus că cei patru aveau mașini de teren și au rămas înzăpeziți în locul denumit Bafta, în apropierea unei cabane a Direcției Silvice Mureș, pădurarii din zonă acordîndu-le sprijin pînă la sosirea pompierilor, pentru a ajunge în zona practicabilă a drumului. Tinerii și-au continuat apoi călătoria prin Munții Gurghiului, fără a necesita îngrijiri medicale.


La operațiune au participat patru angajați ai ISU Mureș, cu o mașină de teren și o autoșenilată, trei angajați ai Serviciului Salvamont, angajați ai Direcției Silvice Mureș și SVSU Ibănești.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?