X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Subiectele discutate de premierul moldovean și ambasadorul SUA

8 dec. 2017,, 09:50   Politică
2195 4

Prim-ministrul Pavel Filip și ambasadorul SUA în Republica Moldova, James Pettit, au discutat despre aspectele legate de cooperarea bilaterală în domenii de interes comun, precum și despre evoluția reformelor.

Părțile au remarcat evoluțiile înregistrate în reglementarea conflictului transnistrean. În context, ambasadorul SUA a apreciat implicarea personală a premierului Pavel Filip în acest proces, subliniind că Statele Unite ale Americii salută progresul obținut, inclusiv deschiderea podului de peste rîul Nistru care leagă localitățile Gura Bîcului și Bîcioc, semnarea a patru decizii protocolare care reglementează domeniile educației, al agriculturii și al telecomunicațiilor, dar și runda de negocieri în formatul „5+2”, desfășurată recent la Viena.

Totodată, Filip și Pettit au vorbit despre implementarea reformelor promovate de Guvern. Șeful Executivului a menționat că acestea vin să susțină dezvoltarea țării noastre, iar autoritățile sînt mereu deschise pentru dialog cu partenerii de dezvoltare, societatea civilă și comunitatea de business pentru a îmbunătăți inițiativele propuse.

La sfîrșitul întrevederii, Pavel Filip l-a invitat pe James Pettit la Tîrgul de Crăciun, organizat în premieră de Guvernul Republicii Moldova în perioada 15 decembrie 2017 – 14 ianuarie 2018.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?