X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Rugăciunea „Tatăl Nostru” s-ar putea schimba

7 dec. 2017,, 22:01   Externe
3743 0

Papa Francisc a spus că Biserica Romano-Catolică ar trebui să adopte o traducere mai bună a frazei "Nu ne duce pe noi în ispită" din "Tatăl Nostru", cea mai cunoscută rugăciune din țările creștine, informează Reuters.

"Aceasta nu este o traducere bună", a declarat suveranul pontif într-un interviu televizat, miercuri seară, potrivit Agerpres.

Papa Francisc a reamintit faptul că Biserica Catolică din Franța a decis recent să folosească fraza "Nu ne lăsa să cădem în ispită" ca o soluție alternativă și a adăugat că acest paragraf sau traduceri similare ale sale ar trebui să fie utilizate de creștinii din lumea întreagă.

Rugăciunea, denumită și "Rugăciunea Domnului", reprezintă o parte a culturii liturgice creștine și este memorată încă din copilărie de sute de milioane de catolici.

Ea reprezintă o traducere a rugăciunii omonime din latina vulgară, care a fost tradusă din greaca veche, care, la rîndul ei, a fost tradusă din aramaică, limba vorbită de Iisus Hristos.

Traducerile liturgice sînt de obicei realizate de bisericile locale, în coordonare cu Vaticanul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?