X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Dacă va fi votată, PSRM va bloca legea PDM care interzice "propagandă rusă"

6 dec. 2017,, 15:50   Politică
3050 6

PSRM își exprimă indignarea față de dorința Partidului Democrat de a adopta legea care interzice așa-numita "propagandă rusă".

PSRM consideră că încercarea de a interzice difuzarea programelor informative ale posturilor TV rusești reprezintă o nouă provocare împotriva Federației Ruse.



Mesajul transmis de PSRM poate fi citit mai jos:

PSRM consideră că încercarea de a interzice difuzarea programelor informative ale posturilor TV rusești reprezintă o nouă provocare împotriva Federației Ruse, principalul partener strategic al țării noastre, și în același timp o tentativă agresivă asupra libertății de exprimare și a dreptului constituțional al cetățenilor de a primi informații.

Subliniem că această provocare este îndreptată în primul rând împotriva cetățenilor Republicii Moldova, care vor fi lipsiți de posibilitatea de a primi informații.

Această acțiune este îndreptată împotriva eforturilor Președintelui Republicii Moldova de a normaliza relațiile cu Federația Rusă, împotriva a sute de mii de migranți care lucrează în Rusia, împotriva agrarienilor moldoveni care furnizează produse pe piața rusă.

Mai mult, această acțiune este îndreptată împotriva statalității Republicii Moldova în ansamblu, deoarece va afecta negativ procesul de reglementare a problemei transnistrene.

Interzicerea programelor de televiziune rusești nu va soluționa nici o problemă cu care se confruntă Moldova și cetățenii săi. Această acțiune oferă doar posibilitatea găștii PDM de la guvernare de a se linguși în mod repetat în fața stăpânilor occidentali. În același timp, liderii țărilor occidentale nu-i lipsesc pe spectatorii din Washington și Bruxelles de dreptul de a primi informații din orice sursă, inclusiv din partea Rusiei.

Democrația implică posibilitatea alegerii libere pentru fiecare cetățean a unui sistem de valori și surse de primire a informației. Restricțiile privind libertatea de exprimare sub presiune externă sunt caracteristice democrației coloniale, imitative, pentru statele aflate sub guvernare externă. O astfel de cale nu este acceptabilă pentru un stat de drept, suveran, independent, democratic, așa cum vrem să vedem Republica Moldova.

PSRM declară că se va împotrivi inițiativei PDM și PPE de a interzice difuzarea programelor TV rusești prin toate metodele legale. Apelăm la Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cu o cerere de a bloca promulgarea acestei legi în caz dacă aceasta va fi adoptată de majoritatea parlamentară controlată de PDM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?