Deciziile lui Trump criticate dur de Comunicatea Internațională

Deciziile lui Trump criticate dur de Comunicatea Internațională

Comunitatea internațională continuă să-și exprime miercuri îngrijorarea față de intenția președintelui american Donald Trump de a recunoaște orașul Ierusalim drept capitală a Israelului, printr-un anunț așteptat la ora 18:00 GMT, informează agențiile internaționale de presă.

Într-o conferință de presă la Ierusalim, emisarul special al ONU în Orientul Mijlociu, Nikolai Mladenov, a declarat că statutul viitor al Ierusalimului trebuie să facă obiectul negocierilor. ''Viitorul Ierusalimului este ceva ce trebuie negociat cu Israel și cu palestinienii așezați la aceeași masă în negocieri directe'', a subliniat emisarul special. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ''s-a exprimat în numeroase rînduri, inclusiv pe acest subiect, și a spus că trebuie să ne arătăm toți foarte prudenți în ceea ce facem'', a menționat Mladenov.

Vorbind înaintea anunțului așteptat al președintelui american, papa Francisc a declarat că ''recunoașterea drepturilor tuturor popoarelor'' în Țara Sfîntă este o condiție esențială pentru dialog. Afirmația Suveranului Pontif, care a discutat marți despre această criză cu președintele palestinian Mahmoud Abbas, a fost făcută în fața unui grup de palestinieni implicați într-un dialog interreligios cu Vaticanul.

La Bruxelles, ministrul de externe britanic Boris Johnson s-a declarat îngrijorat în legătură cu informațiile potrivit cărora Donald Trump va recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului. ''Să așteptăm și să vedem ce va spune președintele cu exactitate. Dar privim cu îngrijorare relatările pe care le-am auzit, deoarece considerăm că Ierusalimul ar trebui să fie, evident, parte a acordului final dintre israelieni și palestinieni'', a afirmat șeful diplomației britanice.

La rîndul său, Ministerul de Externe german a emis un avertisment de călătorie în Israel și teritoriile palestiniene, semnalînd că ''începînd din 6 decembrie 2017, ar putea exista demonstrații la Ierusalim, în Cisiordania și în Fîșia Gaza. Ciocniri violente nu sînt excluse''. Diplomația de la Berlin le recomandă cetățenilor germani care se deplasează la Ierusalim să monitorizeze cu atenție situația și să evite zonele riscante. Potrivit ministrului de externe german Sigmar Gabriel, ''o soluție la problema Ierusalimului poate fi găsită doar prin negocieri directe între cele două părți''.

Și Ministerul de Externe francez a avertizat pe site-ul său că sînt așteptate demonstrații și a cerut cetățenilor francezi să evite zonele aglomerate din Ierusalimul de Est, Cisiordania și Gaza.

La rîndul său, Kremlinul și-a exprimat miercuri îngrijorarea potrivit căreia o decizie a lui Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului ar putea adînci conflictul dintre statul israelian și autoritatea palestiniană. ''Cu toate acestea, nu vom discuta o decizie care nu a fost luată încă'', le-a declarat reporterilor purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

La Teheran, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a calificat intenția SUA de a-și muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim drept un semn de ''incompetență și eșec''. ''Faptul că ei pretind că vor să anunțe Quds drept capitală a Palestinei ocupate este din cauza incompetenței și eșecului lor'', a declarat Khamenei, folosind numele arab al Ierusalimului.

Turcia a avertizat, la rîndul său, că recunoașterea de către Washington a Ierusalimului drept capitală a Israelului riscă să precipite ''un incendiu'' în regiune. Măsura este susceptibilă ''să precipite în regiune și în lume un incendiu despre care nimeni nu știe cînd va lua sfîrșit'', a scris purtătorul de cuvînt al guvernului turc, Bekir Bozdag, pe Twitter.

''Ar fi o greșeală uriașă. Va aduce haos în regiune, în loc de stabilitate și pace. Nu doar lumea musulmană, ci întreaga lume este împotrivă'', a declarat de la Bruxelles și șeful diplomației turce Mevlut Cavusoglu.

Și China și-a declarat miercuri ''îngrijorarea față de o posibilă escaladare a tensiunilor'', purtătorul de cuvînt al Ministerului de Externe de la Beijing cerînd ''tuturor părțile implicate (...) să fie prudente în acțiunile și declarațiile lor, să evite să submineze bazele unei rezoluții în problema palestiniană și să se abțină de la declanșarea unei noi confruntări în regiune''.

Președintele american Donald Trump va recunoaște miercuri Ierusalimul drept capitală a Israelului, în sens contrar deceniilor de prudență americană în acest dosar și în ciuda avertismentelor liderilor din regiune, care se tem de o izbucnire a violenței.

Liderul de la Casa Albă va ordona totodată pregătirea transferului ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim. El nu va fixa totuși calendarul acestei mutări care ar urma să dureze ''ani'', dată fiind necesitatea de a găsi un amplasament, de a finanța și a construi un nou sediu.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load