Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Aici poate începe un nou război mondial

5 dec. 2017,, 18:30   Externe
22838 2

Veaceslav Matveev

Cu puțin timp în urmă, o mare parte din teritoriul Siriei se afla sub regimul de ocupație al diverselor organizații teroriste, aceeași situație exista și pe teritoriul Irakului.

Însă, cu ajutorul forțelor spațiale militare rusești și al unui grup de consilieri, armata siriană a eliberat mai bine de 95% din teritoriul țării. Acum cîteva zile, la Soci a avut loc o întîlnire semnificativă a președintelui rus, Vladimir Putin, și colegului său sirian Hafez al-Assad. Părțile au convenit asupra următorilor pași în scopul stabilizării. Astăzi autoritățile siriene și opoziția constructivă din Siria se pot așeza la masa negocierilor, pot organiza alegeri parlamentare și prezidențiale, dar asta nu înseamnă că Partidul Arab al Renașterii Socialiste (BAAS) și anturajul lui Assad pleacă de pe harta politică. Este începutul unor transformări democratice și al unui dialog constructiv.

Spațiul haosului controlat

În Siria, cu contribuția Rusiei și interacțiunea adecvată a forțelor de coaliție grupate în jurul SUA, procesul a demarat și există speranța că viața normală fa vi restabilită. Însă forțele care doresc destabilizare în regiunea Orientului Apropiat nu se pot liniști. Ele caută noi pîrghii pentru destabilizare, noi state în care poate fi începută o dezechilibrare a situației pentru a implementa haosul politic. Structurile care susțineau ISIS înțeleg imposibilitatea victoriei lor finale și irevocabile. Ele aveau nevoie doar de destabilizare, în cel mai rău caz – de distrugerea familiei Assad. Însă, în general, nu este vorba despre Assad, dar despre formarea unui spațiu de haos controlat pentru a destabiliza regiunea, a schimba un șir de guverne social-populare și a transfera mase enorme de imigranți în Europa, Ucraina și Rusia. Deocamdată nu au reușit. Cel puțin, în Siria nu au reușit să o facă așa cum au reușit în Liban. Ele caută noi forme de soluționare a sarcinilor puse. Și se pare că aceste forme au fost găsite.

În acest moment al situației istorice și politice, Orientul Apropiat este matricea geopolitică esențială a istoriei contemporane. Este rugul central care arde din timpurile căderii Imperiului Otoman. La început autoritățile coloniale franceze și britanice au încercat să rezolve problema, apoi au trecut la decolonizare. Însă, după crearea Statului Israel și a Statului Palestina, a început o nouă rundă de confruntări. Ulterior toată lumea arabă s-a unit împotriva Israelului, însă tînărul stat evreiesc, susținut de SUA, a putut înfrînge atacul armatelor arabe și ieși învingător din mai multe războaie.


Apoi focul confruntării geopolitice a trecut și asupra altor regiuni. Irakul s-a ciocnit cu Iranul, care devenise oponentul geopolitic al lumii arabe, doar șiiții întotdeauna au găsit cu greu limbaj comun cu reprezentanții tradiției islamice sunnite. Mai tîrziu, la aceste noduri geopolitice s-a adăugat problema confruntării dintre Irak și SUA, care s-a încheiat cu înfrîngerea regimului național-socialist și pieirea lui Saddam Hussein. Dar pacea nu s-a instaurat în Orientul Apropiat.

Pe ruinele unor astfel de state puternice ca Irak și Siria, s-a ridicat fundamentalismul islamic radical. Unul dintre fronturile lui a devenit războiul civil din Siria, care, din punctul nostru de vedere, este mai puțin civil – el reprezintă o formă sălbatică de invazie într-un stat independent. Este rezultatul invaziei fanaticilor mercenari fundamentaliști în Siria și alte țări din regiune.

Evenimente semnificative grave au loc astăzi în Orientul Apropiat. Pe de o parte, armata siriană a reușit să distrugă ultimul punct de reper al ISIS în Siria. În timpul apropiat, consideră Yakov Kedmi, cunoscut analist israelian și ex-șef al serviciului special „Nativ”, sirienii vor face regulă de-a lungul întregii frontiere dintre Siria și Irak. Este un lucru pozitiv. Pe de altă parte, este dezechilibrată activ situația în Liban și Arabia Saudită – subiectul principal al studiului nostru.

Agravarea situației în Liban

Libanul este un stat mic. Cu puțin timp în urmă, el a fost cuprins de un război civil. Însă, anterior, pînă în anul 1975, Libanul era considerat o Elveție a Orientului Apropiat. Nivelul înalt de trai, sectorul bancar bine dezvoltat, hotelurile și plajele luxoase, infrastructura turistică enormă au făcut ca această țară să fie atrăgătoare pentru marele business comercial și bancar. Investițiile curgeau în Liban ca rîurile de lapte și miere. Asta era important, deoarece la sud de stepele și munții libanezi este amplasat unul dintre cele mai importante și dezvoltate state din Asia – Israel.

În războiul îndelungat, aproape infinit, a fost distrus Beirutul, Tirul și alte orașe, țara a fost divizată confesional între diversele grupări religioase și naționale. O parte a teritoriului Libanului era controlat de formațiunile militare palestiniene, fapt care așa și nu a contribuit la soluționarea pașnică a conflictului. Și așa decenii în șir. În ultimii zece ani ,acolo există un fel de liniște dinaintea furtunii.

La 4 noiembrie, aflat în Arabia Saudită, prim-ministrul libanez, Saad Hariri, a declarat că demisionează și că asupra sa a fost pregătită o tentativă (tatăl său, Rafic Hariri, care la fel a ocupat postul de șef al cabinetului de miniștri, în 2004 a murit în urma unui atac terorist la Beirut). Din spusele lui, Washingtonul și Riyadh-ul lucrează ”pentru agravarea situației în Liban și regiune după înfrîngerea SI și distrugerea Americii în regiune”. El a mai învinuit mișcarea șiită a libanezilor Hezbollah, care este una pro-iraniană, și Iranul de incitarea certurilor în lumea arabă și încercarea de a o nimici. Însă, întors recent în Liban, după revederea cu președintele Michel Aoun, el a renunțat la demisie și și-a revocat cererea.

Arabia Saudită este principalul oponent regional al Iranului. Familia Hariri, ani în șir, a fost susținută în această țară și se confruntă cu Hezbollah, cu care voluntarii sunniți de multe ori au luptat pe străzile Beirutului. Redactorul Serviciului Mondial BBC în problemele arabe Sebastian Asher consideră că plecarea lui Hariri s-ar fi soldat cu un nou val de instabilitate pentru Liban.

Ziarul francez Le Monde a publicat articolul lui Christophe Ayyad în care se spune: „În actuala configurație a Orientului Apropiat se întrevede axa fără precedent Arabia Saudită – Israel – SUA, unite de ura comună față de regimul din Iran și dorința de a-i diminua influența în regiune.” Autorul menționează că Barack Obama, un timp îndelungat, a încercat să-și convingă aliații saudiți și israelieni, mai exact – ignora neliniștile lor. Însă după accederea lui Donald Trump la casa Albă și ascensiunea fulgerătoare a prințului moștenitor saudit, Mohammed bin Salman, situația s-a schimbat brusc. Din ianuarie, ginerele președintelui, Jared Kouchner, circulă neîncetat între Ierusalim și Riyadh (și capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi). Din informațiile despre turneul său rezultă că el muncește pentru realizarea unui vechi vis israelian – apropierea arabilor, măcar a celor din monarhiile din Golful Piersic, de Israel.

Ziarul german Süddeutsche Zeitung scrie: „Zilele trecute a crescut pericolul ca în Orientul Apropiat să izbucnească un nou război. De vină este Arabia Saudită, care a ales Libanul drept un nou cîmp de luptă și a intrat într-o alianță neobișnuită cu Israelul.” Autorul articolului, Alexandra Foderl – Schmid, menționează: „Pentru Arabia Saudită este vorba doar parțial despre lupta împotriva Hezbollah în Liban”, mai degrabă „despre poziția dominantă în regiune și influența iraniană”. Iranul este important și ambiguu în contextul jocurilor geopolitice, dar și în cel al atitudinilor mesianice în lumea islamică.

Cine se află în spatele acestor procese

Este absurd să învinuim SUA de dezechilibrarea situației în Orientul Apropiat, deoarece astfel ele slăbesc spațiul de protecție, format așa de greu în jurul granițelor Israelului. Nici Israelului nu-i este favorabilă această situație.

Cine atunci stă în spatele acestor procese? La sigur nu conservatorii și nu izolaționiștii americani, nici ”dreapta” israeliană. În spate stă linia radicală ”de stînga” a urmașilor conspirativi ai internaționalei a patra. Ei destabilizează azi situația într-un șir de țări europene, cum ar fi Catalonia, Țara Bascilor, Scoția. Stă acolo și anturajul guvernării mondiale, care nu este legat cu Guvernul SUA. Elita americană conservatoare ”de dreapta” , vechea masonerie demult le stă ca un os în gît. Desigur, mai stau și cercurile care se bazează pe anumite cercuri oligarhice din Londra și Paris, aristocrația mesianistă ”neagră” și lojele masonice subversive neregulate, căci masoneria conservatoare occidentală este perfect mulțumită de faptul cum anume s-au aranjat lucrurile în lume după distrugerea Reich-ului german și încheierea Războiului al Doilea Mondial.

Lumea din spatele scenei, legată de familiile oligarhiei supreme de la Soroș la Warburg, este nemulțumită de alinierea forțelor în Orientul Apropiat. Din unele surse apropiate, aceasta a obosit să susțină Israelul înconjurat de dușmani și poate miza pe strămutarea statului evreiesc în alte regiuni ale Eurasiei. Problemele mesianice ale iudaismului sănătos tradițional și conservator demult îi sînt străine, căci în tradiția iudaică împăratul lumii încă nu a sosit, iar în conștiința cercurilor oligarhice londoneze el deja de mai multe secole stă în Europa. Flamura roșie, ca scut al familiei Rothschild, și cea alb-albastră a Israelului sînt niște chestii politice și mesianice, simboluri și tradiții diferite.

Voi aminti despre rolul important al acestei oligarhii supreme europene și al anturajului ei în crearea premiselor revoluției islamice în Iran, despre rolul lor în tutela Imamului Homeini, a legăturilor sale emigrante în Franța. Americanii nu au fost implicați, dimpotrivă, ei au fost expuși deoarece decenii în șir au mizat pe familia șahului Reza Pahlavi și pe rolul conservator al acestui regim în regiune. (Mohammed Reza Pahlavi — al treizeci și cincilea și ultimul șah al Iranului între anii 1941-1979 din dinastia Pahlavi – a fost răsturnat în 1979, în urma așa-numitei revoluții islamiste. El promova o politică proeuropeană mondenă – n.a.).

Lumea se apropie de deznodămînt?

Astfel forțele din culise au început să destabilizeze noi regiuni și țări în Orientul Apropiat. Probabil, în spatele acestor procese stau liderii Arabiei Saudite. Libanul este jertfa lor ordinară.

După destabilizarea totală în Liban, vom vedea un focar nou de haos la granițele de nord ale Israelului. Asta va aduce, desigur, la confruntarea Israelului cu forțele pro-iraniene din Liban. Tactica e simplă – Israelul trebuie atras în noua confruntare, iar Trump și Putin – impuși să ia decizii radicale. Dar, în consecință, țările lumii civilizate se vor înțelege, iar războiul se va declanșa pe linia de confruntare Arabia Saudită – Iran. Războiul civil în regatul Saudit poate duce la înfrîngerea saudiților și a aliaților lor în Orientul Apropiat, prosperarea Iranului, demararea expansiunii lui și în continuare – a conflictului dintre Iran și Israel, care, desigur, va purta caracterul de apocalipsă descris în Biblie.

În acest context, ideile venirii lui Mahdi (ultimul descendent al prorocului Mohammed, un fel de mesia, care va apărea înainte de sfîrșitul lumii) în Republica islamistă Iran și tendințele mesianice din Israel, ce țin de problema restaurării Templului, vor deveni realitate și vor arunca în aer nu doar Orientul Apropiat, ci și toată Eurasia. Deci, este clară poziția izolaționiștilor americani, care încearcă să se distanțeze de viitoarele confruntări globale, și poziția Rusiei, care, ținînd cont de vecinătatea cu regiunea dată, își fortifică influența în Siria, și poziția Britaniei, care a ieșit din UE în ajunul bătăliilor iminente. Toate vorbesc despre faptul că lumea s-a apropiat de ultimul deznodămînt și rolul Gogilor și Magogilor (numele popoarelor din eshatologia iudaică și creștină, care vor porni cu război asupra poporului lui Dumnezeu, dar vor fi învinși de focul din cer), rolul forțelor Luminii și ale Întunericului sînt stabilite la nivel politic, dar și ocult-mistic.

Ultimele evenimente din Orientul Apropiat au legătură directă cu planurile Prioratului Sionului. Este o organizație, spre deosebire de guvernul mondial, cu care se confruntă și cu care totuși colaborează, vede viitorul în alipirea unei părți din Orientul Apropiat de Europa Unită. Este, desigur, un proiect mesianic. Despre el am scris anterior. Acest proiect are ca scop intrarea Libanului și Israelului în componența Europei Unite.

Ei plănuiau crearea Europei Unite încă la începutul sec. ХХ. O parte a planului este alipirea Palestinei la Israel, cu capitala monarhiei federative la Ierusalim. Recent acestea păreau reale, doar Otto fon Habsburg a fost moștenitorul Casei regale din Ierusalim, create în timpul cruciadelor (a decedat în 2011). Prin dinastia ducilor din Lorena, acest titlu a trecut la Habsburgii austrieci, care, în epoca Renașterii și timpurile noi, au încercat să creeze prima Europă Unită. Al doilea proiect de creare a Europei Unite a apărut în sec. ХХ. El era susținut de Otto fon Habsburg și mișcarea lui pan-europeană. Evenimentele din Orientul Apropiat, crearea Libanului și Israelului proeuropean au fost parte a acestui proiect.

Însă forțele ”guvernului” mondial, pentru a nu admite dezvoltarea lui, își pun ca scop de bază destabilizarea situației în Orientul Apropiat. În situația politică actuală, proiectele Prioratului Sionului s-au pomenit în prag de faliment. Dacă e să privim prin această prismă, Iranul și Arabia Saudită muncesc pentru distrugerea planului de integrare europeană, ceea ce, deocamdată, le reușește. Cercurile mistice din Israel și cele conspirative asociate Ordinului Sion (Prioratul Sionului), își pun planul în aplicare timp de decenii. Putem presupune că, dacă Orientul Apropiat nu va răbufni, realizarea acestui proiect este posibilă. Poate că implementarea planului mistic și geopolitic va aduce pacea pe mult pătimitul pămînt al Israelului, Palestinei, Libanului și Siriei și va amîna catastrofa escatologică spre un viitor îndepărtat. Cel puțin, în asta am vrea să credem.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?